Amintiri din viitor!

In Aprilie 2007, impreuna cu Daniela, sotia mea, ne-am dus parintii pentru cateva zile la o cabana din parcul national Yosemite, California. M-am bucurat sa fiu inca impreuna cu ei. Varstele lor erau 84, 82, 77. Varstele noastre … se grabeau parca sa-i ajunga din urma. Privindu-i in acele zile de tihnita reculegere in mijlocul acelui sanctuar natural, mi-au rasunat in minte ecoul unor versuri pe care nu le mai auzisem niciodata. Ele sunt poate fara rima, dar nu si fara o mare incarcatura emotionala:

Tristeti tarzii

Ne-au ramas amintirile
Scoartele copacilor
la umbra carora ne-am odihnit bucuriile.

Ne-au ramas amintirile
Scoartele cartilor
pe care nestiind sa le scriem, le-am trait pe de rost

Ne-au ramas amintirile
Clipele arse
in focul la care ne incalzim batranetea si raceala dintre noi.

Ne-au ramas amintirile
Cenusa focurilor
care ne-au mistuit idealurile.

Noi suntem amintirile
Adunate de-a lungul drumului numit deobicei … viata.