Nadejde

Gidesc ades in cumpana-nserarii
La ziua care moare inc-o dat^
Si ma intreb: “E oare-a innoptarii
Izbinda? Cerul n-are leac?”

“Atunci cind ura biruit-a firea
Si cind prapadul noaptea si-a intins,
Nu-i intrupare-n stare omenirea
Din necuprins s-o-opreasca inadins ?.

“S-o lege-n loc si-n friu sa-i puna fuga
ce spre abis o poarta nesfirsit.
Sa-i spuie noptii: “Nu!” S-asculte ruga
Si sa ne-ntoarca iar spre rasarit ?”

Din cer inalt, Luceafar din tarie
Imi spune tainic sfat din infinit:
“De-i moarte noaptea care va sa vie,
Christos sunt zorii care-au rasarit !”

1982, Pascani