A sunat soneria! Doamna a venit!

Azi, 19 Noiembrie 2007, de ziua mamei mele, Dumnezeu i-a facut un cadou de mult asteptat: i l-a adus alaturi pe tata.

Pe la ora cinci si unsprezece minute dimineata, un inger binevoitor m-a atins cu aripa lui si m-a trezit. M-am repezit la patul de spital montat in dormitorul pe care l-am impartit in ultimele doua nopti cu tatal meu. Nu i-am auzit respiratia. Mi-am plecat urechea sa-i ascult inima, dar n-am putut. Bataile de baros care-mi loveau timpanele si pieptul erau prea zgomotoase. Mainile ii erau calde, picioarele nu erau inca reci. M-am repezit in camera de alaturi sa-l aduc pe Cristi Striblea, nepotul care-l ingrijise ultimele luni ca o revansa pentru anii cand “nenea Vasile” ii alintase copilaria bucuresteana. El mi-a confirmat: tata plecase …

Va daruiesc o poza facuta cu multi ani in urma la Los Angeles. Pe verso scrie:

“Parinti, distante, copii …! Reverede dupa aproape trei ani. Asa a fost la sosire pe aeroport. Va pupam! Aveti grija de “Fodorcel”, de porumbei, de smochin, de gradina si mai ales, aveti grija de voi.
Sa traiti in Domnul!”

La aeroport3

Prin septembrie 1982 plecasem cu un pasaport fara cetatenie spre America, prin Italia. In ultima noapte, coplesit de gandul ca nu-mi voi mai vedea niciodata parintii, m-am furisat in dormitorul lor sa-i mai vad odata. Am plans apoi toata noaptea. Sansele sa ne revedem in Romania lui Ceausescu pareau imposibile. Dumnezeu a lucrat insa altfel si ne-am vazut dupa numai trei ani pe aeroportul din Los Angeles. Tata a plecat apoi in Romania, lasand-o pe mama cu noi, la un tratament pentru cancer. Carolina Branzei a murit acum noua ani, tot in luna Noiembrie.

Acum ne-am despartit … Am insa pasaportul cu cetatenia cereasca si cred din toata inima in iminenta “reintregire a familiei” noastre. Pana atunci, ne-am mai despartit o data … I-am dat un ultim sarut:

ultimul sarut2

Exact acum un an, de 19 Noiembrie 2006, la serbarea de Thanksgiving, tata ne-a anuntat profetic o veste pe care n-am putut-o descifra decat astazi, pe 19 Noiembrie …

anunt profetic

Multumesc tuturor celor care m-ati insotit cu dragostea voastra in aceste ultime cateva luni de cereasca melancolie. Ne vom vedea iarasi cu ei.

Ca la orice aeroport, la “plecari” sunt lacrimi in batiste si oftaturi in piepturi fierbinti. La “sosiri” sunt zambete, baloane, imbratisari si buchete de flori. Deocamdata, suntem la “plecari”. Va veni insa si vremea “sosirilor” noastre …

Ca sa-i recunoasteti mai usor, iata o poza in care se vad mult mai bine:

mama si tata la nunta

Episoade din pregatirea tatalui meu pentru marea trecere le puteti citi in cateva bloguri din categoria “Amintiri cu sfinti”, in meniul din dreapta paginii.

Priveghiul va fi Marti 20 Noiembrie 2007 la Biserica Bethel din Anaheim, ora 7 p.m.
Inmormantarea va incepe tot acolo, Miercuri 21 Noiembrie 2007, ora 12 a.m.

Mesaje care sa fie citite cu ocazia inmormantarii pot fi trimise la: branzai@gmail.com

Am primit de la Aurel Mateescu un leac alinator:

Benoni Catana

Cand vin dureri pe calea ta,
Si de nori grei se umple zarea,
Sa stii ca este Cineva
Ce-ti stie toata framantarea.

Cand ochii tai, doua izvoare,
Intind durerea pe obraz,
Exista-o mana iubitoare
Ce-alina lacrimi si necaz.

De ce sa te afunzi in noapte
Si sa te-acoperi de durere?
Asculta-ale credintei soapte:
Exista har si inviere!

Da, Domnul este langa tine,
Ti-alina inima-ntristata,
In suferinta te sustine,
Si nu esti singur niciodata.

Nu-i vant sa nu se potoleasca,
Nu este noapte fara zori!
E-atata dragoste cereasca
Si-n prea involburatii nori.

Oricat de greu ar bate vantul,
Credinta ta n-o poate stinge,
Si-oricat de negru e mormantul,
Lumina Crucii il invinge!

Deci fii increzator pe cale
Si-n orice vreme nu uita:
El stie lacrimile tale
Si e mereu la dreapta ta!

BC – iulie 2002
Traducere dupa
„When sorrows falls” de Robert Hare

About these ads

About barzilaiendan

evreu crestin roman american
This entry was posted in Amintiri. Bookmark the permalink.

53 Responses to A sunat soneria! Doamna a venit!

  1. David Regus says:

    Eram student in Bucuresti prin 94-95 cand dvs, Daniel Branzei ati fost invitat la Sala Dacian la acele seri organizate de Cristi Tepes. Desi mult timp a trecut nu pot sa uit cum ati venit in acea seara pe scena si chiar in introducere ne-ati marturisit ca aveti in picioare o pereche de ciocate ce apartineau tatalui dvs. Erau in dezacord cu restul vestimentatiei insa mi-au placut enorm. Nu-mi amintesc altceva cu privire la mesaj insa acel mic aspect l-am retinut.
    Pentru mine acei bocanci reprezentau o legatura vizibila intre parinte si fiu, acum realizez ca intr-adevar asa a fost; a sunat soneria insa legatura ramane.

  2. Dan Spaniard says:

    Stimate prieten

    Moartea nu rapeste de fiecare data ceea ce avem mai scump. Dimpotriva reuseste sa imortalizeze un caracter mare, ca in cazul fr. Vasile Branzei, sa tina in amintire faptele frumoase pe care le-a lasat in urma ca si un cadou pentru cei care l-au cunoscut sau ascultat.
    Pe de alta parte, viata poate fura de langa noi ceea ce tinem mai de pret. Si cateodata este ireversibil procesul.
    M-am uitat la fotografiile de la inmormantare si sunt convins ca sub capacul sicriului nu era doar o inima…

    Condoleante si imbarbatare

    Dan Spaniard

  3. viorica says:

    La revedere ne vom vedea
    La revedere ne-o saluta
    La revedere pe viitor
    Sa ne vedem cu toti-n cer .

    Dumneze sa va dea putere de a trece si peste aceasta situatie
    Simion si Viorica Obeada

  4. Trandafir Popovici says:

    Frate Daniel,
    Vestea plecarii la Domnul a fratelui Vasile ne-a intristat foarte mult.
    Suntem alaturi de dumneavoastra si va transmitem sincere condoleante.
    In duminica din 25 noiembrie, impreuna cu toata biserica am vizionat fotografii de la serviciul de inmormantare si ne-am rugat cu fratii si surorile din biserica “Golgota”, pentru intreaga familie.
    Dorim ca Domnul sa va mangaie, sa va binecuvinteze si sa va ajute sa duceti mai departe cu succes lucrarea inceputa de cel care a fost tatal dumneavoastra.
    Cu dragoste,
    Trandafir si Adina Popovici

  5. Pingback: Vise, vise vise … | Amintiri cu sfinti

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s