Azi, 19 Noiembrie 2007, de ziua mamei mele, Dumnezeu i-a facut un cadou de mult asteptat: i l-a adus alaturi pe tata.
Pe la ora cinci si unsprezece minute dimineata, un inger binevoitor m-a atins cu aripa lui si m-a trezit. M-am repezit la patul de spital montat in dormitorul pe care l-am impartit in ultimele doua nopti cu tatal meu. Nu i-am auzit respiratia. Mi-am plecat urechea sa-i ascult inima, dar n-am putut. Bataile de baros care-mi loveau timpanele si pieptul erau prea zgomotoase. Mainile ii erau calde, picioarele nu erau inca reci. M-am repezit in camera de alaturi sa-l aduc pe Cristi Striblea, nepotul care-l ingrijise ultimele luni ca o revansa pentru anii cand “nenea Vasile” ii alintase copilaria bucuresteana. El mi-a confirmat: tata plecase …
Va daruiesc o poza facuta cu multi ani in urma la Los Angeles. Pe verso scrie:
“Parinti, distante, copii …! Reverede dupa aproape trei ani. Asa a fost la sosire pe aeroport. Va pupam! Aveti grija de “Fodorcel”, de porumbei, de smochin, de gradina si mai ales, aveti grija de voi.
Sa traiti in Domnul!”
Prin septembrie 1982 plecasem cu un pasaport fara cetatenie spre America, prin Italia. In ultima noapte, coplesit de gandul ca nu-mi voi mai vedea niciodata parintii, m-am furisat in dormitorul lor sa-i mai vad odata. Am plans apoi toata noaptea. Sansele sa ne revedem in Romania lui Ceausescu pareau imposibile. Dumnezeu a lucrat insa altfel si ne-am vazut dupa numai trei ani pe aeroportul din Los Angeles. Tata a plecat apoi in Romania, lasand-o pe mama cu noi, la un tratament pentru cancer. Carolina Branzei a murit acum noua ani, tot in luna Noiembrie.
Acum ne-am despartit … Am insa pasaportul cu cetatenia cereasca si cred din toata inima in iminenta “reintregire a familiei” noastre. Pana atunci, ne-am mai despartit o data … I-am dat un ultim sarut:
Exact acum un an, de 19 Noiembrie 2006, la serbarea de Thanksgiving, tata ne-a anuntat profetic o veste pe care n-am putut-o descifra decat astazi, pe 19 Noiembrie …
Multumesc tuturor celor care m-ati insotit cu dragostea voastra in aceste ultime cateva luni de cereasca melancolie. Ne vom vedea iarasi cu ei.
Ca la orice aeroport, la “plecari” sunt lacrimi in batiste si oftaturi in piepturi fierbinti. La “sosori” sunt zambete, baloane, imbratisari si buchete de flori. Deocamdata, suntem la “plecari”. Va veni insa si vremea “sosirilor” noastre …
Ca sa-i recunoasteti mai usor, iata o poza in care se vad mult mai bine:
Episoade din pregatirea tatalui meu pentru marea trecere le puteti citi in cateva bloguri din categoria “Amintiri cu sfinti”, in meniul din dreapta paginii.
Priveghiul va fi Marti 20 Noiembrie 2007 la Biserica Bethel din Anaheim, ora 7 p.m.
Inmormantarea va incepe tot acolo, Miercuri 21 Noiembrie 2007, ora 12 a.m.
Mesaje care sa fie citite cu ocazia inmormantarii pot fi trimise la: branzai@gmail.com
Am primit de la Aurel Mateescu un leac alinator:
Benoni Catana
Cand vin dureri pe calea ta,
Si de nori grei se umple zarea,
Sa stii ca este Cineva
Ce-ti stie toata framantarea.
Cand ochii tai, doua izvoare,
Intind durerea pe obraz,
Exista-o mana iubitoare
Ce-alina lacrimi si necaz.
De ce sa te afunzi in noapte
Si sa te-acoperi de durere?
Asculta-ale credintei soapte:
Exista har si inviere!
Da, Domnul este langa tine,
Ti-alina inima-ntristata,
In suferinta te sustine,
Si nu esti singur niciodata.
Nu-i vant sa nu se potoleasca,
Nu este noapte fara zori!
E-atata dragoste cereasca
Si-n prea involburatii nori.
Oricat de greu ar bate vantul,
Credinta ta n-o poate stinge,
Si-oricat de negru e mormantul,
Lumina Crucii il invinge!
Deci fii increzator pe cale
Si-n orice vreme nu uita:
El stie lacrimile tale
Si e mereu la dreapta ta!
BC – iulie 2002
Traducere dupa
„When sorrows falls” de Robert Hare
52 responses so far ↓
george bucurescu // November 21, 2007 at 5:50 am
Draga Daniel,
mama, Visa si Mihaita, impreuna cu mine, suntem alaturi de tine cu ginduri
bune, cu amintirile frumoase ce ne leaga si cu speranta ca reusesti sa depasesti
cu seninatate aceste momente grele.
Cu dragoste,
George
Irimie Racataian // November 21, 2007 at 8:19 am
Draga frate Daniel,
Dumnezeu a fost slavit si prin moartea fr. Vasile, care a intrat in odihna promisa de Tatal nostru
…Si am auzit un glas care venea din cer, care zicea: “Scrie: Ferice de acum incolo de mortii, care mor in Domnul!” “Da”, zice Duhul; “ei se vor odihni de ostenelile lor, caci faptele lor ii urmeaza!” (Apoc. 14:13)
Va rog sa primiti sincer condoleante din partea familiei noastre si ne rugam ca Pacea lui Dumnezeu care intrece orice pricepere sa va pazeasca inimile pana la venirea Domnului Isus Hristos.
Cu multa dragoste
Irimie R.
vladimir Pahomi // November 21, 2007 at 11:55 am
Am citit mesajele transmise de multi care lau iubit pe fr. Vasile Branzei si eu vreau sa transmit condoleante lui Daniel si Emil Domnul sai mangaie cu mangaierile Lui cu lacrimi ma despart de fr. Vasile care mia fost scump am petrcut aseara la serviciul de privechi cu mult popor o adevarata sarbatoare de despartire Domnul sa ne ajute pe toti sa fim gata asa cum a fost fr. Vasile Branzei vladimir pahomi Los Angeles
Cristian Pana // November 21, 2007 at 12:42 pm
Dragii nostri,
Personal nu am avut ocazia sa ma intalnesc decat o singura data in viata cu fratele Vasile si impresia mea a fost ca stateam in prezenta unui titan al credintei.
Plecarea dansului in glorie mi-a adus aminte de cuvintele psalmistului Moise care spunea: “Satura-ne in fiecare dimineata de bunatatea Ta si toata viata noastra ne vom bucura si veseli.” Ce frumos ca pentru dansul intr-o clipita cuvintele “dimineata” si “toata viata” au capatat un sens glorificat… o dimineata fara de seara si o viata fara de sfarsit!
In aceste momente grele va incurajez sa priviti inainte spre acea dimineata a revederii. Toata cinstea Celui ce este Viata si Invierea noastra!
La revedere frate Vasile!
Cristian Pana, Los Angeles
NELU DUMITRASCUTA // November 21, 2007 at 1:27 pm
DRAGA DANIEL,
Primeste sincere condoleante din partea familiei Dumitrascuta ,unchiul Vasile a fost un exemplu inca din copilaria noastra de la Negreni,un exemplu demn de urmat in ogorul evangheliei.
Il vom purta viu in memoriile noastre.fie ca bunul Dumnezeu sa va mingiie pina la revederea in slava .
NELU DUMITRASCUTA-BRASOV-ROMANIA
Nicolae Omut // November 21, 2007 at 1:40 pm
Draga frate Daniel,
Nu l-am cunoscut personal pe fratele Vasile Branzei,dar,sunt alaturi de dumnevoastra in aceste momente de durere prin despartirea de tatal dvs.
Nadejdea revederii pentru veci in slava Tatalui din Ceruri,sa va umpla inima si magaierea Domnului sa va dea tarie in inima!
Cu toata dragostea ,va imbratiseaza ,fratele in Hristos,
Nicolae Omut.
Sorin Buliga // November 21, 2007 at 4:02 pm
Draga frate Daniel,
Mai mult face un nume bun si mai importanta e ziua mortii,
ne aminteste tuturor celor care intr-un fel sau altul vi-am fost aproape, sa fim pregatiti pentru ziua intilnirii cu Domnul .
Dumnezeu este cu voi !!
ambasadorul // November 22, 2007 at 2:02 am
Frate Daniel,
vreau doar sa va asigur si eu de sustinere in rugaciune. Mangaierea Domnului sa va insoteasca si sa va mangaie. Fratele Vasile a fost la ordinarea tatalui meu, Condrea Dumitru in Dorohoi cu ani de zile in urma. Imi amintesc si acum predicarea fratelui plina de putere si dragoste.
In numele meu si al tatalui meu va doresc mult har in slujirea d-voastra.
adi condrea
dan // November 22, 2007 at 5:20 am
Ce frumos om. L-am cunoscut in spatiu virtual, nadajduiesc sa-l vad in realitatea ultima.
Multumim frate Daniel. Sa pui timp deoparte in astfel de circumstante. Sa-ti expui sufletul gol-golut cum ai facut-o in aceste post-uri este un act de dragoste, devotament si de curaj. Dragoste fata de noi multi necunoscuti care am urmarit cu respiratia intretaiata “ultimele lectii” ale fratelui Vasile, devotament fata de chemarea primita (sunteti un pastor si ne-ati invatat cum sa ne purtam cu parintii) si curaj in fata prejudacatilor de tot felul care ne fac sa luam tot felul de vesminte pentru a ne ascunde starea noastra.
Am trait o senzatie stranie lacrimile care imi curgeau au ramas o vreme deasupra gurii ce zimbea era o durere palcuta, dulce si am inteles un verset din psalmi care ma incurca pina acum.
va multumesc
Anca si Mihai // November 22, 2007 at 6:17 am
Draga Daniel,
Am trait alaturi de voi, prin stirile de pe blog, aceste ultime luni cu o durere care m-a amutit. Nici acum nu stiu ce sa spun. Am plans de multe ori vazandu-l in pozele pe care le-a pus pe blog. Am vorbit cu Madga si mi-a spus ca a fost coplesita cand l-a vizitat cu cateva luni in urma. Când s-au despartit insa ea a fost cea intarita, nu invers.
A fost un model pentru noi. Am invatat mult nu numai din predicile sale pline de viata, ci mai cu seama din felul in care a trait.
Eu si Mihai nu putem privi in urma fara sa dam de amintiri dragi alaturi de familia voastra. Fratele Vasile Branzei ne-a fost ca un parinte, i-am simtit dragostea si la randul nostru l-am iubit. De fapt, il vom iubi mereu.
Vom trai gandindu-ne ca este Acolo si ne vom revedea la vremea hotarata de Domnul.
Va imbratisam cu toata dragostea,
Anca si Mihai Suciu
Aida Girlea // November 22, 2007 at 6:54 am
Frate Daniel, nu va cunosc decat din cartile pe care le-ati scris si pe tatal d-voastra doar prin cuvintele pe care le-ati transmis inimilor noastre, a cititorilor-Roboam si nu-mi este greu sa-nteleg ce pilda buna de credinciosie a fost pt. cei ce l-au cunoscut.
In urma cu 16 ani mi-am pierdut si eu mama tot in luna noiembrie cand eu aveam doar 19 ani, de atunci n-am mai putut sa plang la moartea nimanui, poate doar cateva lacrimi, dar acum la primele cuvinte pe care le-am citit am plans, pt. ca am simtit aceeasi durere pe care eu am avut-o.
Eu si sotul meu suntem alaturi de d-voastra cu inima.
Aurel Seiceanu // November 22, 2007 at 6:25 pm
Un gind, o ruga o dorinta
Spre Domnul o ridic acum
Si-i multumesc cu umilinta
Pentru un fiu plin de credinta
Ce Domnului deplin s-a dat
Ce-n voce Harul l-a purtat
Caci el a fost , deplin salvat. Aurel Seiceanu, Chicago