Păstorul și Biserica

Multumim lui Cristi Hoble pentru aceasta traducere.

(Distributed by Way of Life Literature’s Fundamental Baptist Information Service. Copyright 2001. Way of Life Literature, P.O. Box 610368, Port Huron, MI 48061–0368. These articles cannot be stored on BBS or Internet sites or sold or placed by themselves or with other material in any electronic format for sale, but may be distributed for free by e-mail or by print. They must be left intact and nothing removed or changed, including these informational headers.- )

Având în vedere controversele actuale, puțin studiu nu strică. Unii păstori au devenit dictatori, dar de aici și până la încercarea de a-i declara inutili și nebiblici este o cale lungă cât … Noul Testament.

Articolul acesta urmarește două lucruri: Primul, să sublinieze autoritatea scripturală a lucrării pastorale și să avertizeze de pericolul abuzării ei. Al doilea, să aducă aminte credincioșilor de responsabilitățile lor față de păstori.

(pentru istoria unui ateu devenit pastor, click pe poza)

AUTORITATEA PĂSTORULUI ŞI
RESPONSABILITĂŢILE MEMBRILOR BISERICII
Intenţia acestui articol este de a acoperi două aspecte legate de păstori şi biserici. În primul rând, dorim să susţinem autoritatea scripturală a păstorilor şi să avertizăm cu privire la abuzul acestei autorităţi. În al doilea rând, dorim să aducem aminte membrilor bisericii de responsabilităţile pe care le au faţă de păstori.

AUTORITATEA PĂSTORULUI
LECŢII GENERALE DESPRE AUTORITATEA PASTORALĂ
Prezentăm în continuare câteva adevăruri biblice despre autoritatea pastorală:

(1) ÎN BISERICI EXISTĂ ANUMIŢI BĂRBAŢI NUMIŢI CÂRMUITORI SAU PRIVEGHETORI (Fapte 20:28; 1 Tes. 5:12; Filipeni 1:1; 1 Tim. 3:1; Tit 1:7). Aceste versete ne învaţă că păstorii chemaţi de Dumnezeu (care au acelaşi statut ca şi bătrânii şi episcopii) au autoritate asupra adunării. Ceilalţi creştini sunt chemaţi să se supună acestei autorităţi. Păstorii au autoritate asupra mea în Domnul. Când îi cinstesc şi mă supun lor, nu sunt supus doar unui om, ci dovedesc supunere faţă de Domnul şi Păstorul Suprem al bisericii. Din păcate, în zilele noastre sunt multe familii în care soţul abuzează de autoritatea care i-a fost dată, dar acest lucru nu schimbă faptul că această autoritate a fost instituită de Dumnezeu. Când soţia se supune soţului, ea nu este supusă doar unui om, care are o natură păcătoasă şi căzută; ea se supune în acest fel lui Dumnezeu (Efeseni 5:22). Abuzurile autorităţii pastorale nu anulează faptul că Biblia ne spune că Dumnezeu a dat autoritate păstorilor şi ne cere să ne supunem autorităţii păstorilor chemaţi de Dumnezeu. Chiar şi în cazurile în care un creştin a trecut printr-o situaţie în care păstorul a încălcat autoritatea scripturală, el trebuie să menţină o atitudine adecvată şi un spirit corect cu privire la autoritatea pastorală. Dacă este nevoie, el poate să părăsească acea biserică şi să găsească a biserică sănătoasă din punct de vedere spiritual, care este condusă de oameni chemaţi de Dumnezeu, să se alăture acelei biserici şi să se pună sub autoritatea dată lor de Dumnezeu. Un creştin trebuie să-şi păzească cu mare atenţie spiritul, astfel încât să nu fie cuprins de amărăciune. El trebuie să se examineze înaintea Domnului, pentru a se asigura că nu are un spirit de răzvrătire împotriva autorităţii rânduite de Dumnezeu. Uneori, credem că problema este la cei care au autoritate peste noi, dar în realitate, problema este în propriile noastre inimi răzvrătite.

(2) BIBLIA FOLOSEŞTE TREI TERMENI DIFERIŢI PENTRU A-I DESCRIE PE CONDUCĂTORII BISERICII (păstor, bătrân, episcop), dar aceşti termeni se referă la aspecte diferite ale aceleiaşi slujbe; prin urmare ierarhia bisericească în care episcopii au o poziţie mai înaltă decât bătrânii nu este biblică.

(3) FIECARE BISERICĂ TREBUIE SĂ AIBĂ CONDUCĂTORII PROPRII ŞI O CONDUCERE DE SINE STĂTĂTOARE (Tit 1:5; Fapte 14:23). Din moment ce acesta este modelul clar din Noul Testament, orice formă de control care vine din afara bisericii este nebiblică şi nesănătoasă.

(4) FIECARE PĂSTOR TREBUIE SĂ FIE CHEMAT DE DUMNEZEU, SĂ SE CALIFICE DUPĂ CERINŢELE SCRIPTURII, ŞI SĂ FIE ORDINAT (Fapte 14:23; 1 Tim. 3; Tit 1). Bisericile Nou Testamentale nu puteau fi conduse de oameni care nu erau ordinaţi sau de oameni care nu puteau face toată lucrarea unui păstor. Fiecare păstor trebuie să fie atât un învăţător cât şi conducător (Fapte 20:28; 1 Tim. 3:2; Tit 1:9-11; 1 Petru 5:1-2).

(5) DIACONII NU SUNT NICIODATĂ MENŢIONAŢI CA ŞI CONDUCĂTORI SAU SUPRAVEGHETORI AI BISERICII. Diaconul este un slujitor, nu un conducător. Conducerea bisericii de către un comitet de diaconi este nescripturală şi a provocat mult rău în multe adunări.

LIMITELE AUTORITĂŢII PĂSTORULUI
Ca să obţinem o imagine clară asupra domeniilor şi limitelor autorităţii păstorului, ne vom uita la responsabilităţile lăsate de Dumnezeu păstorilor în biserică, întrucât responsabilitatea şi autoritatea merg mână în mână. Există trei domenii majore ale responsabilităţii pastorale, însoţite de autoritatea corespunzătoare:

(1) PĂSTORUL ARE RESPONSABILITATEA ŞI AUTORITATEA DE A ÎNVĂŢA SI DE A PĂSTORI BISERICA (Fapte 20:28; Efeseni 4:11-12; 1 Tes. 5:12; 1 Petru 5:1-4). Prin urmare, păstori au autoritatea de a supraveghea toate aspectele acestei lucrări. Ei trebuie să aibă decizia finală cu privire la ceea ce se învaţă şi de către cine, şi trebuie să cântărească toate învăţăturile pentru a se asigura că sunt scripturale (1 Cor. 14:29).

(2) PĂSTORUL ARE RESPONSABILITATEA ŞI AUTORITATEA DE A PROTEJA BISERICA ÎMPOTRIVA ÎNVĂŢĂTURILOR FALSE (Fapte 20:28-31; 1 Cor. 14:29; 1 Tim. 4:1-6; Tit 1:9-13). Păstorii au responsabilitatea şi autoritatea date de Dumnezeu de a stabili ce se învaţă şi de către cine, precum şi de a-i împiedica pe creştini să cadă pradă învăţăturilor false, cum ar fi studii biblice organizate de învăţători nepotriviţi sau întâlniri în care sunt promovate doctrine sau practici nebiblice. Aceasta include supravegherea lucrării muzicale a bisericii, pentru că muzica este o formă de învăţare (Efeseni 5:19).

(3) PĂSTORUL ARE RESPONSABILITATEA ŞI AUTORITATEA DE A SUPRAVEGHEA ÎNTREAGA LUCRARE A BISERICII (Fapte 20:28; 1 Tes. 5:12; 1 Petru 5:1-2). Poziţia de supraveghere a bisericii este similară cu cea a unui supraveghetor sau manager. Păstorii nu trebuie să facă singuri toată lucrarea bisericii – fiecare creştin trebuie să se ocupe cu lucrarea lui Hristos – ci păstorii trebuie să supravegheze lucrările bisericii. În zilele noastre sunt mulţi credincioşi care se răzvrătesc împotriva păstorilor şi se împotrivesc autorităţii pastorale. Aceasta este rezultatul naturii umane păcătoase. Celor mai în vârstă nu le place să li se spună ce să facă; ei nu vor să se supună autorităţii nimănui. Dar autoritatea pastorală este dată de Dumnezeu, şi cel care se opune unui păstor chemat de Dumnezeu să conducă biserica după Cuvântul lui Dumnezeu va răspunde în faţa Domnului Isus Cristos pentru încăpăţânarea lui. Iată ce spune Biblia: ” Ascultaţi de mai marii voştri, şi fiţi-le supuşi, căci ei priveghează asupra sufletelor voastre, ca unii cari au să dea socoteală de ele; pentru ca să poată face lucrul acesta cu bucurie, nu suspinând, căci aşa ceva nu v-ar fi de niciun folos.”(Evrei 13:17).

CARACTERISTICILE SPIRITUALE ALE AUTORITĂŢII PASTORALE
Autoritatea exercitată de păstori, misionari sau alţi conducători ai bisericii trebuie să fie diferită de cea exercitată de liderii din lumea seculară (1 Petru 5:3; Marcu 10:42-43).

(1) ESTE O AUTORITATE SLUJITOARE – AUTORITATEA UNUI PĂSTOR (Fapte 20:28, 2 Cor. 13:10; 1 Petru 5:2). Autoritatea pastorală are scopul de a ajuta şi proteja copiii şi lucrarea lui Dumnezeu.

(2) ESTE O AUTORITATE SUPUSĂ ŞI PLINĂ DE SMERENIE- AUTORITATEA UNUI ADMINISTRATOR/ LUCRĂTOR (Marcu 10:42-45; 1 Cor. 3:9; 4:1; 12:7; Tit 1:7; 1 Petru 4: 10; 5:3-5). Păstorul este chemat să conducă sub călăuzirea Domnului nostru Isus Cristos, având gândul şi voinţa lui Hristos, şi nu gândul şi voinţa lui personale. Biserica aparţine lui Dumnezeu; membrii sunt copiii lui Dumnezeu; lucrarea este a lui Dumnezeu (1 Cor. 3:5-9). Păstori sunt doar administratori sau lucrători. Un exemplu negativ în această privinţă este lucrarea lui Diotref (3 Ioan 9-10), care era plin de mândrie şi încăpăţânare.

(3) ESTE O AUTORITATE PLINĂ DE DRAGOSTE- AUTORITATEA UNUI TATĂ (1 Tes. 2:7-11). Păstorul trebuie să aibă o preocupare plină de evlavie, dragoste, blândeţe şi spirit de sacrificiu pentru binele credincioşilor. Conducerea lui nu trebuie să fie o povară pentru biserică, sau să slujească interese lui proprii. El se bucură când copiii se maturizează şi pot să stea pe propriile picioare.

(4) ESTE O AUTORITATE ELIBERATOARE- AUTORITATEA DE A RIDICA ŞI NU DE A TRAGE ÎN JOS. “Şi chiar dacă m-aş lăuda ceva mai mult cu stăpânirea, pe care mi-a dat-o Domnul pentru zidirea voastră, iar nu pentru dărâmarea voastră, tot nu mi-ar fi ruşine.” (2 Cor. 10:8). Vezi, de asemenea, Efeseni 4:11-12.

DIFERENŢA DINTRE A PĂSTORI ŞI A DOMNI
“Sfătuiesc pe prezbiterii dintre voi, eu, care sunt un prezbiter ca si ei, un martor al patimilor lui Hristos, si părtaş al slavei care va fi descoperită: păstoriţi turma lui Dumnezeu care este sub paza voastră, nu de silă, ci de bună voie, după voia lui Dumnezeu; nu pentru un câştig mârşav, ci cu lepădare de sine. Nu ca şi cum aţi stăpâni peste cei ce v-au căzut la împărţeală, ci făcându-vă pilde turmei.” (1 Petru 5:1-3) Păstori au autoritate reală în biserică, dar această autoritate este total diferită decât cea exercitată de conducătorii lumeşti. Iată câteva dintre aceste diferenţe:

Păstorii biblici au dragoste faţă de turmă şi conduc cu compasiune, în timp ce conducătorii lumeşti dispreţuiesc compasiunea; ei nu încurajează, ci doar pretind (1 Tes. 2:7-8).

Păstorii biblici conduc prin exemplu, în timp ce conducătorii lumeşti au pretenţii de la alţii, dar nu îşi dau seama că ei înşişi trebuie să trăiască ceea ce cer de la alţii (1 Petru 5:3).

Păstorii biblici ştiu că turma nu este a lor, în timp ce conducătorii lumeşti au impresia că oamenii le aparţin şi că pot să îi controleze după voia lor (1 Petru 5:2, 3 “turma lui Dumnezeu”).

Păstorii biblici sunt preocupaţi de binele sfinţilor şi nu de profitul lor propriu, în timp ce conducătorii lumeşti conduc pentru câştig personal şi nu se dau înapoi de la abuzuri împotriva oamenilor din subordine (1 Petru 5:2).

Păstorii biblici sunt caracterizaţi de smerenie şi nu se consideră mai presus decât turma, în timp ce conducătorii lumeşti se ridică pe ei înşişi mai presus decât oameni de rând (1 Petru 5:2 “sub paza voastră”; 1 Petru 5:5).

Scopul păstorilor biblici este acela de a-i încuraja pe oameni şi de le da libertatea de a face voia lui Dumnezeu, în timp ce dorinţa conducătorilor lumeşti este de a controla oamenii şi de a-i trage în jos (Efeseni 4:11-12; 2 Cor. 10:8). Cuvântul grecesc tradus ca “dărâmarea” în 2 Cor. 10:8 poate fi tradus şi ca “să surpe întăriturile” (2 Cor. 10:4).

“Isus i-a chemat la El, şi le-a zis:”Ştiţi că cei priviţi drept cârmuitori ai neamurilor, domnesc peste ele, şi mai marii lor le poruncesc cu stăpânire. Dar între voi să nu fie aşa. Ci oricare va vrea să fie mare între voi, să fie slujitorul vostru; şi oricare va vrea să fie cel dintâi între voi, să fie robul tuturor. Căci Fiul omului n-a venit să I se slujească, ci El să slujească şi să-Şi dea viaţa răscumpărare pentru mulţi!” (Marcu 10:42-45).

SUGESTII PENTRU PĂSTORI

1. Nu uita niciodată că oamenii din biserică nu îţi aparţin şi că vei da socoteală pentru felul în care îi tratezi (Fapte 20:28; 1 Petru 5:1-4; Iacov 3:1). Un păstor poate să îşi impună punctul de vedere în biserică, chiar şi când acesta este greşit şi pornit dintr-o dorinţă păcătoasă, pentru că nu există nici o autoritate eclesiastică mai presus de adunarea locală, dar el va sta în faţa Păstorului Suprem şi va fi judecat pentru felul în care şi-a făcut lucrarea. Păstorul nu trebuie să uite acest lucru.

2. Tratează-i pe oameni aşa cum vrei şi tu să fii tratat (Matei 7:12). Gândeşte-te la vremea când nu erai păstor. Îi tratezi tu pe credincioşi acum aşa cum ai fi vrut să fii tratat de păstorul tău? Au existat lucruri pe care le-a făcut păstorul tău care te-au descurajat mai degrabă decât să te încurajeze? Repeţi tu aceleaşi greşeli în lucrarea ta?

3. Tratează pe toată lumea în mod egal (1 Tim. 5:21). Favoritismul nu trebuie să aibă loc în biserică. Aplică aceleaşi standarde pentru toţi lucrătorii. Nu fi mai indulgent cu anumiţi lucrători doar pentru că îţi sunt prieteni sau apropiaţi. Aplică disciplina în biserică în mod egal. Nu oferi nimănui ocazia să spună despre tine că ai fost strict cu unii din biserică şi indulgent cu alţii („Pentru unii ciumă, pentru alţii mumă”).

4. Caută să îi încurajezi pe credincioşi şi să le oferi libertatea de a va face voia lui Dumnezeu (2 Cor. 10:8). Păstorul trebuie să trateze membrii bisericii ca şi pe proprii lui copii, ajutându-i să crească spre maturitate în Hristos, astfel încât să poată sta pe propriile picioare şi să ia decizii înţelepte şi după voia lui Dumnezeu, fără să fie dependenţi întotdeauna de implicarea şi controlul păstorului. Un părinte înţelept îi lasă pe copiii lui să facă greşeli, ştiind că aceştia trebuie să înveţe să facă lucrurile pe cont propriu şi că nu vor reuşi întotdeauna să facă lucrurile bine de prima dată. Oare nu ar trebui ca şi păstorul să aibă aceeaşi atitudine?

5. Încurajează-i pe credincioşi să aibă o viziune personală a voii lui Dumnezeu şi să participe cu idei noi la lucrarea Domnului (Efeseni 4:11-12). Singurele lucruri pe care păstorul trebuie să le descurajeze sunt păcatul şi învăţăturile false. Nu da nimănui ocazia să spună despre tine că nu îi încurajează pe credincioşi să aibă o viziune proprie şi să-şi exercite darurile spirituale în mod liber, în limitele Scripturii.

6. Caută să ridici lideri care să lucreze alături de tine pentru lărgirea lucrării (Fapte 13:1; 20:4). Peste tot în Noul Testament întâlnim echipe de lucrători şi conducători, atât în bisericile locale cât şi în lucrarea misionară. Păstorii înţelepţi nu se vor teme să împărtăşească autoritatea şi lucrarea lor cu alţi bărbaţi evlavioşi, astfel încât lucrarea Domnului să înainteze.

7. Rezistă ispitei de a fi mândru şi de a te înălţa pe tine însuţi (Marcu 10:42-45). Poziţia unui păstor este una smerită. Păstorul are autoritate, dar această autoritate este autoritatea unui slujitor care are un stăpân, şi nu a unui proprietar. Păstorul este lider spiritual, un episcop, dar el are o relaţie unică şi specială cu cei peste care conduce. El este un păstor, dar în acelaşi timp, el este una dintre oi! În timp ce membrii bisericii sunt asemănaţi cu o turmă de oi şi au unele dintre caracteristicile oilor, ei nu sunt ca şi oile pentru că sunt animale lipsite de judecată şi ei nu există pentru profitul şi plăcerea păstorului. Fiecare membru al bisericii nu este doar “o oaie”, ci este un copil al Dumnezeului Atotputernic, un membru al “preoţiei alese”, şi un cetăţean liber al unui “neam sfânt” (1 Petru 2:9). Membrii bisericii nu sunt asemănaţi doar cu nişte oi, ci sunt descrişi ca membre ale unui organism viu. Păstorul trebuie să fie conştient întotdeauna că adevăratul Cap nu este păstorul pământesc, ci Domnul Isus Hristos (Efeseni 1:22; Col. 1:18).

8. Primeşte critica într-un mod evlavios. Firea urăşte critica. Firea vrea să aibă întotdeauna dreptate şi se umflă în pene când cineva îi provoacă înţelepciunea firească/ păcătoasă. Înţelepciunea evlavioasă nu se poartă aşa. Iacov 3:17 spune că este “uşor de înduplecat.” Când oamenii au venit la Hristos şi I-au pus întrebări, El nu şi-a bătut joc de ei şi nici nu s-a simţit ofensat. Păstorul trebuie să aibă o atitudine smerită, şi să nu uite că autoritatea lui nu vine de la sine. De asemenea, le trebuie să nu uite că el nu are toate răspunsurile şi nu are întotdeauna dreptate. Firea are tendinţa de a trata cu “răceală” pe cei care ne critică şi nu sunt de acord cu noi, dar păstorul nu trebuie să fie aşa. Dumnezeu ne-a învăţat să îi iubim chiar şi pe duşmanii noştri, cu atât mai mult trebuie să îi iubim pe propriii noştri fraţi în Cristos, membrii bisericii noastre, care nu sunt de acord cu noi în toate lucrurile (Rom. 12:16-20).

9. Nu-ţi fie frică să conduci, dar asigură-te că te ghidezi după Biblie, şi nu după propriile idei fireşti sau după tradiţie. Dacă nu poţi spune “aşa vorbeşte Domnului”, despre lucruri pe care le faci, eşti în pericol. Autoritatea ta nu vine din gândirea ta, ci din cea a lui Dumnezeu, nu din cuvântul tău, ci din Cuvântul lui Dumnezeu. Păstorul trebuie să fie “fără prihană” (Tit 1:7).

10. Nu-ţi da autoritatea celor care nu sunt păstori, cum ar fi diaconii, şi nu permit femeilor puternice să controleze lucrurile în biserică din “din umbră.”

11. Nu-ţi fie frică să permiţi adunării să participe la unele decizii. În Faptele Apostolilor, adunarea a participat alături de păstori la trei decizii majore. Prima a fost alegerea diaconilor (Fapte 6:5-6). Păstorii sunt chemaţi să definească standardele, iar congregaţia alege diaconii pe baza acestor standarde. A doua decizie a fost rezolvarea problemei justificării. Adunarea din Antiohia i-au trimis pe Pavel şi Barnaba la Ierusalim pentru a rezolva acest aspect (Fapte 15:3) şi congregaţia din Ierusalim a participat la discuţii şi şi-a dat aprobarea. De asemenea, ei s-au alăturat apostolilor şi bătrânilor în trimiterea de scrisori de instruire către alte biserici (Fapte 15:22). Cea de-a treia decizie a fost aceea de a trimite misionari (Fapte 13:1-3). Duhul Sfânt a chemat misionari şi liderii bisericii, împreună cu adunarea, au recunoscut această chemare şi i-au trimis pe misionari în lucrare.

Păstorii evlavioşi au ca scop maturizarea adunării, astfel încât credincioşii să poată participa la lucrarea Domnului, cu tot potenţialul care le-a fost dat. Ei nu caută sa îi ţină pe sfinţi legaţi, ci să le dea libertatea de a sluji după potenţialul care le-a fost dat în Hristos. Prea mulţi păstori devin posesivi în autoritatea lor, şi prin aceasta împiedică sau încetinesc lucrarea lui Dumnezeu, transformând lucrarea Domnului într-o lucrare centrată în jurul unei singure persoane, iar colaboratorii lor se ridică doar nivelul de slujitori şi nu ajung niciodată la maturitatea libertăţii în Hristos, aşa cum este descrisă în Scriptură. Fraţilor, aceste lucruri nu trebuie să se întâmple între voi!

RELAŢIA MEMBRILOR BISERICII CU PĂSTORII
RESPONSABILITĂŢI GENERALE

1. RESPECTAŢI-I ŞI IUBIŢI-I PE PĂSTORI “Vă rugăm, fraţilor, să priviţi bine pe cei ce se ostenesc între voi, cari vă cârmuiesc în Domnul, şi care vă sfătuiesc. Să-i preţuiţi foarte mult, în dragoste, din pricina lucrării lor. Trăiţi în pace între voi.” (1 Tes. 5:12-13).

2. SUPUNEŢI-VĂ ÎNVĂŢĂTURILOR LOR PENTRU CĂ EI URMĂRESC ÎNVĂŢĂTURA BIBLICĂ ŞI SE STRĂDUIESC SĂ ZIDEASCĂ BISERICA ÎN SLUJBA DOMNULUI “Şi El a dat pe unii apostoli; pe alţii, prooroci; pe alţii, evanghelişti; pe alţii, păstori şi învăţători, pentru desăvârșirea sfinţilor, în vederea lucrării de slujire, pentru zidirea trupului lui Hristos.” (Efeseni 4:11-12)

3. URMAŢI-LE EXEMPLUL. “Aduceţi-vă aminte de mai marii voştri, cari v-au vestit Cuvântul lui Dumnezeu; uitaţi-vă cu băgare de seamă la sfârşitul felului lor de vieţuire, şi urmaţi-le credinţa!” (Evrei 13:7). “Nu ca si cum aţi stăpâni peste cei ce v-au căzut la împărţeală, ci făcându-vă pilde turmei.” (1 Petru 5:3). Aceasta demonstrează importanţa standardelor lui Dumnezeu pentru păstori. Dacă liderii bisericii nu duc o viaţă evlavioasă şi dacă nu au familii evlavioase, ei nu pot fi exemple bune pentru turmă şi lucrarea lui Dumnezeu suferă.

4. SUPUNEŢI-VĂ AUTORITĂŢII LOR ” Ascultaţi de mai marii voştri, şi fiţi-le supuşi, căci ei priveghează asupra sufletelor voastre, ca unii cari au să dea socoteală de ele; pentru ca să poată face lucrul acesta cu bucurie, nu suspinând, căci aşa ceva nu v-ar fi de niciun folos.” (Evrei 13:17)

5. RUGAŢI-VĂ PENTRU EI. “Încolo, fraţilor, rugaţi-vă pentru noi ca, Cuvântul Domnului să se răspândească şi să fie proslăvit cum este la voi” (2 Tes. 3:1). Vezi, de asemenea, Evrei 13:18; Efeseni 6:18-19; Col. 4:2-3.

6. PURTAŢI DE GRIJĂ PENTRU NEVOILE LOR FIZICE “Prezbiterii (Sau: bătrânii) cari cârmuiesc bine, să fie învredniciţi de îndoită cinste, mai ales cei ce se ostenesc cu propovăduirea şi cu învăţătura, pe care o dau altora. Căci Scriptura zice: ,,Să nu legi gura boului când treieră bucate”; şi: ,,Vrednic este lucrătorul de plata lui.” (1 Tim. 5:17,18) “O biserică zgârcită cu păstorul ei încalcă învăţătura Scripturii. Rar ajunge o astfel de biserică să ajungă la tărie sau creştere spirituală. În această privinţă, principiile descrise în 2 Cor. 9:6-10 sunt demne de luat în seamă” (Paul Jackson, The Doctrine and Administration of the Church).

SUGESTII PENTRU MEMBERII BISERICII

1. ACORDAŢI PĂSTORULUI ÎNCREDERE ŞI FACEŢI TOT POSIBILUL PENTRU A FI MEMBRII AI BISERICII ASCULTĂTORI ŞI SUPUŞI. Biblia foloseşte un limbaj foarte puternic pentru a descrie supunerea bisericii faţă de autoritatea pastorală. “Ascultaţi de mai marii voştri, şi fiţi-le supuşi …” (Evrei 13:17). Aceste cuvinte sunt puternice. Cu excepţia cazului în care păstorul conduce într-o manieră evident opusă Bibliei, membrii bisericii trebuie să fie supuşi ca şi lui Dumnezeu. Este ca relaţia dintre soţ şi soţie. “Nevestelor, fiţi supuse bărbaţilor voştri ca Domnului.” (Efeseni 5:22) Orice soţie ştie că, dacă ea se supune soţului ei, ea se supune unui om imperfect, dar ea nu se supune doar soţului ei, ci Domnului, care i l-a rânduit pe soţul ei. De asemenea, credinciosul nu se supune doar unui om; el se supune Domnului, care a instituit slujba păstorului şi care l-a pus pe acel om în acea poziţie. Prea mulţi membrii din biserici cred că este de datoria lor să ofere sfaturi şi să îl corecteze pe păstor în toate privinţele, chiar şi în chestiuni care nu ţin de doctrina biblică adevărată. Este înţelept şi scriptural să îi lăsăm pe păstori să fie păstori!

2. ASIGURAŢI-VĂ CĂ LUPTAŢI PENTRU ADEVĂRURI BIBLICE ŞI NU PENTRU PREFERINŢE PERSONALE. Dacă eu cred că ceva este greşit în biserică, trebuie să îmi pun întrebarea: ” Spune Biblia clar că acest lucru este greşit sau este doar un lucru care nu îmi place mie sau cu care eu personal nu sunt de acord?” Multe probleme din biserică apar din cauza conflictelor de personalitate şi a încercării din partea unora de a ridica o preferinţă personală la rang de Scriptură. Romani 14 abordează această problemă. În acest capitol Pavel descrie lucrurile despre care Biblia nu vorbeşte în mod explicit. Cele două exemple pe care le oferă sunt regulile cu privire la mâncare şi la zile sfinte. Acestea sunt lucruri despre care credinţa Nou Testamentală păstrează tăcerea. Spre deosebire de legea mozaică, în Noul Testament nu există legi despre ce trebuie să mâncăm (1 Tim. 4:4-5). De asemenea, nu există legi despre sabat şi despre anumite sărbători sfinte şi zile speciale, ca şi cele din Vechiul Testament. Din moment ce Noul Testament nu conţine legi clare cu privire la aceste lucruri, acestea cad sub incidenţa libertăţii creştine. În astfel de lucruri, fiecare credincios este liber să facă aşa cum consideră de cuviinţă, înaintea Domnului, dar el nu poate să îşi impună preferinţele sale asupra altora sau să judece pe alţii cu privire la aceste lucruri. Când cineva din biserică are o problemă cu un aspect din biserică trebuie să se întrebe dacă perspectiva lui cu privire la acest subiect se bazează pe o învăţătură clară din Scriptură sau este doar o chestiune de preferinţă personală.

3. VEGHEAZĂ-ŢI INIMA ŞI ATITUDINEA. Noi trebuie să spunem adevărul în dragoste (Efeseni 4:15). Noi trebuie să gândim la rece şi să avem o inimă caldă, nu să avem o inimă rece şi o minte înfierbântată! Când încercăm să îi corectăm pe alţii trebuie să ne păzim propriile noastre inimi şi să facem acest lucru într-un spirit de supunere (Gal. 6:1). 2 Timotei 2:24-25 descrie spiritul în care trebuie să îi corectăm pe alţii: “Şi robul Domnului nu trebuie să se certe; ci să fie blând cu toţi, în stare să înveţe pe toţi, plin de îngăduinţă răbdătoare, să îndrepte cu blândeţe pe potrivnici.” Evanghelistul Mel Rutter spune, “Ai o poziţie tare ca o stâncă, dar o dispoziţie dulce ca mierea.” Diferenţa dintre a părăsi biserica din cauza unor preocupări doctrinare legitime şi a pleca dintr-un spirit de rebeliune faţă de autoritatea pastorală se arată în două aspecte, aşa cum găsim în Iacov 3:14-18. În primul rând, diferenţa va fi evidentă în atitudine. Este o diferenţă semnificativă între “pizma amară şi un duh de ceartă” din versetul 14, şi atitudinea evlavioasă descrisă în versetul 17: “paşnică, blândă, uşor de înduplecat, plină de îndurare şi de roduri bune, fără părtinire, nefăţarnică.” În al doilea rând, diferenţa va fi evidentă în roadele care rezultă din această situaţie. Pot să fie cele descrise în versetul 16: “pizmă şi duh de ceartă, … şi tot felul de fapte rele”, sau roadele descrise în versetul 18: ” roada neprihănirii este semănată în pace pentru cei ce fac pace.” Consecinţele pe termen lung vor da pe faţă secretele inimii.

Pe de o parte, cei care încearcă să întărească biserica şi se opun unor lucruri care sunt cu adevărat păcătoase şi nescripturale şi care părăsesc biserica doar din acest motiv, şi nu datorită voinţei lor sau datorită firii, vor continua să Îl slujească pe Hristos într-un mod care aduce roadă, în biserici mai sănătoase. Pe de altă parte, cei care se luptă doar pentru interesele lor şi care produc probleme într-o manieră firească, carnală, de obicei, merg din biserică în biserică, cauzând probleme oriunde se duc, îşi pierd mărturia şi de multe ori chiar şi propriii copii, şi de multe ori merg de la o biserica sănătoasă la o biserică mai slabă. Faptul că ei se mută la o biserică care este mai slabă din punct de vedere doctrinal şi spiritual, demonstrează faptul că problema nu a fost una de doctrină sau de neprihănire, ci a fost un conflict de personalitate, sau altceva de această natură.

4. NU PERMITE CA PROBLEMELE DIN BISERICĂ SĂ ÎŢI OTRĂVEASCĂ ATITUDINEA TA FATA DE BISERICA ÎN GENERAL. Acest lucru este similar cu punctul anterior, dar merita un paragraf separat. De multe ori când descoperi o problemă gravă şi legitimă în biserică, mai ales o cădere din partea păstorilor, este posibil ca treptat să te înveninezi împotriva întregii biserici. În cele din urmă ajungi să nu mai vezi nimic decât probleme şi greşeli. Totul este în neregulă. Trebuie să fim atenţi să nu permitem diavolului să facă acest lucru în vieţile noastre, şi să rezistăm acestei atitudini ţinând cont atât de lucrurile bune, precum şi de cele rele. Pavel a făcut acest lucru cu biserica de la Corint. În ciuda abaterilor grave din biserică, el a mulţumit Domnului pentru ei pentru mai multe lucruri (1 Cor. 1:4-9; 2 Cor. 1:11, 14).

5. AŢINTEŞTE-ŢI PRIVIREA SPRE CHRISTOS, ŞI NU SPRE OAMENI. ” Să ne uităm ţintă la Căpetenia şi Desăvârşirea credinţei noastre, adică la Isus, care, pentru bucuria care-I era pusă înainte, a suferit crucea, a dispreţuit ruşinea, şi şade la dreapta scaunului de domnie al lui Dumnezeu.” (Evrei 12:2). Unii credincioşi au “cicatrici spirituale” permanente pentru că au făcut parte din biserici conduse de păstori că au abuzat autoritatea lor. Alţii părăsesc biserica cu totul şi folosesc acest lucru ca o scuză. Problema în astfel de cazuri este că aceşti oameni au încrederea şi privirea aţintită mai mult asupra oamenilor decât asupra Domnului Isus Cristos. El nu ne va dezamăgi niciodată, dar oamenii ne vor dezamăgi întotdeauna, într-un fel sau altul. În cel mai bun caz, păstorii sunt doar oameni imperfecţi. Şi ei fac greşeli. Şi ei păcătuiesc. Şi ei pot să fie egoişti, parţiali şi lipsiţi de viziune.

6. ROAGĂ-TE PENTRU PĂSTORUL TĂU ŞI PENTRU CEILALŢI LIDERI AI BISERICII. Rugăciunea face două lucruri: aduce schimbare, pentru că Dumnezeu răspunde şi lucrează prin ea şi, în acelaşi timp, mă ajută să îmi păstrez inima sensibilă pentru cei pentru care mijlocesc.

7. NU UITA CĂ NU EXISTĂ BISERICI PERFECTE. Chiar şi primele biserici, plantate de apostoli au fost foarte imperfecte. Biserica din Corint era carnală şi avea probleme cu divizarea, adulter, procese, beţie în timpul cinei Domnului, daruri spirituale folosite în mod greşit, şi învăţători falşi. Cele mai multe din cele şapte biserici menţionate în Apocalipsa 2-3 au avut probleme grave. În biserica din Filipi, două femei erau în conflict una cu cealaltă şi a fost nevoie să fie corectate (Filipeni 4:2). Petru a trebuit să fie mustrat în mod public de Pavel pentru ipocrizie (Gal. 2:11-14). Aceasta nu este o scuză pentru a ignora problemele şi greşelile. Fiecare dintre aceste probleme a fost adresată şi corectată. Am spus aceste lucruri doar pentru a ne aduce aminte că bisericile nu sunt perfecte, pentru că ele sunt alcătuite din păcătoşi imperfecţi care au fost salvaţi prin har, şi noi trebuie să ţinem seama de acest lucru atunci când întâmpinăm probleme în biserică. Dacă părăseşti biserica din cauza unor probleme doctrinare sau morale, trebuie să te muţi la o biserică mai sănătoasă, altfel vei merge din rău în mai rău.

8. INVAŢĂ SĂ PRACTICI DISCERNĂMÂNTUL SPIRITUAL, FĂCÂND BINE DIFERENŢA DINTRE LUCRURILE IMPORTANTE ŞI CELE MAI PUŢIN IMPORTANTE. În Matei 23:23, Domnul Isus Cristos, ne învaţă că nu toate lucrurile au importanţă egală. “Vai de voi, cărturari şi Farisei făţarnici! Pentru că voi daţi zeciuială din izmă, din mărar şi din chimen, şi lăsaţi nefăcute cele mai însemnate lucruri din Lege: dreptatea, mila şi credincioşia; pe acestea trebuia să le faceţi, şi pe acelea să nu le lăsaţi nefăcute.” Unele învățături biblice au mai mare greutate decât altele. Toate învăţăturile din Biblie sunt importante, dar nu toate au importanţă egală. Nu orice problemă este motiv suficient pentru a părăsi o biserică. Pentru a cunoaşte diferenţa dintre cele două este nevoie de o cunoaştere aprofundată a Cuvântului lui Dumnezeu şi de discernământ spiritual. Aceasta este lecţia din următoarele versete: “În ce vă priveşte pe voi, fraţilor, eu însumi sunt încredinţat că sunteţi plini de bunătate, plini şi de orice fel de cunoştinţă, şi astfel sunteţi în stare să vă sfătuiţi unii pe alţii.” (Romani 15:14). “În adevăr, voi care de mult trebuia să fiţi învăţători, aveţi iarăşi trebuinţă de cineva să vă înveţe cele dintâi adevăruri ale cuvintelor lui Dumnezeu, şi aţi ajuns să aveţi nevoie de lapte, nu de hrană tare. Şi oricine nu se hrăneşte decât cu lapte, nu este obişnuit cu cuvântul despre neprihănire, căci este un prunc. Dar hrana tare este pentru oamenii mari, pentru aceia a căror judecată s-a deprins, prin întrebuinţare, să deosebească binele şi răul.” (Evrei 5:12-14). Astfel de discernământ cere maturitate spirituala, care vine numai prin studiu sârguincios şi prin exercitarea discernământului pentru a alege între bine şi rău. Pavel a spus bisericii din Roma că motivul pentru care au putut să se mustre unii pe alţii a fost faptul că ei erau plini de bunătate şi cunoştinţă (Rom. 15:14). Pe măsură ce ne maturizăm în Hristos,în cunoaşterea Scripturii şi în evlavie, vom putea să îi corectăm pe alţii şi să fim o binecuvântare pentru biserică. Este un adevăr trist faptul că mulţi dintre cei care încearcă să ” îndrepte” problemele din biserică sunt slabi în cunoaşterea Bibliei şi carnali în trăirea lor creştină, şi ca urmare, produc mai mult rău decât bine.

9. DACĂ AI O PROBLEMĂ SAU O ÎNTREBARE, DU-TE DIRECT LA PĂSTOR SAU LA PERSOANELE IMPLICATE. Deseori aflăm că percepţia pe care o avem asupra problemei în cauză este greşită sau descoperim că informaţiile pe care le-am primit au fost greşite sau că nu am avut toate informaţiile necesare. Când discutăm, de la început, cu cei în cauză, putem evita să “facem din ţânţar armăsar” şi să provocăm ceartă pentru nimic.

10. NU UITA CĂ PĂSTORUL ARE AUTORITATE ŞI RESPONSABILITATE MAI MARE ÎN BISERICĂ. Aceasta înseamnă că ei trebuie să ia decizii pe care membrii bisericii nu trebuie să le ia şi că va răspunde în faţa lui Dumnezeu pentru aceste decizii. Există situaţii când trebuie să părăsim o biserică din cauza unor greşeli serioase, dar, în acelaşi timp, noi trebuie să învăţăm să punem lucrurile în mâinile Domnului şi să facem ceea ce ne-a spus El să facem, adică să ne supunem conducerii bisericii, să fim o binecuvântare şi să aducem rod. Nu confunda lucrul tău cu cel al păstorului. Tu nu ai nici autoritatea şi nici lucrarea unui păstor (vizitarea bolnavilor, îngroparea morţilor, faptul de a fi disponibil pentru orice nevoie, purtarea de grijă faţă de sufletele credincioşilor). De asemenea, nu ai responsabilitatea unui păstor. El va da socoteala pentru mai mult (Iacov 3:1). Acest lucru m-a ajutat pe mine de mai multe ori când nu am fost de acord cu unele decizii pe care le-a făcut păstorul. Am adus problema în faţa Domnul şi I-am spus Domnului că deşi eu nu sunt de acord cu această decizie, nu este decizia mea si voi lăsă problema respectivă în mâinile Lui şi îmi voi face partea mea, în supunere faţă de biserica Lui şi în dorinţa de a fi o binecuvântare pentru biserică.

11. NU PERMITE NICI UNEI SITUAŢII SĂ TE ÎNDEPĂRTEZE DE BISERICĂ. Există ocazii când suntem nevoiţi să părăsim o anumită biserică din cauza unor probleme doctrinare şi morale grave, dar noi nu trebuie să permitem nici unei situaţii să ne îndepărteze în întregime de biserică. Domnul Isus Cristos a stabilit biserica (Matei 16:18), şi în Noul Testament există mai mult de 100 de trimiteri la biserică. Cea mai mare parte a Noului Testament a fost scrisă direct către biserici, ca şi cele din Efes şi Filipi. Cartea Apocalipsa este scrisă către şapte biserici din Asia Mica (Apocalipsa 2 -3). Faptele Apostolilor descrie lucrarea de plantare şi de creştere a primelor biserici. Epistolele pastorale descriu lucrarea bisericii. Chiar şi epistolele care nu se adresează direct bisericii ţin întotdeauna cont şi de adunarea credincioşilor. Epistola către Evrei, de exemplu, conţine afirmaţii puternice despre biserică (Evrei 10:25; 13:7, 17). Cartea lui Iacov menţionează bătrânii din biserică (Iacov 5:14). Epistola 1 Petru se adresează bătrânilor (1 Petru 5:1-4). Aceasta demonstrează importanţa pe care o are biserica în ochii lui Dumnezeu, şi fiecare credincios trebuie să aibă acelaşi zel pentru adunare.

Este uşor să critici o biserică, dar trebuie să ne punem următoarea întrebare: “Ce fac eu pentru ca biserica mea să aibă succes şi să fie rodnică pentru slava lui Dumnezeu?” De asemenea, trebuie să mă întreb: “Cum ar fi biserica dacă întreaga biserică ar fi ca şi mine? “Unii oameni critică totul, dar nu fac aproape nimic pentru a îndrepta lucrurile. Această atitudine este greşită şi distructivă pentru lucrarea lui Dumnezeu.

English vesion

THE PASTOR’S AUTHORITY AND THE CHURCH MEMBER’S RESPONSIBILITY

THE PASTOR’S AUTHORITY

SOME GENERAL LESSONS ABOUT PASTORAL AUTHORITY

Following are some Bible truths about pastoral authority:

(1) THERE ARE CERTAIN MEN IN CHURCHES CALLED RULERS AND OVERSEERS (Acts 20:28; 1 Th. 5:12; Ph. 1:1; 1 Tim. 3:1; Tit. 1:7). These verses teach that God-called pastors (the same office is called elder and bishop) have authority over the assemblies. Other Christians are to submit to this authority. The pastors are over me in the Lord. When I honor and submit to them, I am not submitting merely to a man; I am submitting to the Lord and Chief Shepherd of the church. Many women could share with us horror stories of how their husbands abused their authority, but the fact remains that God has given husbands authority in the home. When the wife submits to a husband, she is not submitting merely to a man, with his many sins and frailties; she is submitting to her Lord God (Eph. 5:22). Abuses of pastoral authority do not negate the fact that the Bible tells us that God has given authority to pastors and that the Bible demands that we submit to God-called pastors. Even in cases in which a Christian has been under the influence of an abusive or unscriptural pastoral situation, he or she must maintain a proper spirit and attitude in regard to pastoral authority. He should leave such a church, if necessary, and find a spiritually healthy church which is led by God-called men and join it and submit to their God-given authority. A Christian must carefully guard his spirit so that he does not become bitter. He must examine himself before the Lord to be sure that he is not rebellious toward genuine God-given authority. Sometimes we think the problem is with those who have the rule over us when in reality it is with our own stubborn hearts.

(2) CHURCH LEADERS ARE CALLED BY THREE DIFFERENT TERMS (pastor, elder, bishop), but the terms refer to different aspects of the same office; thus the hierarchical form of church government which places bishops over elders is not biblical.

(3) EACH CHURCH IS TO HAVE ITS OWN LEADERS AND GOVERNMENT (Tit. 1:5; Acts 14:23). Since this is clearly the New Testament pattern, any outside form of control over the churches is unbiblical and dangerous.

(4) EVERY PASTOR IS TO BE GOD-CALLED, SCRIPTURALLY QUALIFIED, and ORDAINED (Acts 14:23; 1 Tim. 3; Tit. 1). New Testament churches are not to be led by unordained men or by men who cannot do the whole work of a pastor. Every pastor is to be both a teacher and a ruler (Acts 20:28; 1 Tim. 3:2; Tit. 1:9-11; 1 Pet. 5:1-2).

(5) DEACONS ARE NEVER REFERRED TO IN THE CAPACITY OF RULING OR OVERSEEING CHURCHES. The deacon is a servant, not a ruler. Church rule by a deacon board is unscriptural and has caused great harm in many assemblies.

THE EXTENT OF THE PASTOR’S AUTHORITY

If responsibility implies a corresponding authority, which it does, we can get a clear idea of the areas and extent of a pastor’s authority by considering his God-given responsibilities in the church. There are three major areas of pastoral responsibility, with corresponding authority:

(1) A PASTOR HAS THE RESPONSIBILITY AND AUTHORITY TO TEACH AND SHEPHERD THE CHURCH (Acts 20:28; Eph. 4:11-12; 1 Th. 5:12; 1 Pet. 5:1-4). Pastors, therefore, have the authority to oversee all aspects of such ministry. They must have the final decision concerning what is taught and by whom, and must judge all things that are taught to make certain it is correct (1 Cor. 14:29).

(2) A PASTOR HAS THE RESPONSIBILITY AND AUTHORITY TO PROTECT THE CHURCH FROM FALSE TEACHING (Acts 20:28-31; 1 Co. 14:29; 1 Tim. 4:1-6; Tit. 1:9-13). Pastors have the God-given responsibility and authority to determine what is taught and by whom, as well as to forbid the Christians from getting involved with false things, such as Bible studies conducted by the wrong kind of teachers, meetings in which unbiblical doctrines or practices are promoted, etc. This includes oversight of the music ministry of the church, because music is a form of teaching (Eph. 5:19).

(3) A PASTOR HAS THE RESPONSIBILITY AND AUTHORITY TO OVERSEE THE ENTIRE WORK OF THE CHURCH (Acts 20:28; 1 Th. 5:12; 1 Pet. 5:1-2). The pastor’s position of overseeing the church is similar to that of a supervisor or manager. The pastors are not to do all of the work of the ministry–every Christian must be busy in the work of Christ–but the pastors are to supervise the work of the ministry. There is widespread rebellion against and resistance to pastoral authority today. Such is the product of the fallen human nature. The “old man” hates authority; he will not have anyone rule over him. But pastoral authority is God-given, and the one who resists a God-called pastor in his work of leading the church according to the Word of God will answer to Jesus Christ for his stubbornness. Hear the Bible: “Obey them that have the rule over you, and submit yourselves: for they watch for your souls, as they that much give account, that they may do it with joy, and not with grief: for that is unprofitable for you” (Heb. 13:17).

SPIRITUAL CHARACTERISTICS OF THE PASTOR’S AUTHORITY

The authority exercised by a pastor, missionary, or other church leader is to be distinctly different from that exercised by leaders in the secular world (1 Pet. 5:3; Mk. 10:42-43).

(1) IT IS A MINISTERING AUTHORITY–THE AUTHORITY OF A SHEPHERD (Acts 20:28; 2 Cor. 13:10; 1 Pet. 5:2). The authority of a pastor is for the purpose of building up and protecting God’s people and work.

(2) IT IS A SUBMISSIVE, HUMBLE AUTHORITY–THE AUTHORITY OF A STEWARD (Mark 10:42-45; 1 Cor. 3:9; 4:1; 12:7; Tit. 1:7; 1 Pet. 4:10; 5:3-5). The pastor is to rule under the direction of the Lord Jesus Christ, by Christ’s mind and will rather than by his own mind or will. The church is God’s property; the people are God’s people; the work is God’s work (1 Cor. 3:5-9). Pastors are merely stewards or caretakers. Contrast this with the ministry of proud, willful Diotrephes (3 Jn. 9-10).

(3) IT IS A LOVING AUTHORITY–THE AUTHORITY OF A FATHER (1 Th. 2:7-11). The pastor is to have a godly, loving, tender, sacrificial consideration for the welfare of the people. His rule is not to be an overbearing, self-serving type of rule. He rejoices when his children mature and stand on their own feet.

(4) IT IS A LIBERATING AUTHORITY–THE AUTHORITY TO BUILD UP NOT HOLD DOWN. “For though I should boast somewhat more of our authority, which the Lord hath given us for edification, and not for your destruction, I should not be ashamed” (2 Cor. 10:8). See also Ephesians 4:11-12.
THE DIFFERENCE BETWEEN PASTORING AND LORDING

“The elders which are among you I exhort, who am also an elder, and a witness of the sufferings of Christ, and also a partaker of the glory that shall be revealed: Feed the flock of God which is among you, taking the oversight thereof, not by constraint, but willingly; not for filthy lucre, but of a ready mind; Neither as being lords over God’s heritage, but being ensamples to the flock” (1 Peter 5:1-3)

Pastors have real authority in the church, but it is a different kind of authority than that exercised by worldly lords. Note some of the differences as follows:

Scriptural pastors love the flock and lead by compassion, but lords typically despise compassion; they don’t encourage; they merely demand (1 Thess. 2:7-8).

Scriptural pastors lead by example, but lords merely make demands with little or no awareness that they must live what they demand (1 Pet. 5:3).

Scriptural pastors know that the flock is not their own, but lords feel that they own the people and thus can control them according to their own will (1 Pet. 5:2, 3 “flock of God” “God’s heritage”).

Scriptural pastors care more about the welfare of the saints than their own profit, but lords rule for personal gain and are not afraid to abuse the people (1 Pet. 5:2).

Scriptural pastors are humble and do not consider themselves greater than the flock, but lords exalt themselves high above the people (1 Pet. 5:2 “among you”; 1 Pet. 5:5).

Scriptural pastors aim to build up the people and free them to do God’s will, but lords want to control the people and hold them down (Eph. 4:11-12; 2 Cor. 10:8). The Greek word translated “destruction” in 2 Cor. 10:8 is also translated “pulling down” (2 Cor. 10:4).

“But Jesus called them to him, and saith unto them, Ye know that they which are accounted to rule over the Gentiles exercise lordship over them; and their great ones exercise authority upon them. But so shall it not be among you: but whosoever will be great among you, shall be your minister: And whosoever of you will be the chiefest, shall be servant of all. For even the Son of man came not to be ministered unto, but to minister, and to give his life a ransom for many” (Mark 10:42-45).

MISCELLANEOUS SUGGESTIONS TO PASTORS

1. Never forget that the people are not yours and that you will give account for the way you treat them (Acts 20:28; 1 Pet. 5:1-4; James 3:1). A pastor can have his way in the church in this present world even if he is wrong and sinning, because there is no higher earthly ecclesiastical authority than the assembly; but he will stand before the Great Chief Shepherd and be judged for how he acted. He must not forget this.

2. Treat the people as you would want to be treated (Matt. 7:12). Think back to the time before you were a pastor. Are you treating the people now as you wanted your pastor to treat you then? Were there things the pastor did that discouraged you rather than built you up then, and are you repeating those same mistakes in your own ministry?

3. Treat the people with equality (1 Tim. 5:21). Be very careful about exercising favoritism. Treat the people with equality in regard to enforcing standards for workers. Don’t let some of the standards slide with some because they are your pets. Treat the people with equality in regard to exercising church discipline. Don’t let it be said that you were harsh toward some in the church and lenient with others over similar matters.

4. Aim to build up the people and then to give them liberty to do God’s will (2 Cor. 10:8). A pastor should have the goal of treating church members as he does his own children, maturing them in Christ so that they can stand on their own feet and make good decisions and follow God’s will, not wanting them to be perpetually dependant on his microscopic involvement and control. A wise parent even allows his children to make mistakes along the way, knowing that they must learn how to do things on their own and that they will not always get it right the first time. Should that not be the pastor’s heart, as well?

5. Encourage the people to have a personal vision of God’s will and to bring forth new ideas for the Lord’s work (Eph. 4:11-12). The only thing the pastor should discourage is sin and false teaching. Don’t let it be said that the pastor discouraged people to have a vision and to exercise their gifts freely within the boundaries of Scripture.

6. Aim to produce many leaders who will work alongside of you to multiply the ministry (Acts 13:1; 20:4). Everywhere in the New Testament we see a plurality of workers and leaders, both in individual churches and in missionary work. Wise pastors will not fear sharing their authority and ministry with other godly men so that the Lord’s work can make good progress.
7. Resist the temptation to be proud and to exalt yourself (Mark 10:42-45). The position of a shepherd is a lowly one. The pastor has authority but it is the authority of a servant under a master and not a lord in his own right. The pastor is a spiritual ruler and leader, a bishop, but he has a unique relationship with those whom he rules. He is a shepherd but at the same time he is one of the sheep! While the church members are likened at times to sheep and have some of the characteristics of sheep, they are not exactly like the animals by that name because they are not dumb beasts and they do not exist for the shepherd’s profit and pleasure. Each church member is not only “a sheep” but is a child of Almighty God, a member of the “royal priesthood,” and a free citizen of that “holy nation” (1 Pet. 2:9). Church members are not only likened to sheep but to members of a body, and the pastor must ever be mindful that their one true Head is not an earthly pastor but the Lord Jesus Christ (Eph. 1:22; Col. 1:18).

8. Receive criticism in a godly manner. The flesh hates and despises criticism. It is always right and becomes puffed up if anyone challenges it’s fleshly wisdom. But godly wisdom is not that way. James 3:17 says it is “easy to be intreated.” When people approached Christ and asked Him things, He didn’t lash out at them or become angry and resentful. The pastor must have a humble attitude and not forget that he is not an authority unto himself and that he certainly does not know everything and is not always right. Also, it is the nature of the flesh to grow cold toward those who criticize us and do not agree with us, but the pastor must not be that way. God has taught us to love even our enemies, not to speak of our own dear brethren in Christ, yea, our own church members, who do not agree with us on every point (Rom. 12:16-20).

9. Don’t be afraid to lead but be sure that you are leading by the Bible and not by your own thinking and human tradition. If you don’t have a “thus saith the Lord” for the things you are doing, you are on dangerous ground. Your authority is not your mind but God’s, nor your word but the Word of God. The pastor is not to be “selfwilled” (Titus 1:7).

10. Don’t give your authority to those who are not pastors, such as deacons, and don’t allow strong women to control things from “behind the scenes.”

11. Don’t be afraid to allow the congregation to share in some decisions. In the book of Acts, the congregations participated with the pastors in three major decisions. The first was in the selection of deacons (Acts 6:5-6). The pastors set the standards, and the congregation chose the deacons based on those standards. The second was in the settling of the issue of justification. The congregation at Antioch sent Paul and Barnabas to Jerusalem to take care of this issue (Acts 15:3) and the congregation at Jerusalem participated in the discussion and approved of it and joined with the apostles and elders in sending out letters of instruction to the other churches (Acts 15:22). The third was in the sending of missionaries (Acts 13:1-3). The Holy Spirit called the missionaries and the church leaders and the congregation recognized the call and sent them forth.

Godly pastors have the goal of maturing the flock so that they can participate in the work of the Lord to the fullest extent possible. They do not want to tie the saints down but to liberate them to their greatest potential in Christ. Too many pastors are so jealous of their authority that they hinder and cripple the work of God by turning the ministry of the Lord into a “one man show,” and the people rise only to the level of his servants and never mature to the true liberty in Christ that we see in Scripture. Brethren, these things out not to be.

THE CHURCH MEMBER’S RELATIONSHIP TO THE PASTORS

GENERAL RESPONSIBILITIES

1. RESPECT AND LOVE THEM (1 Th. 5:12-13). “And we beseech you, brethren, to know them which labour among you, and are over you in the Lord, and admonish you; And to esteem them very highly in love for their work’s sake. And be at peace among yourselves”

2. OBEY THEIR TEACHING AS THEY FOLLOW THE BIBLE AND AS THEY SEEK TO BUILD UP THE CHURCH FOR THE SERVICE OF THE LORD (Eph. 4:11-12). “And he gave some, apostles; and some, prophets; and some, evangelists; and some, pastors and teachers; For the perfecting of the saints, for the work of the ministry, for the edifying of the body of Christ.”

3. FOLLOW THEIR EXAMPLES. “Remember them which have the rule over you, who have spoken unto you the word of God: whose faith follow, considering the end of their conversation” (Heb. 13:7). “Neither as being lords over God’s heritage, but being ensamples to the flock” (1 Pet. 5:3). This shows the importance of God’s standards for pastors. If the church leaders do not lead godly lives and have godly homes, they cannot be an example to the flock and God’s work becomes corrupted.

4. SUBMIT TO THEIR OVERSIGHT (Heb. 13:17). “Obey them that have the rule over you, and submit yourselves: for they watch for your souls, as they that must give account, that they may do it with joy, and not with grief: for that is unprofitable for you.”

5. PRAY FOR THEM. “Finally, brethren, pray for us, that the word of the Lord may have free course, and be glorified, even as it is with you” (2 Thess. 3:1). See also Heb. 13:18; Eph. 6:18-19; Col. 4:2-3.

6. PROVIDE FOR THEIR PHYSICAL NEEDS (1 Tim. 5:17,18). “Let the elders that rule well be counted worthy of double honour, especially they who labour in the word and doctrine. For the scripture saith, Thou shalt not muzzle the ox that treadeth out the corn. And, The labourer is worthy of his reward.” “A church that is penurious with a pastor violates the Scripture. Rarely does such a church manifest spiritual power or progress. The principles revealed in 2 Cor. 9:6-10 are worthy of consideration” (Paul Jackson, The Doctrine and Administration of the Church).

MISCELLANEOUS SUGGESTIONS TO CHURCH MEMBERS

1. GIVE THE PASTORS THE BENEFIT OF THE DOUBT AND DO EVERYTHING YOU CAN TO BE A SUBMISSIVE, OBEDIENT CHURCH MEMBER. The Bible uses very strong language about the church’s submission to pastoral authority. “Obey them that have the rule over you, and submit yourselves…” (Heb. 13:17). Those are strong words. Unless the pastors are leading contrary to the Bible in a very clear and obvious manner, the church member must submit as unto God. It is like a wife unto a husband. “Wives, submit yourselves unto your own husbands, as unto the Lord” (Eph. 5:22). Every wife knows that if she submits to her husband she is submitting to a very imperfect man, but she is not merely submitting to her husband, she is submitting to the Lord who gave her that husband. Likewise, the church member does not submit merely to a man; he submits to the Lord who has established the office of the pastorate and who has put that man into the office. Too many church members think it is their duty to advise and correct the pastor in all matters if they think he is not doing his job properly, even in matters that do not pertain to scriptural error. It is wise and scriptural to let the pastors be the pastors.

2. BE SURE THAT YOU ARE FIGHTING FOR SCRIPTURAL TRUTHS AND NOT FOR YOUR OWN PREFERENCES. If I think that something is wrong in the church, I must ask myself, “Does the Bible plainly say that this is wrong or is this merely something that I personally do not like or agree with?” Many church problems arise because of personality conflicts and self-will and the attempt to exalt personal preference to the place of Scripture. Romans 14 speaks to this issue. In this chapter Paul is addressing those things about which the Bible does not speak in this dispensation. The two examples that he gives are dietary rules and holy days. These are things about which the New Testament faith is silent. Unlike during the Mosaic dispensation, there are no laws in the New Testament about what we are to eat (1 Tim. 4:4-5). Likewise, there are no laws in the New Testament about keeping the sabbath and about maintaining certain holy festivals and special days after the Old Testament fashion. Since the New Testament does not contain laws on these things, they are areas of Christian liberty. In such things, each believer is free to do as he pleases before the Lord, but he cannot push his preferences on others and judge others according to these things. The church member who has a problem with something in the church needs to ask himself if his thinking on the issue is based on clear Scripture or if it is based merely on his personal preference.

3. GUARD YOUR HEART AND YOUR ATTITUDE. We are to speak the truth in love (Eph. 4:15). We should have a cool head and a warm heart, not a cool heart and a warm head! When we attempt to correct others we must guard our own hearts and do so in the spirit of meekness (Gal. 6:1). 2 Timothy 2:24-25 describes the spirit in which we are to seek to correct others: “And the servant of the Lord must not strive; but be gentle unto all men, apt to teach, patient, In meekness instructing those that oppose themselves.” The late evangelist Mel Rutter would say, “Be as firm as the rock in your position but as sweet as the honey from the rock in your disposition.” The difference between leaving a church over legitimate doctrinal concerns and leaving in rebellion toward pastoral authority will be evidenced in two ways, according to James 3:14-18. First, the difference will be evident in one’s attitude. Contrast the “bitter envying and strife” of verse 14 with the godly attitude described in verse 17: “peaceable, gentle, and easy to be intreated, full of mercy and good fruits, without partiality, and without hypocrisy.” Second, the difference will be evident in the fruit that issues from the situation. Contrast the fruit of verse 16, which is “envying and strife … confusion and every evil work,” with the fruit described in verse 18, which is “the fruit of righteousness is sown in peace of them that make peace.” The long term consequences will demonstrate the secrets of the heart. On the one hand, those who are seeking to strengthen the church and are opposed to things that are truly ungodly and unscriptural and who leave a church on that basis alone and not because of their own self will or carnality, will go on to serve Christ fruitfully in stronger churches. On the other hand, those who are merely striving for their own self will and who are causing trouble in a carnal manner usually hop from church to church, causing trouble everywhere they go, losing their testimony and usually their children, often going from a strong church to a weaker church. The fact that they move to a church that is weaker doctrinally and spiritually demonstrates that the issue was not actually about doctrine and righteousness, but was a personality conflict or something of that sort.

4. GUARD AGAINST ALLOWING A CHURCH PROBLEM TO POISON YOUR ATTITUDE TOWARD THE CHURCH OVERALL. This is similar to the previous point, but it deserves a separate paragraph. It is not uncommon that when you discover a serious and legitimate church problem, especially an error on the part of the pastors, you gradually become embittered against the church overall. Eventually you see nothing but problems and errors. Everything is wrong. We must be careful not to allow the devil to do this in our lives, and we resist this by counting the good things as well as the bad. Paul did this with the church at Corinth. In spite of its deeply serious errors, he thanked the Lord for them on many points (1 Cor. 1:4-9; 2 Cor. 1:11, 14).

5. KEEP YOUR EYES FOCUSED ON CHRIST RATHER THAN ON MEN IN THIS WORLD. “Looking unto Jesus the author and finisher of our faith; who for the joy that was set before him endured the cross, despising the shame, and is set down at the right hand of the throne of God” (Heb. 12:2). Some believers are said to carry permanent “spiritual scars” because of being in churches that are led by pastors that abuse their authority. Others leave church altogether and use this as their excuse. The problem in such cases is that such folk have their eyes and their trust more on men than on Jesus Christ. The Lord Jesus will never disappoint us, but men will always disappoint us in one way or the other. Pastors are only imperfect men at their best. They make mistakes. They sin. They can be selfish and partial and shortsighted.

6. PRAY FOR YOUR PASTORS AND OTHER CHURCH LEADERS. Prayer does two things. It brings change, because God answers and works through it; and it also helps keep my heart tender toward those for whom I am interceding.

7. DON’T FORGET THAT THERE IS NO PERFECT CHURCH. Even the first churches established by the apostles were very imperfect. The church at Corinth was carnal and was characterized by division, fornication, lawsuits, drunkenness during the Lord’s supper, misuse of spiritual gifts, and false teachers. Most of the seven churches mentioned in Revelation 2-3 had serious problems. In the church at Philippi, two women were at odds with each other and had to be corrected (Phil. 4:2). Peter’s hypocrisy had to be rebuked publicly by Paul (Gal. 2:11-14). This is not an excuse to ignore problems and errors. Each of these matters was rebuked and corrected. I mention these things only to remind us that churches are not perfect, because they are made up of very imperfect sinners saved by grace; and we must keep this in mind as we deal with church problems. If you leave a church over doctrinal or moral issues, you should have a better church to move to, or you will only be moving “from the frying pan into the fire.”

8. LEARN TO EXERCISE KEEN SPIRITUAL DISCERNMENT, DISTINGUISHING BETWEEN THE IMPORTANT AND THE LESS IMPORTANT. In Matthew 23:23, the Lord Jesus Christ taught that not all things in the Bible are of equal importance. “Woe unto you, scribes and Pharisees, hypocrites! for ye pay tithe of mint and anise and cummin, and have omitted the weightier matters of the law, judgment, mercy, and faith: these ought ye to have done, and not to leave the other undone.” Some biblical teachings are “weightier” than others. Everything in the Bible has some importance, but everything is not of equal importance. Not every issue is an issue of separation and not every issue is important enough to leave a church over. Knowing the difference between the two requires a thorough knowledge of God’s Word and keen spiritual discernment. This is the lesson of the following verses: “And I myself also am persuaded of you, my brethren, that ye also are full of goodness, filled with all knowledge, able also to admonish one another” (Romans 15:14). “For when for the time ye ought to be teachers, ye have need that one teach you again which be the first principles of the oracles of God; and are become such as have need of milk, and not of strong meat. For every one that useth milk is unskilful in the word of righteousness: for he is a babe. But strong meat belongeth to them that are of full age, even those who by reason of use have their senses exercised to discern both good and evil” (Heb. 5:12-14). Such discernment requires spiritual maturity, which comes only through diligent study and through exercise of the senses to discern good and evil. Paul told the church at Rome that the reason they were able to admonish one another was because they were filled with goodness and knowledge (Rom. 15:14). As we mature in Christ and in our knowledge of the Scriptures and in godliness, we are able to correct others and to be a blessing to the church. It is a sad fact that many who attempt to “straighten out” perceived problems are weak in Bible knowledge and carnal in their Christian living, and as a result they cause more harm than good.

9. IF YOU HAVE A PROBLEM OR QUESTION, GO DIRECTLY TO THE PASTORS OR TO THE PEOPLE INVOLVED. Oftentimes we discover that our perception of the matter is wrong or that the information we received was wrong or that we did not have all of the information. By discussing it directly with those concerned right at the beginning, we can avoid “making a mountain out of a molehill” and causing strife over nothing.

10. REMEMBER THAT PASTORS HAVE GREATER AUTHORITY AND GREATER RESPONSIBILITY IN THE CHURCH. This means that they must make decisions that the average church member does not make and that they will answer to God for those decisions. There is a time to leave a church over things that are seriously wrong, but we must also learn to put many things into the hands of the Lord and do what He has told us to do, which is to submit to the church leadership and be a blessing and be fruitful. Don’t confuse your job with that of the pastor. You don’t have the authority of the pastor, nor do you have the work of the pastor (visiting the sick, burying dead, being on call for any need, watching for souls). You also do not have the responsibility of the pastor. He will give account for more (James 3:1). This has helped me many times when I have not agreed with some decision that the pastors have made. I have laid the matter before the Lord and told the Lord that though I do not agree with this decision, it is not my decision to make and I will leave the matter in His hands and do my part to submit and be a blessing to His church.

11. DON’T LET ANYTHING DRIVE YOU AWAY FROM CHURCH. There are occasions when we are forced to leave a certain church over serious doctrinal and moral issues, but we must not allow anything to keep us out of church altogether. Jesus Christ established the church (Matt. 16:18), and there are more than 100 references to the church in the New Testament. Most of the New Testament was written directly to churches, such as the church at Ephesus and the church at Philippi. The book of Revelation is written to seven churches in Asia Minor (Rev. 2-3). The book of Acts is the story of the planting and multiplication of the first churches. The Pastoral Epistles are about church work. Even those epistles which are not written directly to churches always have the assembly in mind. The book of Hebrews, for example, contains strong statements about the church (Heb. 10:25; 13:7, 17). The book of James mentions the church elders (Jam. 5:14). The epistle of 1 Peter addresses the elders (1 Pet. 5:1-4). This demonstrates the importance of the church in the eyes of God, and each believer must be diligent to have the same zeal for the assembly in his own Christian life.

It is easy to criticize a church, but I need to ask, “What am I doing to make the church successful and fruitful for the Lord’s glory?” I should also ask, “If the whole church were like me, what would the church be?” Some people criticize everything but they do not add anything of significance on the positive side. That is wrong and destructive to the work of the Lord.

Updated March 19, 2008 (first published November 22, 2003) (David Cloud, Fundamental Baptist Information Service, P.O. Box 610368, Port Huron, MI 48061, 866-295-4143, fbns@wayoflife.org; for instructions about subscribing and unsubscribing or changing addresses, see the information paragraph at the end of the article) –

There are two things that we desire to cover in this article. First, we want to reinforce the scriptural authority of the pastorate and warn about the abuse of pastoral authority. Secondly, we want to remind church members of their responsibility to pastors.

 

---

‹ Nepoti nevinovati

Et si tu n’existais pas ›

---

Categories: Articole de interes general, Studiu biblic

Related Articles

• John Piper – Mercy for Today
• Păgubiții de Paște
• Nu-și recunoscuseră chipul în oglindă
• Mesajele tale la început de an