Creștinii adevărați sunt “tot ăia”, peste tot la fel

By barzilaiendan on November 22, 2010 • ( 1 )

(contextul dialogului se găsește la pagina doctrinară)

„Mințile mari discută idei. Mințile obișnuite, evenimente, iar cele înguste discută persoane“.

În iureșul evenimentelor legate de evoluția unui baptist care și-a exprimat simpatia pentru o mișcare charismatică, vă propun să rămânem în dialog la nivelul înalt al respectului reciproc și al împărtășirii ideilor.

1. Mișcarea „Reformei“ a produs o efervescență a trezirilor religioase. Oamenii au redescoperit textul Bibliei, l-au citit pentru prima oară în limbile lor native și conștiința lor a stat singură în fața manifestărilor care au caracterizat creștinii din biserica primară. Această realitate continuă și azi. Fiecare om matur trebuie să-și hotărască singur soarta și … crezul. Pentru că unii dintre cei care s-au separat de Bisericile istorice oficiale au îmbrățișat cu entuziasm practica botezului validat doar la maturitate, în semn de batjocoră, mulțimile care au rămas credincioase „tradițiilor“ catolice și ortodocse i-au poreclit generic «botezați» (baptiști) sau «rebotezați» (anabaptiști), măcar că între diferitele grupări existau atunci și există și acum diferențe considerabile. Într-un sens foarte larg deci, toate confesiunile care își însușesc astăzi practica botezului persoanelor adulte pot fi numite în continuare «baptiste» . Există deci «baptiști» creștini după evanghelie, «baptiști» pentecostali, «baptiști» menoniți, «baptiști» adventiști, etc.

2. În traiectoriile lor din ultimele secole, acești «neoprotestanți» (distincți de «protestanții» incipienți din bisericile Lutherane, etc.) s-au caracterizat prin câteva lucruri fundamentale comune (separarea Bisericii de Stat, responsabilitatea spirituală a individului, libertatea de conștiință, un crez elaborat pe principiul «Sola Scriptura», etc.

3. Asta nu înseamnă în nici un caz că diferitele grupări «neoprotestante», adunate în vremuri și locuri diferite în jurul unor personalități puternice cu o mare pătrundere a Scripturii, au avut crezuri identice sau uniforme. Nu! Părerile au fost în multe privințe diferite,ducând la alte fragmentări, iar această realitate continuă și astăzi. Ieșiți de sub tutela ierarhiilor eclesiastice catolice sau ortodoxe, grupările neoprotestante au evoluat independent și specific, «fărâmițând» trupul Bisericii instituționalizate. (Aceasta este de fapt și învinuirea care li se aduce și acesta este «haosul» care-i face pe unii să trăiască cu nostalgia apartenenței la o biserică istorică. De aici și mult discutatele «întoarceri» la catolicism sau ortodoxie a unora care au petrecut un timp în sânul grupărilor neoprotestante.)

4. Exista astăzi nu mai puțin de câteva sute (unii zic mii) de variante ale «neoprotestanților». Diferențele dintre ei sunt în general mici, dar, pe alocuri, suficient de mari ca să-i învrăjbească unii împotriva altora. Vă imaginați cu câtă ironie și satisfacție privesc bisericile istorice (catolică și ortodoxă) la graba cu care se învrăjbesc și se anatemizează reciproc grupările din marea familie a «neoprotestanților» …

Asta seamănă foarte mult cu satisfacția celor care stau liniștiți împreună în perimetrul delimitat de gardul cimitirului și-i critică pe cei ce umblă «brambura» pe toate cele cinci continente.

5. Din cauza unei tendințe de a se îndepărta de principiul «Sola Scriptura», în favoarea unor tradiții specifice nou formate, unii «neoprotestanți» au ales să se autodefinească cu un termen care-i separă de această«alunecare». Ei s-au autoproclamat «evanghelici», condamnându-i implicit pe ceilalți.

6. Din înfruntarea aceasta s-au născut și alți termeni, dintre care cei mai folosiți sunt «fundamentaliști» și «liberali în teologie». Înfruntarea publică dintre aceștia a ținut capul de afiș în multe discuții de pe blogurile creștine românești din ultima vreme.

7. Ne-am trezit astăzi, unii prin alegere proprie, alții prin faptul că ne-am născut în anumite familii, împărțiți în grupări «neoprotestante» care au garduri între ele, deși au mai multe lucruri în comun decât cele care le sunt deosebite. «Trecerea de la un cult la celălalt» (foarte impropriu numită astfel, atâta vreme cât toți avem cultul Sfintei Treimi și un nucleu de credințe fundamentale comune) este privită în general ca o «trădare» sau o «rătăcire».

Ajunși în acest punct, as vrea să vă spun părerea mea despre asemănările și deosebirile dintre «baptiștii-pentecostali» și «baptiști-baptiști», dar, ca numerolog creștin, mă opresc la cifra șapte și voi continua într-o altă septată, dintr-un post viitor.