Arhivele regale – 11. Cum se tratează depresia? (III)

Am văzut deja că parte din tratamentul depresiei în care intrase profetul Ilie a fost odihna și alimentația corespunzătoare. Ele l-au refăcut fizic, pregătindu-l pentru marea incursiune spre muntele Horeb. Tot la Horeb s-a întâlnit și Moise cu chemarea divină (Exod 3:1-10).

Horebul reprezintă pentru evrei locul în care Dumnezeu li s-a arătat în puterea tăriei Lui și le-a dat Legea, singurii stâlpi pe care se poate sprijini o viețuire stabilă și sănătoasă. Până la Horeb, Dumnezeu nu l-a contrazis și nu a intrat într-un dialog serios cu Ilie. Numai la Horeb a început Dumnezeu să stea de vorbă iar cu slujitorul Său și să-i limpezească trăirile.

Între Horebul Sinaiului și Horebul lui Ilie există simetrii profunde, cu asemănări și deosebiri semnificative. În ambele, Dumnezeu i-a impresionat pe slujitorii Lui cu trei elemente: vânt puternic, cutremur de pământ, foc și vocea divină. Iată ambele texte:

„A treia zi dimineaţa, au fost tunete, fulgere, şi un nor gros pe munte; trâmbiţa răsuna cu putere, şi tot poporul din tabără a fost apucat de spaimă. Moise a scos poporul din tabără, spre întâmpinarea lui Dumnezeu, şi s-au aşezat la poalele muntelui.  Muntele Sinai era tot numai fum, pentru că Domnul Se pogorâse pe el în mijlocul focului. Fumul acesta se înălţa ca fumul unui cuptor, şi tot muntele se cutremura cu putere. … Tot poporul auzea tunetele şi sunetul trâmbiţei şi vedea flăcările muntelui, care fumega. La priveliştea aceasta, poporul tremura, şi stătea în depărtare. Ei au zis lui Moise: ,,Vorbeşte-ne tu însuţi, şi te vom asculta: dar să nu ne mai vorbească Dumnezeu, ca să nu murim“ … „Domnul a zis lui Moise: ,,Aşa să vorbeşti copiilor lui Israel: „Aţi văzut că v-am vorbit din ceruri“ (Exod 19:18; 20:18-19).

„Şi cuvântul Domnului i-a vorbit astfel: ,,Ce faci tu aici, Ilie?“ El a răspuns: ,,Am fost plin de râvnă pentru Domnul, Dumnezeul oştirilor; căci copiii lui Israel au părăsit legământul Tău, au sfărâmat altarele Tale, şi au ucis cu sabia pe proorocii Tăi; am rămas numai eu singur, şi caută să-mi ia viaţa!“ Domnul i-a zis: ,,Ieşi, şi stai pe munte înaintea Domnului!“ Şi iată că Domnul a trecut pe lângă peşteră. Şi înaintea Domnului a trecut un vânt tare şi puternic, care despica munţii şi sfărâma stâncile. Domnul nu era în vântul acela. Şi după vânt, a venit un cutremur de pământ. Domnul nu era în cutremurul de pământ.  Şi după cutremurul de pământ, a venit un foc: Domnul nu era în focul acela. Şi după foc, a venit un susur blând şi supţire. Când l-a auzit Ilie, şi-a acoperit faţa cu mantaua, a ieşit şi a stătut la gura peşterii“ (1 Regi 19:9-13).

Asemănările sunt evidente, deosebirile sunt … semnificative. Pentru că are de a face cu un slujitor aflat în suferința depresiei, Dumnezeu se limitează pe Sine și nu vine la el ca altădată prin vântul furtunii, prin foc sau prin cutremurul de pământ, ci printr-un „susur blând și subțire“ (1 Regi 19:12). Cei care tratează oameni aflați în depresie trebuie să știe și ei să facă la fel. La astfel de bolnavi nu este suficient „să-i scuturi puțin“, să le spui categoric și răspicat „Hei, lasă prostiile astea! Vino-ți în fire!“ sau să-i ameninți. Astfel de „metode“ nu vor duce niciodată la ameliorarea stării sau la vindecarea celui năpăstuit.

4. Ce i-a spus Dumnezeu lui Ilie?

a. În primul rând, remarcăm nu conținutul, ci tonul dialogului dintre Dumnezeu și Ilie. Nu degeaba se spune că „tonul face muzica“. O soție mi-a spus odată: „Când soțul meu începe să strige la mine, pur și simplu nu-l mai aud!“ Iar înțelepciunea proverbelor românești spune că „vorba dulce mult aduce!“

b. În al doilea rând, Dumnezeu nu-i spune lui Ilie ceea ce i-am fi spus noi. Dumnezeu nu-i dă sfaturi și nu-l critică. Nici măcar nu-i explică! Asemenea psihologilor pricepuți de azi, Marele Medic îl face pe Ilie să vorbească, să se analizeze și să se explice.

„Şi cuvântul Domnului i-a vorbit astfel: ,,Ce faci tu aici, Ilie?“ (1 Regi 19:9)

„Iată o întrebare inutilă, veți spune. Dumnezeu n-avea nevoie să afle de la Ilie nimic. El este atotștiutor și cunoaște trecutul, prezentul și viitorul nostru. Dumnezeu ne cunoaște gândurile și pornirile inimii. Creatorul ne cunoaște mult mai bine și mai deplin decât am putea noi să ne cunoaștem vreodată!“

Aveți perfectă dreptate. Dumnezeu nu avea nevoie de această întrebare. De ea avea nevoie … Ilie. Observați că textul ne spune că Ilie a răspuns de două ori la această întrebare, de fiecare dată cu conținut identic:

„El a răspuns: ,,Am fost plin de râvnă pentru Domnul, Dumnezeul oştirilor; căci copiii lui Israel au părăsit legământul Tău, au sfărâmat altarele Tale, şi au ucis cu sabia pe proorocii Tăi; am rămas numai eu singur, şi caută să-mi ia viaţa! “ (1 Regi 19:10 și 14).

Răspunsul lui Ilie dă pe fața fixația lui bolnăvicioasă. Cuvintele lui sunt „spovedania unui suflet amărât“ (parafrazându-l pe Dostoievschi).

„Am fost plin de râvnă pentru Domnul, Dumnezeul oștirilor … Am rămas numai eu singur  … și caută să-mi ia viața.“

Aceste vorbe sunt tipice pentru un om aflat în depresie. Ilie privește în trecut și vede acțiuni pline de intenții bune, dar care n-au dus nicăieri, privește în prezent și vede eșecul de după Carmel: națiunea nu s-a pocăit cu adevărat, iar mult dorita trezire religioasă nu s-a produs. Ilie privește în viitor, dar … nu vede nimic, doar moarte.

c. În al treilea rând, Dumnezeu îl îndeamnă pe Ilie să nu-și părăsească slujirea. Chiar dacă nu va face lucruri spectaculoase, va face lucruri importante.

Ieșirea din depresie se face prin dobândirea unui orizont nou, iar Dumnezeu îi oferă lui Ilie o nouă perspectivă asupra viitorului. Dumnezeu este mai dezamăgit decât Ilie de reacția lui Ahab și a poporului, dar asta nu înseamnă că n-are deja ceva pregătit pentru viitor! Dumnezeu, chiar și atunci când este dezamăgit, nu intră în stări de criză. El este Atotștiutor și Atotputernic, având întotdeauna la dispoziție soluții adecvate pentru toate problemele, indiferent că sunt ale Lui sau … ale noastre. Domnul Oștirilor îi poruncește lui Ilie să se întoarcă în Israel și să facă trei lucruri:

„Domnul i-a zis: ,,Du-te, întoarce-te pe drumul tău prin pustie până la Damasc; şi când vei ajunge, să ungi pe Hazael ca împărat al Siriei.  Să ungi şi pe Iehu, fiul lui Nimşi, ca împărat al lui Israel; şi să ungi pe Elisei, fiul lui Şafat, din Abel-Mehola, ca prooroc în locul tău. Şi se va întâmpla că pe cel ce va scăpa de sabia lui Hazael îl va omorî Iehu; şi pe cel ce va scăpa de sabia lui Iehu, îl va omorî Elisei“ (1 Regi 19:15-16).

Prin acești trei oameni, Dumnezeu îi va pedepsi pe evreii din regatul de nord și-i va curăți de întinarea închinării la Baal. Așa cum vom vedea, Ilie a împlinit cele trei porunci din planul divin. Pe Elisei l-a uns profet în locul lui în mod direct, iar pe ceilalți doi i-a uns în mod indirect prin slujirea lui Elisei (2 Regi 8:7-14; 9:1-3).

Dumnezeu îi tratează apoi sentimentul cumplit de singurătate. Ilie nu avea dreptul să spună: „Am rămas numai eu singur“. Depresia îl face să vorbească așa! Cu delicatețe, Dumnezeu îi spune că mai sunt mulți oameni ca el (chiar foarte mulți), persecutați de Izabela, dar păstrați în viață prin providența divină:

„Dar voi lăsa în Israel şapte mii de bărbaţi, şi anume pe toţi cei ce nu şi-au plecat genunchii înaintea lui Baal, şi a căror gură nu l-au sărutat“ (1 Regi 19:18).

Cu unii dintre aceștia ne vom întâlni în capitolele următoare din dosarul lui Ahab.

Aceste cuvinte ale lui Dumnezeu marchează un moment de mare criză în Israel. Iehova leapădă cele zece seminții ca întreg și se concentrează doar asupra unei „rămășițe“ de oameni credincioși. (Acesta este un concept teologic major, cu implicații profetice care ating Israelul până astăzi – Rom. 11:2-5). Într-adevăr, lucrarea lui Elisei, continuatorul lui Ilie va avea de a face doar cu astfel de indivizi, nu cu întreaga națiune.

În loc de concluzie

Lawrence O. Richards, în The Bible Reader’s Companion, p.236, abordeazî pasajul acesta despre depresia lui Ilie în felul următor:

„Cercetătorii spun că peste 50% din femeile din SUA trec periodic prin stări de depresie. Este clar că Ilie n-a fost singurul care a cochetat cu ideea morți în înturececul care s-a lăsat peste mintea lui. Ceea ce ne ajută și mai mult este faptul că, aparent, Ilie n-a avut motive ca să cadă în depresie. Ca mulți care experimentează această stare azi, Ilie a avut parte de binecuvântări multe și mari. Asta accentuează și mai mult perplexitatea unor sentimente care ar trebui „să nu fie“.  Dacă ți se întâmplă să le simți și tu, adu-ți aminte de pățania lui Ilie și de tratamentul pe care I l-a aplicat Dumnezeu.

Doctorii au ajuns la concluzia că depresia se declanșează datorită unui imbalans chimic. S-ar putea însă foarte bine ca impalansul chimic să apară din cauza depresiei. Oricare ar fi realitatea, ceea ce a făcut Dumnezeu cu Ilie ne ajută să știm și noi ce trebuie să facem. Ține minte acești pași: (1) Nu te condamna singur. Dumnezeu nu l-a condamnat pe Ilie, ci a fost gata să-I dea de mâncare și să-l pună la odihnă departe de ceilalți oameni (v.7-8), (2) Spune ce te apasă. Ilie a figit de oameni, dar Dumnezeu a venit să stea de vorbă cu el. Nu te închide în tine. Stai de vorbă cu cineva (v.10), (3) Ține minte că Dumnezeu știe să vorbească într-un mod duios și blând. Nu ți-L imagina supărat și pornit să te pedepsească (v.11), (4) Întoarce-te la ceva de făcut. Inactivitatea amplifică stările de depresie. Dumnezeu i-a dat lui Ilie ceva de făcut, ceva care să-I dea un orizont nou și un sens al utilității în planul divin (v.15-17), (5) Caută să verifici dacă ce simți este real. Ilie s-a crezut chiar singur. Dumnezeu i-a spus că mai existau o mulțime de oameni ca el. Caută să te bazezi pe fapte reale, nu pe o percepție greșită, deformată de pesimism. Lasă-I pe ceilalți să-ți arate că lucrurile stau mult mai bine decât credeai tu (v.18) Caută pe cineva cu care să stai de vorbă. Dacă nu ai pe cineva de încredere, roagă-L pe Dumnezeu să-ți scoată pe cineva în cale. Singurătatea și depresia merg adesea mână în mână (v.19-21).“

Un ton blând și liniștitor, o ocazie de spovedanie sinceră, un orizont nou cu lucruri mici de făcut și știrea că mulți alții trec prin aceleași probleme ca și el, iată ce i-a spus Dumnezeu lui Ilie ca să-l ajute să iasă din starea în care se afla.

Simbolic, începutul ieșirii profetului Ilie din starea de depresie este marcat prin expresia: „a ieșit și a stătut la gura peșterii“, iar asta s-a întâmplat numai când „pacientul Ilie“ a auzit șoapta unui „susur blând și subțire“. Textul ne spune apoi că Ilie a ascultat și „a plecat de acolo“ (1 Regi 19:19). Era drumul unui început nou, prin care Ilie va păși pe calea unor împliniri personale uimitoare, atât în domeniul natural, cât și în cel al supranaturalului. Ilie va da iar piept cu Ahab. Cuvintele lui vor pronunța sentința divină asupra acestui „cel mai rău dintre împărați“. Sub amenințarea grozavă a pedepsei, Ahab se va pocăi, iar Ilie va descoperi în Dumnezeu o dimensiune pe care nu o cunoștea, acea a … harului.

A avut dreptate Ilie să fie panicat, pesimist și prăpăstios în evaluarea situației în care ajunsese? Bineînțeles că nu! El s-a văzut nevrednic („nu sunt cu nimic mai bun decât părinții mei“) și neputincios („am rămas singur și caută să-mi ia viața!“).

Ceea ce a văzut el era însă doar un „fragment“ de realitate. Aceasta este de regulă cauza tuturor depresiilor noastre. Ilie nu știa încă măreția și dimensiunile uriașe pe care le pregătise Dumnezeu pentru slujirea lui. Marea realizare de la Carmel n-a fost ultima din lucrările pe care avea Dumnezeu să i le încredințeze. Ungerea lui Ben Hadad, ungerea lui Iehu și ungerea lui Elisei n-au fost nici pe departe cele mai mari dintre ele. Nu știm cum l-a luat Dumnezeu acasă pe Enoh, dar știm cât de spectaculos a plecat în slavă Ilie! Nciun muritor n-a intrat în istorie printr-o asemenea ascensiune:

„Pe cînd mergeau ei vorbind, iată că un car de foc şi nişte cai de foc i-au despărţit pe unul de altul, şi Ilie s’a înălţat la cer într’un vîrtej de vînt.  Elisei se uita şi striga: ,,Părinte! Părinte! Carul lui Israel şi călărimea lui!“ Şi nu l-a mai văzut“ (2 Regi 2:11).

Fiecare casă de evreu mesianic credincios așează la masă un tacâm în plus ca semn că ei îl așteaptă pe Ilie să vină iar, coborându-se din cer ca înainte mergător al Împăratului care va veni:

„Iată, vă voi trimete pe proorocul Ilie, înainte de a veni ziua Domnului, ziua aceea mare şi înfricoşată.  El va întoarce inima părinţilor spre copii, şi inima copiilor spre părinţii lor, ca nu cumva, la venirea Mea, să lovesc ţara cu blestem“ (Mal. 4:5-6).

„Ucenicii I-au pus întrebarea următoare: ,,Oare de ce zic cărturarii că întîi trebuie să vină Ilie?“ (Mat. 17:10-13).

Domnul Isus însuși a avut nevoie ca Ilie să fie trimis de Dumnezeu împreună cu Moise pe muntele „schimbării la față“ ca să-L întărească vorbind despre „exodul“ pe care avea să-L aibă la Ierusalim:

„Cam la opt zile după cuvintele acestea, Isus a luat cu El pe Petru, pe Ioan şi pe Iacov, şi S’a suit pe munte să Se roage.  Pe cînd Se ruga, I s’a schimbat înfăţişarea feţei, şi îmbrăcămintea I s’a făcut albă strălucitoare.  Şi iatăcă stăteau de vorbă cu El doi bărbaţi: erau Moise şi Ilie,  cari se arătaseră în slavă, şi vorbeau despre sfîrşitul Lui, pe care avea să -l aibă în Ierusalim“ (Luca 9:28-31).

Anunțurile despre viitorul descris în Apocalipsa ne lasă să întrevedem o revenire a lui Ilie ca unul din cei doi martori care vor uimi și chinui pământul cu mărturia lor:

„Voi da celor doi marturi ai mei să proorocească, îmbrăcaţi în saci, o mie două sute şase zeci de zile.  Aceştia sunt cei doi măslini şi cele două sfeşnice, cari stau înaintea Domnului pământului. Dacă umblă cineva să le facă rău, le iese din gură un foc, care mistuie pe vrăjmaşii lor; şi dacă vrea cineva să le facă rău, trebuie să piară în felul acesta. Ei au putere să închidă cerul, ca să nu cadă ploaie în zilele proorociei lor; şi au putere să prefacă apele în sânge, şi să lovească pământul cu orice fel de urgie, oridecâteori vor voi. Când îşi vor isprăvi mărturisirea lor, fiara, care se ridică din Adânc, va face război cu ei, îi va birui şi-i va omorî. Şi trupurile lor moarte vor zăcea în piaţa cetăţii celei mari, care, în înţeles duhovnicesc, se cheamă ,,Sodoma“ şi ,,Egipt“, unde a fost răstignit şi Domnul lor. Şi oameni din orice norod, din orice seminţie, de orice limbă şi de orice neam, vor sta trei zile şi jumătate, şi vor privi trupurile lor moarte, şi nu vor da voie ca trupurile lor moarte să fie puse în mormânt. Şi locuitorii de pe pământ se vor bucura şi se vor veseli de ei; şi îşi vor trimete daruri unii altora, pentru că aceşti doi prooroci chinuiseră pe locuitorii pământului. Dar după cele trei zile şi jumătate, duhul de viaţă dela Dumnezeu a intrat în ei, şi s-au ridicat în picioare, şi o mare frică a apucat pe ceice i-au văzut. Şi au auzit din cer un glas tare, care le zicea: ,,Suiţi-vă aici!“ Şi s-au suit într-un nor spre cer; iar vrăjmaşii lor i-au văzut“ (Apoc. 11:3-12).

Depresia lui Ilie seamănă cu toate depresiile noastre. Prizonieri în închisoarea spațiu-timp, nici noi nu vedem întotdeauna destul de clar măreția planurilor pe care le are Dumnezeu cu fiecare dintre noi. Cădem în disperare pentru că ne prăbușim sub povara lui „acum și aici“. Probabil că acesta este unul din motivele pentru care revelația biblică este plină de profeții optimiste despre viitor. Dincolo de luptele și necazurile de azi, va fi un final plin de slavă. Așa se încheie majoritatea cărților profetice din Vechiul Testament.

În Noul Testament, profețiile sunt proclamate drept un mijloc de „mângâiere“ pentru depresiile noastre: „Mângâiați-vă dar unii pe alții cu aceste cuvinte“ (1 Tesal. 4:18). Cartea Apocalipsei oferă aceiași perspectivă a unui final glorios și promite celui care o citește o binecuvântare deosebită (Apoc. 1:3).

Tatăl meu obișnuia să le spună tuturor celor ce treceau prin necazuri următoarele cuvinte: „Dumnezeu ne-a rânduit să trecem „prin încercări“, dar ca să rezistăm  trebuie să privim „peste încercări“, la binecuvântările viitoare!

Viitorul creștin este „pastila minune“ care poate vindeca toate angoasele noastre contemporane. Cine adună promisiunile Cuvântului lui Dumnezeu în inima lui este nu numai transformat, dar ajunge și o forță transformatoare:

„Când străbat aceştia Valea Plângerii, o prefac într-un loc plin de izvoare, şi ploaia timpurie o acopere cu binecuvântări.“ (Psalmul 84:6).

În anii 1980-1982 am experimentat prima și cea mai adâncă formă de depresiune din viață. Eram la Pașcani, încercând zadarnic să ajung păstor la biserica baptistă din Iași după ce Departamentul Cultelor și Securitatea de atunci au refuzat să-mi valideze diploma de absolvent al Seminarului și să-mi dea „recunoașterea“ absolut necesară pentru angajarea mea în Cultul Baptist. Am fost chemat de câteva ori la Securitate. Mi s-a explicat refuzul lor categoric („N-avem nevoie de un al doilea Brânzei în bisericile baptiste din România!“) și mi s-a spus că singura soluție ca să mă lase în pace este să plec la sora soției mele care locuia la Detroit, în America. Câțiva ani am dat târcoale Iașului, unde visam să ajung păstor încă din anul doi de Seminar. Până la urmă, așa cum m-au sfătuit, mi-am depus actele de plecare din țară. Au urmat însă alte întâlniri cu Securitatea și presiuni ca să fac angajamente pentru colaborare din străinătate. Nesiguranța, amenințările cu trimiterea într-un lagăr de muncă sub incidența celebrului decret 153 și aparent imposibila obținere a formularelor mari pentru pașapoarte m-au strâns ca într-o menghină. Tensiunea nervoasă s-a accentuat și a dat în clocot când am aflat că, după patru ani de la căsătorie, Daniela, soția mea, a rămas în sfârșit însărcinată. Ca bărbat în casă mă gândeam unde va fi stâlpul pe care vom putea să ne așezăm cuibul nostru de berze călătoare. M-am uitat zadarnic în jur, mi-am pierdut echilibrul și … m-am prăbușit în depresie. Suferința m-a dus pe la o grămadă de medici, majoritatea nepricepuți și nepregătiți să rezolve astfel de situații.

Sora Măriuța din Iași, care a experimentat depresii ani de-a rândul mi-a dat primul sfat bun: „Frate Daniel, citește psalmii lui David. Eu așa fac și am găsit „treptele“ care m-au ridicat din depresie la suprafață.“

Providențial, Dumnezeu mi-a pus apoi în mână o carte în limba franceză: „Confie a Dieu mes nerfs fatigue“ de Lechler. Am citit-o și pentru prima dată am înțeles ce se petrecea cu mine. Sfaturile acestui doctor creștin mi-au prins așa de bine că m-am hotărât să o traduc în limba română să o poată citi și alții. Astăzi o puteți citi pe Internet la această adresă (http://barzilaiendan.wordpress.com/articole-majore/nervi-obositi/).

Dumnezeu a făcut să capăt trecere înaintea unui păstor care ne-a iubit tare mult pe cei care eram în grupul „tinerilor de la Iași“: Curtis. Nims. L-am însoțit prin țară și i-am tradus predicile rostite în biserici. Ca să mă scape din strânsoarea Securității, dânsul, care era și consilier personal al președintelui Jimmy Carter în problema refugiaților, m-a trecut pe o „listă specială“, înaintată guvernului României.

Ieșirea mea din starea de depresie nu s-a petrecut însă „peste noapte“. Nici măcar primirea pașapoartelor n-a „declanșat-o“. De Rudotel, Distonocalm și Emetiral n-am scăpat cu totul decât la pensiunea „Dina“ din Roma, escala noastră în drumul spre America. La câteva zile petrecute acolo, m-am dus să le arunc la coșul de gunoi. Instinctiv, când le-am aruncat m-am uitat în coș ca să fiu sigur că au ajuns acolo. M-a bufnit imediat râsul. Așezate unele peste altele și așteptându-le să li se alăture am văzut o sumedenie de alte cutii cu Rudotel, Emetiral și Distonocalm. Nu eram eu singurul care nu le mai simțea nevoia. Când am ajuns să-l vizitez pe Dr. Curtis Nims în locuința lui de la Camarillo, California, mă simțeam deja foarte bine, gata pentru noua mea viață „americană“.

Slavă Domnului! El întotdeauna știe ce face. Depresia este trecătoare, binecuvântările sunt veșnice. Iată una dintre ele pe care vi-o las drept mesaj de încheiere:

„Căci Eu ştiu gândurile, pe cari le am cu privire la voi, zice Domnul, gânduri de pace şi nu de nenorocire, ca să vă dau un viitor şi o nădejde“ (Ierem. 29:11).

(Înapoi la Cuprins)

About these ads

About barzilaiendan

evreu crestin roman american
This entry was posted in Amintiri, Articole de interes general, Teologice. Bookmark the permalink.

4 Responses to Arhivele regale – 11. Cum se tratează depresia? (III)

  1. tudor says:

    Din nou , Ilie era,dupa parerea mea, demoralizat de faptul ca a ramas singur in slujirea adevarata.Mai erau destui dar , ca si astazi slujeau religiei si nu Domnului.Majoritatea profetilor au murit “prigoniti” (eufemism) de biserica cu b mic.Nu le place adevarul….asta il doare si pe Ilie.
    Ce facem noi , azi ?
    Amos 5:5-6
    Nu căutaţi Betelul, nu vă duceţi la Ghilgal şi nu treceţi la Beer-Şeba. Căci Ghilgalul va fi dus în robie, şi Betelul va fi nimicit.
    6. Căutaţi pe Domnul, şi veţi trăi! Temeţi-vă, ca nu cumva să apuce ca un foc casa lui Iosif, şi focul acesta s-o mistuie, fără să fie cineva la Betel ca să-l stingă,

    Ca si Ilie vedem si noi ca la Betel nu este nimeni sa ajute casa lui Iosif..

  2. anatatar says:

    da, Dumnezeu are un viitor pentru noi si o nadejde
    acest lucru ne va ajuta sa ne ridicam din depresie

    anatatarandras.wordpress.com

  3. Eduard says:

    Ma bucur ca a fost adusa in prim plan o problema pe care n-o auzisem inca de la amvoane: faptul ca un om al lui Dumnezeu poate avea unele perioade de depresie dupa ce a fost implicat in batalii spirituale cu incarcaturi psihice si emotionale relativ mari.
    De fapt toti cei care slujesc pe Domnul din toata inima lor au parte uneori de astfel de “vai ale mortii”.
    Multi predicatori au tratat “abandon-ul du travail” a lui Ilie ca pe o pura necredinta, ca pe un fapt demn de condamnat, ba chiar ca pe un rezultat spiritual negativ, survenit in urma unei “ingamfari pacatoase, absolut condamnabile”, caci Ilie s-ar fi crezut… singurul prooroc in Israel si – in consecinta – un om foarte important!
    Daca acest Ilie ar fi fost atat de necredincios si arogant, in mod clar Domnul nu i s-ar mai fi aratat magistral pe munte DUPA depresia lui, si nici vorba sa mai fi avut loc ulterior vreo rapire la cer!
    Starea de depresie poate avea urmari minunate, daca este urmata de o incredere neclintita, fara rezerve, in Dumnezeu (nicicum persistand in cartire si lamentatii inutile). Pocainta reala este tot un rezultat al unei depresii profunde survenite dupa o viata esuata, ruinata de starea de pacat.

  4. Van Raz says:

    Multumim pentru gandurile biblice imbinate cu marturia personala si sfaturi practice!!!

    Sunt de un real folos!

    Mult Har!

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s