Arhivele regale – 19. Patru binecuvântări într-o vreme blestemată – 2 Regi 4:1-44

Ne aflăm deci în vremea numită de comentatori și rabini, „vremea Izabelei“ și a influenței ei malefice. Ca o maree neagră venită din Sidon prin căsătoria cu Ahab (1 Regi 16:31), ea a rămas în viață după moartea acestuia și a continuat să răspândească întunerecul idolatriei ei îndrăcite asupra lui Israel, în Nord, și, încet, încet coborând ca o înoptare mortală asupra Ierusalimului și a regatului de Sud. Am văzut deja cum unul din fii ei, Ahazia, a fost „condamnat de Dumnezeu la moarte“ pentru că L-a ignorat, preferând să meargă să stea de vorbă cu  Baal Zebub, dumnezeul Ecronului (2 Regi 1:3-4).  Ne aflăm acum pe vremea domniei fratelui lui Ahazia, Ioram, cumnatul – prieten nepotrivit al lui Iosafat, cel de pe tronul lui Iuda din Ierusalim. Am văzut cu cât dispreț l-a întâmpinat Elisei și cum i-a spus din partea lui Dumnezeu:

„Viu este Domnul oştirilor, al cărui slujitor sunt, că, dacă n-aş avea în vedere pe Iosafat, împăratul lui Iuda, pe tine nu te-aş băga de loc în seamă, şi nici nu m-aş uita la tine“ (2 Regi 3:14).

Din acest moment și până la capitolul 8:25, Ioram va fi ignorat de Dumnezeu. Sentința „Pe tine nu te-aş băga de loc în seamă, şi nici nu m-aş uita la tine“ se va materializa printr-un procedeu literar folosit și în alte părți ale Bibliei. Duhul Sfânt, cel care a supravegheat și inspirat scrierea acestor texte, va refuza sistematic să-l pomenească pe Ioram „pe nume“. El va fi numit generic „împăratul lui Israel“ (2 Regi 5:5, 7; 6:8, 26, 30, 31, 33etc.7:2; 8:4). Singura alternativă folosită pentru identificarea lui Ioram în aceste texte este expresia „acest fiu de ucigaș“ din 2 Regi 6:32. Pedeapsa acestui anonimat va fi ridicată doar la sfârșit, ca să știm și să înțelegem că Ioram este „împăratul lui Israel“.

Una din fetele lui Ahab, Atalia, a fost strecurată dibaci de Izabela ca soție pentru fiul lui Iosafat, care a purtat tot numele de Ioram (2 Regi 8:16-18;  25-27). Această femeie din casa lui Omri a fost apoi instrumentul satanic prin care s-a încercat suprimarea urmașilor lui Iuda și David, din care trebuia să vină „la plinirea vremii“ Mesia (2 Regi 11:1-3).  Umbra malefică a Izabelei din această adâncă noapte a idolatriei demonice în care a căzut Israelul avea să ia sfârșit când Iehu, „uraganul lui Dumnezeu“ va nimici regii contaminați de idolatrie din Samaria și din Ierusalim, iar preotul Iehoiada o va omorî pe Atalia și-l va unge ca nou rege pe Ioas, fiul davidic salvat de providența divină (2 Regi 11:4-20).

Am explicat acest context istoric pentru ca să arat de ce urmează, în plin dosar al împăratului Ioram, câteva capitole dedicate faptelor minunate ale lui Elisei. În noaptea conștiinței religioase a poporului lui Iehova, Dumnezeu le-a trimis evreilor un luceafăr strălucitor. Sub pedeapsa generală pentru păcat, puținii credincioși n-au fost uitați, iar Elisei a fost cel chemat să le ușureze suferințele.

Warren W. Wiersbe ne atrage atenția că într-o vreme când poporul, ca întreg, trăia departe de Domnul, în idolatria instaurată de Ioaram și Izabela „Elisei a slujit persoanelor și s-a împrietenit cu cei care și-au deschis casa ca să-l găzduiască. Din acest punct de vedere, el s-a asemănat mai mult cu Domnul Isus, în timp ce Ilie a fost mai mult ca Ioan Botezătorul: singuratec, colțuros, un predicator chemat să se adreseze națiunii.  … Un soț moare, dar Dumnezeu poartă de grijă familiei rămase în urmă (2 Regi 4:1-7). Moare apoi un fiu, dar, prin Elisei, Dumnezeu îl readuce la viață și-l redă familiei (2 regi 4:8-37). Un grup de fii ai profeților sunt pe moarte pentru că s-au otrăvit cu curcubete sălbatice, dar, prin Elisei, Dumnezeu înlătură pericolul mortal (2 Regi 4:38-41). Un grup de oameni erau morți de foame, dar, prin Elisei, Dumnezeu înmulțește pâinile și-i satură (2 Regi 4:42-44). În toate aceste minuni, îndemnul capital este să-I dai lui Dumnezeu ceea ce ai și să-L lași apoi să facă El ce vrea și poate cu ceea ce i-ai dat. “

„Din felul în care reacționează, se vede că Ghehazi, slujitorul lui Elisei,  a intrat într-o perioadă spirituală de declin al credinței. După cum vom vedea în capitolul următor, consecințele nu vor întârzia să apară. El este lipsit de sensibilitate față de sumanită (2 Regi 4:27), este lipsit de putere față de copilul care tocmai murise (2 Regi 4:31) și îndrăznește să-l înfrunte și să-l ironizeze pe Elisei în fața celorlalți oameni (2 Regi 4:43). Este foarte clar că putem sta în părtășia oamenilor mari ai lui Dumnezeu, ca și Elisei, și totuși să mimăm doar viața de credință, străini de puterea ei. Putem chiar să ne pierdem! Vegheați dar! Ce vă spun vouă, spun tuturor: Vegheați!“ (With The Word, p. 212, 213).

Acest capitol al celor patru minuni poate fi analizat în multe feluri.

Metaforic, femeia văduvă aflată în pericolul de a fi dusă în robie, poate reprezenta poporul Israel. Trăind fără Dumnezeu, națiunea avea statutul unei văduve. Gestul lui Elisei arată că Dumnezeu se îndură de Israel și-i va păstra accesul la sfințire (untdelemn) și la viață (făină) din belșug.

Tot metaforic, familia femeii bogate fără copii, poate reprezenta iar Israelul, prosper, dar fără viitor. Moartea și învierea copilului poate semnifica faptul că în ciuda lipsei de viață spirituală prin care va trece, Dumnezeu va aduce acest popor la viață, suflându-i iar în nări suflare de viață ca în momentul creației din Geneza.

Tot metaforic, minunea vindecării mâncării din curcubeți sălbatici poate simboliza vremea periculoasă de confuzie în care se afla Israelul, pericolul religiei sălbatice înghițite fără discernământ și harul vindecării prin bobul zdrobit al grâului, făina.

La fel de metaforic, înmulțirea pâinilor ne poate trimite direct la minunea care avea să fie săvârșită de însuși Dommnul Isus, și ea la rândul ei un simbol al mântuirii pregătite de Dumnezeu (Ioan 6).

Fiecare din aceste patru minuni săvârșite de Elisei poate fi un studiu de sine stătător, cu lecții practice distincte. În înmulțirea untdelemnului, observăm pașii rezolvării unei stări de criză:

(1) Femeia identifică și recunoaște problema ei.

(2) Femeia știe unde să se ducă cu problema ei:

„O femeie dintre nevestele fiilor proorocilor a strigat lui Elisei: ,,Robul tău, bărbatul meu, a murit, şi ştii că robul tău se temea de Domnul; şi cel ce l-a împrumutat a venit să ia cei doi copii ai mei şi să-i facă robi“ (2 Regi 4:1).

(3) femeia primește soluția și o urmează chiar dacă i se pare nerealistă

(4) mărimea binecuvântării divine este pe măsura credinței noastre:

„Elisei i-a zis: ,,Ce pot să fac pentru tine? Spune-mi ce ai acasă?” Ea a răspuns: ,,Roaba ta n-are acasă decât un vas cu untdelemn. Şi el a zis: ,,Du-te de cere vase de afară dela toţi vecinii tăi, vase goale, şi nu cere puţine. Când te vei întoarce, închide uşa după tine şi după copiii tăi; toarnă din untdelemn în toate aceste vase, şi pune deoparte pe cele pline.” Atunci ea a plecat dela el. A închis uşa după ea şi după copiii ei; ei îi apropiau vasele, şi ea turna din untdelemn în ele. Când s-au umplut vasele, ea a zis fiului său: ,,Mai dă-mi un vas.” Dar el i-a răspuns: ,,Nu mai este niciun vas.” Şi n-a mai curs untdelemn. Ea s-a dus de a spus omului lui Dumnezeu lucrul acesta. Şi el a zis: ,,Du-te de vinde untdelemnul, şi plăteşte-ţi datoria; iar cu ce va rămânea, vei trăi tu şi fiii tăi“ (2 Regi 4:2-7).

Observați că n-au fost atâtea vase, cât s-a înmulțit untdelemnul, ci s-a înmulțit untdelemnul pentru exact atâtea vase cât a avut femeia credință să ceară. De aceea îi spusese Elisei: „… și nu cere puține“.

La fel, învierea fiului sunamitei ne dă ocazia să vedem:

(1) O femeie care a înțeles problema unui profet:

„Intr-o zi Elisei trecea prin Sunem. Acolo era o femeie bogată. Ea a stăruit de el să primească să mănânce la ea. Şi ori de cîte ori trecea, se ducea să mănânce la ea. Ea a zis bărbatului ei: ,,Iată, ştiu că omul acesta care trece totdeauna pela noi, este un om sfânt al lui Dumnezeu. Să facem o mică odaie sus cu ziduri, şi să punem în ea un pat pentru el, o masă, un scaun şi un sfeşnic, ca să stea acolo când va veni la noi. Elisei, întorcându-se la Sunem, s-a dus în odaia de sus şi s-a culcat acolo“ (2 Regi 4:8-11).

Femeia aceasta a știut care este „strictul necesar“ pentru un om al lui Dumnezeu: o odaie unde să stea singur, un pat în care să se odihnească, o masă și un scaun unde să studieze Cuvântul și un sfeșnic, pentru orele de priveghi și studiu de noaptea.

(2) Un profet care înțelege problema unei femei:

„El a zis slujitorului său Ghehazi: ,,Cheamă pe Sunamita aceasta!” Ghehazi a
chemat-o, şi ea a venit înaintea lui. Şi Elisei a zis lui Ghehazi: ,,Spune-i: „Iată, pentru noi tu ţi-ai făcut toată tulburarea aceasta, noi ce putem face pentru tine? Trebuie să vorbim pentru tine împăratului sau căpeteniei oştirii?” Ea a răspuns: ,,Eu locuiesc liniştită în mijlocul poporului meu.” Şi el a zis: ,,Ce să fac pentru ea?” Ghehazi a răspuns: ,,Ea n-are fiu, şi bărbatul ei este bătrân.” Şi el a zis: ,,Cheamă-o!” Ghehazi a chemat-o, şi ea a venit la uşă. Elisei i-a zis: ,,La anul pe vremea aceasta, vei ţinea în braţe un fiu.” Şi ea a zis: ,,Nu! domnul meu, omule al lui Dumnezeu, nu amăgi pe roaba ta! Femeia a rămas însărcinată, şi a născut un fiu chiar pe vremea aceea, în anul următor, cum îi spusese Elisei“ (2 Regi 4:12-17).

Acest „Nu mă amăgi!“ n-avea ce căuta în asociere cu „un om al lui Dumnezeu“. Subnamita credea în Dumnezeu, dar nu îndeajuns. Dumnezeu nu amăgește pe nimeni. El poate face orice, oricând și cu oricine. Femeia aceasta avea nevoie de o minune în două tranșe, ceea ce s-a și întâmplat. Întâlnim iar un copil care vine dincolo de limitele naturale, la vârsta bătrâneții și a neputinței. Dar vom întâlni de data aceasta un copil care … moare. Sunamita avea neapărată nevoie de această experiență.

(3) O moarte pentru mântuirea sufletului:

„Copilul s-a făcut mare. Şi într-o zi când se dusese pela tatăl său la secerători, a zis tatălui său: ,,Capul meu! Capul meu!” Tatăl a zis slujitorului său: ,,Du-l la mamă-sa!” Slujitorul l-a luat şi l-a dus la mamă-sa. Şi copilul a stat pe genunchii mamei sale până la amează, şi apoi a murit. Ea s-a suit, l-a culcat pe patul omului lui Dumnezeu, a închis uşa după ea, şi a ieşit. A chemat pe bărbatul ei, şi a zis: ,,Trimite-mi, te rog, un slujitor şi o măgăriţă; vreau să mă duc în grabă la omul lui Dumnezeu, şi apoi mă voi întoarce.” Şi el a zis: ,,Pentru ce vrei să te duci astăzi la el? Doar nu este nici lună nouă, nici Sabat.” Ea a răspuns: ,,Fii pe pace!” Apoi a pus şaua pe măgăriţă, şi a zis slujitorului său: ,,Mână, şi pleacă, să nu opreşti pe drum decât când ţi-oi spune.” Ea a plecat deci şi s-a dus la omul lui Dumnezeu pe muntele Carmel. Omul lui Dumnezeu a văzut-o de departe şi a zis slujitorului său Ghehazi: ,,Iată pe Sunamita aceea! Acum, aleargă dar înaintea ei, şi spune-i: „Eşti bine? Bărbatul tău şi copilul sunt bine?“ Ea a răspuns: ,,Bine.” Şi cum a ajuns la omul lui Dumnezeu pe munte, i-a îmbrăţişat picioarele. Ghehazi s-a apropiat s-o dea înapoi. Dar omul lui Dumnezeu a zis: ,,Lasă-o, căci este tare amărâtă, şi Domnul mi-a ascuns lucrul acesta, şi nu mi l-a făcut cunoscut.” Atunci ea a zis: ,,Am cerut eu oare domnului meu un fiu? N-am zis eu: ,,Nu mă amăgi?” (2 Regi 4:18-27).

Iată adus în prim plan motivul morții copilului! Femeia avea nevoie să fie convinsă că Dumnezeu nu amăgește pe nimeni. Ce zice, El face, indiferent dacă avem noi credință sau nu. Sunamita avea nevoie de o experiență care să-I cimenteze și să-I mărească delicata ei credință în Dumnezeu.

„Şi Elisei a zis lui Ghehazi: ,,Încinge-ţi mijlocul, ia toiagul meu în mână, şi pleacă. Dacă vei întâlni pe cineva, să nu-l întrebi de sănătate; şi dacă te va întreba cineva de sănătate, să nu-i răspunzi. Să pui toiagul meu pe faţa copilului.” Mama copilului a zis: ,,Viu este Domnul şi viu este sufletul tău că nu te voi părăsi.” Şi el s-a sculat şi a mers după ea. Ghehazi le-o luase înainte, şi pusese toiagul pe faţa copilului; dar n-a dat nici glas, nici semn de simţire. S-a întors înaintea lui Elisei, i-a spus lucrul acesta, şi a zis: ,,Copilul nu s-a trezit”. Când a ajuns Elisei în casă, iată că murise copilul, culcat în patul lui. Elisei a intrat şi a închis uşa după ei amândoi, şi s-a rugat Domnului. S-a suit, şi s-a culcat pe copil; şi-a pus gura pe gura lui, ochii lui pe ochii lui, mâinile lui pe mâinile lui, şi s-a întins peste el. Şi trupul copilului s-a încălzit. Elisei a plecat, a mers încoace şi încolo prin casă, apoi s-a suit iarăş şi s-a întins peste copil. Şi copilul a strănutat de şapte ori, şi a deschis ochii. Elisei a chemat pe Ghehazi, şi a zis: ,,Cheamă pe Sunamita.” Ghehazi a chemat-o, şi ea a venit la Elisei, care a zis: ,,Ia-ţi fiul!” Ea s-a dus şi s-a aruncat la picioarele lui, şi s-a închinat până la pamânt. Şi şi-a luat fiul, şi a ieşit afară“ (2 Regi 4:29-37).

Ca s-o răsplătească pentru amabilitatea ei față de solul Lui, Dumnezeu nu s-a mulțumit doar să-i dea un fiu femeii din Sunem.  El i-a dat posibilitatea unei experiențe personale mai adânci, din care să i se întărească credința.

În minunea vindecării celor otrăviți cu curcubetele sălbatic învățăm că:

Păcatul oamenilor duce la vremuri de pedeapsă și că pedeapsa vine peste toți, chiar și peste fiii proorocilor. Seceta era „în țară“, dar foame era și în casa fiilor proorocilor!

„Elisei s-a întors la Ghilgal, şi în ţară bântuia o foamete. Pe când fiii proorocilor şedeau înaintea lui, a zis slujitorului său: ,,Pune oala cea mare, şi fierbe o ciorbă pentru fiii proorocilor!“ (2 Regi 4:38).

În vremuri de secetă, cresc pe câmp curcubeți sălbatici. Hrana poate părea frumoasă la privit și la gust, dar poate fi otravă.

„Unul din ei a ieşit pe câmp să culeagă verdeţuri; a găsit viţă sălbatică şi a cules din ea curcubeţe sălbatice, până şi-a umplut haina. Când s-a întors, le-a tăiat în bucăţi în oala cu ciorbă, căci nu le cunoştea.  Au dat oamenilor acelora să mănânce. Dar, cum au mâncat din ciorba aceea, au strigat: ,,Omule al lui Dumnezeu, moartea este în oală!” Şi n-au putut să mănânce“ (2 Regi 4:39-40).

Chiar și curcubeții sălbatici pot fi mâncați fără grijă, dacă au fost tratați de un om al lui Dumnezeu:

„Elisei a zis: ,,Luaţi făină.” A aruncat făină în oală, şi a zis: ,,Dă oamenilor acestora să mănânce.” Şi nu mai era nimic vătămător în oală“ (2 regi 4:41).

Din minunea înmulțirii pâinii aflăm numărul fiilor proorocilor care erau cu Elisei, o sută, și faptul că ei erau întreținuți din munca lor și din dărnicia oamenilor de bine din țară:

„A venit un om din Baal-Şalişa. A adus pâine din cele dintâi roade omului lui Dumnezeu, şi anume douăzeci de pâini de orz, şi spice noi în sac“ (2 Regi 4:42).

Al doilea lucru pe care ni-l confirmă textul este că „școlile fiilor proorocilor“ o duc foarte rar bine și că cel mai adesea ceea ce au și ceea ce li se dă este cu mult sub limita lucrurilor de care au nevoie:

„Elisei a zis: ,,Dă oamenilor acestora să mănânce.” Slujitorul său a răspuns: ,,Cum pot să dau din ele la o sută de inşi?“ (2 Regi 42b-43a).

Al treilea lucru pe care-l învățăm este însă și cel mai important, și anume că „puțin este întotdeauna suficient, când se ia cu mulțumire și când este înmulțit de rugăciunea credinței“:

„Dar Elisei a zis: ,,Dă oamenilor să mănânce; căci aşa vorbeşte Domnul: „Vor mânca, şi va mai rămânea.” Atunci le-a pus pâinile înainte; şi au mâncat şi le-a mai şi rămas, după cuvântul Domnului“ (2 Regi 4:43b-44).

Cele patru minuni din text sunt patru dovezi că Dumnezeu este aproape de oamenii care-i sunt credincioși chiar și în timp de apostazie generală. Fără nici o îndoială, Dumnezeu caută credința, răsplătește credința, caută să mărească această credință și o pune la încercare.

În cazul femeii văduve, Elisei îi spune „Și nu cere puține“(2 Regi 4:3), pentru că răsplata va fi pe măsura credinței tale și … așa a fost (v.6). În cazul femeii bogate din Sunem, acel „nu mă amăgi“ trebuia tratat dincolo de nivelul unei credințe într-o naștere la bătrânețe, la acela al unei posibile învieri din morți! În cadrul fiiilor proorocilor otrăviți, masa trebuia continuată din același vas otrăvit! Ceea ce a cerut o mare doză de credință! În cadrul înmulțirii pâinilor, protestul „rațional“ al slujitorului trebuia depășit prin ascultare fără îndoieli. Și așa a fost!

(Înapoi la Cuprins)

About these ads

About barzilaiendan

evreu crestin roman american
This entry was posted in Studiu biblic, Teologice. Bookmark the permalink.

2 Responses to Arhivele regale – 19. Patru binecuvântări într-o vreme blestemată – 2 Regi 4:1-44

  1. vio says:

    Multumim pentru aceasta postare aducatoare de pace.

  2. MihailCiprianMuresan says:

    Personal aici Dumnezeu mi-a transmis un mesaj, si ii multumesc ca Imi vorbeste. Laudat si binecuvantat sa fie Dumnezeul lui Israel in veci de veci. Multa pace si har sa aveti frate Daniel

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s