Arhivele regale – 20. Naaman – Argumente pentru credință – 2 Regi 5

Ne aflăm tot în „vremea Izabelei“ și a influenței ei malefice. Ca o maree neagră venită din Sidon prin căsătoria cu Ahab (1 Regi 16:31), ea a rămas în viață după moartea acestuia și a continuat să răspândească întunerecul idolatriei ei îndrăcite asupra lui Israel, în Nord, și, încet, încet coborând ca o înoptare mortală asupra Ierusalimului și a regatului de Sud.

Aparent neputincios și învins în războiul cu idolatria din țară, Iehova este în realitate Stăpân în afacerile lumii, singurul izbăvitor din univers și singurul vrednic de închinare!

Textul va demonstra aceasta prin trei dimensiuni ale întâmplărilor relalate:

  1. Iehova este cel ce hotărăște în treburile popoarelor
  2. Iehova din Israel este singurul Dumnezeu care poate da izbăvirea
  3. Iehova din Israel este sigurul Dumnezeu care merită închinarea noastră

Să le luam pe rând:

Iehova este cel ce hotărăște în treburile popoarelor.

Capitolul debutează cu afirmația că Dumnezeu s-a implicat personal în ceea ce se întâmplase în Siria:

„Naaman, căpetenia oştirii împăratului Siriei, avea trecere înaintea stăpânului său şi mare vază; căci prin el izbăvise Domnul pe Sirieni“ (2 Regi 5:1a).

Sigur, Naaman nu avea de unde să știe că Domnul îi dăduse această mare biruință, dar avea să o afle nu peste foarte multă vreme …

Iehova din Israel este sigurul care poate da izbăvirea.

Încercările din viață sunt doar ocazii în care fiecare dintre noi trebuie să se convingă de aceasta. Fetița de nici doisprezece ani care este pomenită în text (așa implică termenul folosit în original) a fost crescută bine în casa părinților ei credincioși. Criza prin care trece ea acum nu-i zdruncină credința, ci i-o pune la lucru. Deși ea era acum roabă, ea are rezolvare pentru marele necaz care dăduse peste stăpânul ei:

„Dar omul acesta tare şi viteaz era lepros. Şi Sirienii ieşiseră în cete la o luptă, şi aduseseră roabă pe o fetiţă din ţara lui Israel. Ea era în slujba nevestei lui Naaman. Şi ea a zis stăpânei sale: ,,Oh, dacă domnul meu ar fi la proorocul acela din Samaria, proorocul l-ar tămădui de lepra lui!“ (2 Regi 5:1b-3).

Cine era omul cel mai important din Israel pe vremea aceea? Vorbele fetiței luate roabe îl îndeamnă pe stăpânul ei să se ducă la … Elisei. Reacția lui Naaman și mai ales reacția lui Ioram, pecetluiesc această realitate. Vizita lui Naaman în Israel este bazată pe putere, dar și pe respect. Înaltul demnitar pleacă cu o scrisoare de recomandare din partea împăratului Siriei, dar ia cu el și foarte importante cantități de daruri pentru cel care avea să-l ajute în Israel:

„Naaman s-a dus şi a spus stăpânului său: ,,Fata aceea din ţara lui Israel a vorbit aşa şi aşa.” Şi împăratul Siriei a zis: ,,Du-te la Samaria, şi voi trimete o scrisoare împăratului lui Israel.” A plecat, luând cu el zece talanţi de argint, şase mii de sicli de aur, şi zece haine de schimb“ (2 regi 5:4-5).

Greutatea darurilor pregătite de Naaman pentru cei din Israel a fost de cam 300 kilograme de argint, 70 de kilograme de aur, 10 schimburi de haine împărătești. Pe vremea aceea, hainele aveau o mult mai mare importanță și căutare decăt astăzi.

Greșeala lui Naaman a fost că s-a dus să vorbească cu Ioram, împăratul, nu cu Elisei, omul lui Dumnezeu. Reacția lui Ioram a dovedit cât de mult se înșelase Naaman. El crezuse că, așa cum ar fi fost normal, între împăratul lui Israel și Elisei existau legături apropiate. Naaman dorise să respecte „protocolul“ unei astfel de vizite. Realitatea era însă tristă. Ioram era nu numai departe de Elisei, ci departe și de Iehova, Dumnezeul lui Israel. Panica lui dă pe față cât de superficială era credința lui în Iehova.

„A dus împăratului lui Israel scrisoarea, care glăsuia aşa: ,,Acum, când vei primi scrisoarea acasta, vei ştii că îţi trimet pe slujitorul meu Naaman, ca să-l vindeci de lepra lui.” După ce a citit scrisoarea, împăratul lui Israel şi-a rupt hainele, şi a zis: ,,Oare sunt eu Dumnezeu, ca să omor şi să înviez, de-mi spune să vindec pe un om de lepra lui? Să ştiţi dar şi să înţelegeţi că el caută prilej de ceartă cu mine“ (2 Regi 5:6-7).

Gestul împăratului a fost cunoscut foarte repede în toată Samaria și a trezit repulsia lui Elisei. Ce mare diferență între reacția împăratului și atitudinea lui Elisei!

„Când a auzit Elisei, omul lui Dumnezeu, că împăratul lui Israel şi-a sfâşiat hainele, a trimes să spună împăratului: ,,Pentru ce ţi-ai sfâşiat hainele? Lasă-l să vină la mine, şi va şti că este un prooroc în Israel“ (2 regi 5:8).

După cum Ilie a fost un prooroc pentru Ahab, Elisei este un prooroc pentru Ioram. Cei doi profeți îl reprezintă cu demnitate și curaj pe Iehova, într-o vreme în care cei care se aflau pe tronul națiunii erau și … rușinea acelei națiuni. Naaman părăsește deci Samaria și se îndreaptă spre polul de putere divină reprezentat de Elisei. Toate nădejdile lui, puternic zdruncinate de întâlnirea cu împăratul lui Israel, sunt puse acum în acest prooroc despre care îi vorbise fetița ajunsă providențial ca roabă în casa lui din Siria.

„Naaman a venit cu caii şi cu carul lui, şi s-a oprit la poarta casei lui Elisei“ (2 Regi 5:9).

Cum lucrează Dumnezeu? Iată o întrebare care trebuie să-l fi preocupat pe Naaman. În mintea lui, el își crease chiar un anumit scenariu despre cum se vor întâmpla lucrurile. Imaginația lui era însă păgână și scenariul născocit de el era fals. Nu-i de mirare că realitatea i-a distrus visul și a cauzat o mare dezamăgire.

„Elisei a trimes să-i spună printr-un sol: ,,Du-te, şi scaldă-te de şapte ori în Iordan; şi carnea ţi se va face sănătoasă, şi vei fi curat” (2 Regi 5:10).

Legea lui Moise prevedea stropirea „de șapte ori“ în procesul de vindecare a leprei:

„Să stropească de şapte ori pe cel ce trebuie curăţit de lepră. Apoi să-l declare curat, şi să dea drumul păsării celei vii pe câmp“  (Lev. 14:17).

„Naaman s-a mâniat, şi a plecat, zicând: ,,Eu credeam că va ieşi la mine, se va înfăţişa el însuş, va chema Numele Domnului, Dumnezeului lui, îşi va duce mâna pe locul rănii, şi va vindeca lepra. Nu sunt oare râurile Damascului, Abana şi Parpar, mai bune decât toate apele lui Israel? N-aş fi putut oare să mă spăl în ele şi să mă fac curat?” Şi s-a întors şi a plecat plin de mânie“ (2 Regi 5:11-12).

Chiar și atunci când suntem conștienți de neputința noastră de a ne rezolva problemele vieții, mândria noastră este gata să-i dicteze lui Dumnezeu cum să le rezolve. Suntem convinși că El le poate rezolva, dar suntem la fel de convinși că El are nevoie de înțelepciunea sfaturilor noastre! În orgoliul nostru, suntem gata să-L lăsăm pe El să intervină, dar numai dacă o va face așa cum credem noi că este bine, numai prin metodele alese de inima noastră. Ce trist și ce caragios! Deși nu putem face nimica, avem pretenția că am putea oricând face „un lucru greu“, prin care să-L convingem și să-L ajutăm pe Cel Atotputernic. Iată-ne pe fiecare dintre noi, ilustrați în caraghioasa atitudine a lui Naaman și în corecția aplicată de neașteptat de înțelepții lui slujitori. De fapt, întreaga întâmplare ne îndeamnă spre o concluzie interesantă despre personalitatea lui Naaman. Temutul general era un om bun la suflet, căruia până și slujitorii lui îi doreau binele. O a doua concluzie este că Naaman, de care ascultau toți când era vorba de câmpul de luptă, era suficient de smerit ca să asculte de robii săi, altfel aceștia nici n-ar fi avut curaj să-și deschidă gura:

„Dar slujitorii lui s-au apropiat să-i vorbească, şi au zis: ,,Părinte, dacă proorocul ţi-ar fi cerut un lucru greu, nu l-ai fi făcut? Cu atât mai mult trebuie să faci ce ţi-a spus: ,,Scaldă-te, şi vei fi curat“ (2 Regi 5:13).

Orice nebun se poate lăsa stăpânit de nervi și poate lua hotărâri pripite, dar numai înțelepții știu să-și curme mânia când primesc o sfătuire înțeleaptă. Cartea Proverbelor spune:

„Cel ce mustră pe un batjocoritor îşi trage dispreţ, şi cel ce caută să îndrepte pe cel rău se alege cu ocară. Nu mustra pe cel batjocoritor, ca să nu te urască; mustră pe cel înţelept, şi el te va iubi!“ (Prov. 9:7-8).

„S-a pogorât atunci şi s-a cufundat de şapte ori în Iordan, după cuvântul omului lui Dumnezeu; şi carnea lui s-a făcut iarăş cum este carnea unui copilaş, şi s-a curăţit. Naaman s-a întors la omul lui Dumnezeu cu tot alaiul lui. Când a ajuns, s-a înfăţişat înaintea lui, şi a zis: ,,Iată, cunosc acum că nu este Dumnezeu pe tot pământul, decât în Israel. Şi acum, primeşte, rogu-te, un dar din partea robului tău.” Elisei a răspuns: ,,Viu este Domnul, al cărui slujitor sunt, că nu voi primi.” Naaman a stăruit de el să primească, dar el n-a vrut“ (2 Regi 5:15-16).

Textul conține una din cele mai însemnate convertiri din Vechiul Testament. Ca și Rahav (Iosua 2:9-13), Rut (Rut 1:16-18), corăbierii și ninivitenii din cartea Iona (Iona 1:16; 3:6-10), Naaman a ajuns să se încreadă în Domnul. Încă din Geneza 12:2-3 Dumnezeu a anunțat că vrea să binecuvinteze toate poparele pământului prin Israel. Această dorință divină a fost împlinită prin ascultarea unei fetițe luată roabă și a profetului Elisei.

Cum lucrează deci Dumnezeu?

În primul rând, El face o rană pe care nimeni altul nu o poate vindeca. Așa s-a întâmplat cu Naaman. Dar așa stau lucrurile și cu fiecare dintre noi. Numai Dumnezeu poate rezolva relele căderii noastre de după păcătuirea din Eden.

În al doilea rând, Dumnezeu trimite spre cel necăjit un sol care să-i vorbească despre posibilitatea soluționării problemei lui. În cazul lui Naaman, acest sol a fost un necăjit copil al lui Dumnezeu, o fetiță ajunsă roabă.

În al treilea rând, Dumnezeu demontează tot eșafodajul mândriei noastre orgolioase, lucrând cu totul „altfel“ decât am vrea noi să o facă, de multe ori chiar împotriva logicii celei mai elementare. „Apele Abanei și Parparei“ noastre sunt întotdeauna mai curate decât apele soluțiilor propuse de Dumnezeu.

În al patrulea rând, Dumnezeu deși lucrează prin oameni, vrea să ne întâlnim în mod personal cu El, nu cu intermediarii Lui. Cheia rezolvării problemei este întotdeauna „ascultarea“ născută din abandonarea credinței în brațele unui Dumnezeu care, deși rămâne nevăzut, ne este întotdeauna mult mai aproape decât ne-ar veni nouă să credem.

În al cincilea rând, Dumnezeu lucrează de dragul nostru, nu pentru ceea ce am putea noi să Îi dăm. Elisei a refuzat orice răsplată din partea lui Naaman, nu pentru că n-ar fi avut nevoie, ci pentru că Naaman avea nevoie de refuzul acesta. Sirianul trebuia convins că harul se primește, nu se merită și nu se poate cumpăra pentru că nu este … de vânzare.

În urma întâlnirii cu o lucrare așa de mare și de înțeleaptă, Naaman ajunge la convingerea că Iehova din Israel este sigurul Dumnezeu care merită închinarea noastră.  Văzând că Elisei nu vrea să primească nici un dar, Naaman cere el un dar din partea omului lui Dumnezeu. El are nevoie de ceva material și de o … încuviințare spirituală. Elisei i le dă cu bucurie pe amândouă:

„Atunci Naaman a zis: ,,Fiindcă nu vrei să primeşti tu, îngăduie să se dea robului tău pământ cât pot duce doi catâri; căci robul tău nu mai vrea să mai aducă altor dumnezei nici ardere de tot, nici jertfă, ci va aduce numai Domnului. Iată totuşi ce rog pe Domnul să ierte robului tău: când stăpânul meu intră în casa lui Rimon să se închine acolo şi se sprijineşte pe mâna mea, mă închin şi eu în casa lui Rimon: să ierte Domnul pe robul tău, când mă voi închina în casa lui Rimon!” Elisei i-a zis ,,Du-te în pace“ (2 Regi 5:17-19).

De ce a cerut Naaman voie să ducă pământ din Israel acasă la el în Siria? Gândirea vremii era că pământul unei țări era poluat de idolatria practicată de locuitorii ei:

„Dacă priviţi ca necurată ţara care este moşia voastră, treceţi în ţara care este moşia Domnului, unde este aşezată locuinţa Domnului, şi aşezaţi-vă în mijlocul nostru …“ (Iosua 22:19).

„ … tu însă vei muri într-un pământ necurat, şi Israel va fi dus în robie departe de ţara lui!“ (Amos 7:17).

Prin cererea de a lua pământ din Israel, „cât pot duce doi catâri“, la el acasă, Naaman proclamă că Iehova din Israel este singurul Dumnezeu care merită închinare.  Naaman a venit în Israel cu problema pe care o dorea el rezolvată, dar Dumnezeu i-a rezolvat o problemă mult mai mare, despre care el nici nu știuse până atunci!

Transformarea lui Naaman este totală. Corupția lui Ghehazi era pe cale să se desăvârșească. Întâlnirea dintre aceștia doi, îi dă ocazie autorului Scripturii să creioneze o scenă plină de aluzii și de avertismente.

Slujitorul lui Elisei plecase mai de mult pe panta tragică a celor pierduți în marasmul trăirii în firea pământească. Omul acesta, contrastat cu cei credincioși amintiți deja în capitolul patru din 2 Regi, și mai ales cu proaspătul convertit, Naaman, ne stă înainte ca un tip al celui ce poate fi martor al minunilor, fără să ajungă minunat în caracter. Ghehazi ne avertizează de pericolul prăbușirii celor care stau alături de sfinții lui Dumnezeu, dar nu devin ei înșiși sfinți.

În episodul cu femeia bogată din Sunem, Ghehazi este deja greșit când nu se poate coborî din turnul „obiceiurilor“ pentru a înțelege durerea celor din jur (2 Regi 4:27).  În episodul cu înmulțirea pâinilor pentru fiii proorocilor, Ghehazi este de-a dreptul obraznic cu Elisei, comportându-se lamentabil în fața unei provocări a credinței (2 Regi 4:43). Prăbușirea lui Ghehazi iese clar la suprafață în acest episod cu Naaman:

„Ghehazi, slujitorul lui Elisei, omul lui Dumnezeu, a zis în sine: ,,Iată că stăpânul meu a cruţat pe Sirianul acela Naaman, şi n-a primit din mâna lui ce adusese. Viu este Domnul că voi alerga după el, şi voi căpăta ceva dela el.” Şi Ghehazi a alergat după Naaman. Naaman, când l-a văzut alergând după el, s-a dat jos din car ca să-i iasă înainte, şi a zis: ,,Este bine totul?” El a răspuns: ,,Totul este bine. Stăpânul meu mă trimite să-ţi spun: ,,Iată că au venit la mine doi tineri din muntele lui Efraim, dintre fiii proorocilor; dă-mi pentru ei, te rog, un talant de argint şi două haine de schimb.” Naaman a zis: ,,Fă-mi plăcerea şi ia doi talanţi.” A stăruit de el, şi a legat doi talanţi de argint în doi saci, împreună cu două haine de schimb, şi a pus pe doi din slujitorii săi să le ducă înaintea lui Ghehazi. Ajungând la deal, Ghehazi le-a luat din mâinile lor, şi le-a pus în casă. Apoi a dat drumul oamenilor acelora cari au plecat. După aceea s-a dus şi s-a înfăţişat înaintea stăpânului său. Elisei i-a zis: ,,De unde vii, Ghehazi?” El a răspuns: ,,Robul tău nu s-a dus nicăieri.” Dar Elisei i-a zis: ,,Oare n-a fost duhul meu cu tine, când a lăsat omul acela carul şi a venit înaintea ta? Este oare acum vremea de luat argint, haine, măslini, vii, oi, boi, robi şi roabe? Lepra lui Naaman se va lipi de tine şi de sămânţa ta pentru totdeauna.” Şi Ghehazi a ieşit dinaintea lui Elisei plin de lepră, alb ca zăpada“ (2 Regi 5:20-27).

Această pedepsire prin lepră n-a fost de fapt o minune. S-a întâmplat doar că „lepra“ care-l mânca de o vreme pe Ghehazi pe dinăuntru să fie doar scoasă la suprafață. Pedepsirea perpetuă („Lepra lui Naaman se va lipi de tine şi de sămânţa ta pentru totdeauna“) arată cât de mâniat a fost Dumnezeu pe Ghehazi și pe cei asemenea lui de-a lungul istoriei.

În ce a fost greșită gândirea lui Ghehazi?

În primul rând, ca slujitor care se lupta cu lipsurile din casa lui Elisei, Ghehazi l-a văzut pe bogatul Naaman drept „o   vacă bună de muls“. Asta se vede din cuvintele lui: „Iată că stăpânul meu a cruțat pe sirianul acela, Naaman.“ Pe Ghezahi nu l-a mulțumit convertirea lui Naaman. Rămăsese nemulțumit pentru comoara cu care omul acesta se întorcea acasă! Ghehazi n-a fost mulțumit până ce nu l-a „ciupit“ pe Naaman de aproximativ 35 de kilograme de argint.

În al doilea rând, Ghehazi a crezut că-l poate înșela pe Elisei. În convingerile lui Ghehazi, Elisei era suficient de supranatural pentru a face minuni cu Naaman, dar nu destul de supranatural ca să știe precis ce face sujitorul din casa lui. ,,Oare n-a fost duhul meu cu tine, când a lăsat omul acela carul şi a venit înaintea ta?“ Întrebarea scoate în relief dependența lui Ghehazi de Elisei, dar și cât de lipsită de respect a fost purtarea lui în comparație cu smerenia acelui general care  „s-a dat jos din car ca să-i vină înainte“.

În al treilea rând, Ghehazi a văzut în slujirea lui Dumnezeu o ocazie pentru îmbogățire personală. Analizându-i greșeala, Elisei îl întreabă retoric: „Este oare acum vremea de luat argint, haine, măslini, vii, oi, boi, robi şi roabe?“ Ghehazi este tipul tuturor acelora care fac lucrarea Domnului cu gândul la „un câștig mârșav“, anticipând lucrarea tragică a lui Iuda. Ghehazi a vrut neapărat să „ia ceva“ de la Naaman. Nu cred însă că se aștepta să ia de la el … lepra.

„Şi Ghehazi a ieşit dinaintea lui Elisei plin de lepră, alb ca zăpada“ (2 regi 5:27b). Această precizare îl așează pe Ghehazi alături de alți copii ai lui Dumnezeu care au fost disciplinați drastic: Maria, sora lui Aaron (Num. 12:1-15) și regele Ozia (2 Cron 26:16-23).

Între Naaman și Ghehazi a avut loc un transfer straniu: Naaman a plecat acasă cu credința lui Ghehazi, Ghehazi a rămas acasă cu lepra lui Naaman. Cu un alt transfer straniu ne vom întâlni în capitolul următor.

(Înapoi la Cuprins)

About these ads

About barzilaiendan

evreu crestin roman american
This entry was posted in Studiu biblic, Teologice. Bookmark the permalink.

One Response to Arhivele regale – 20. Naaman – Argumente pentru credință – 2 Regi 5

  1. Andrei Crisan says:

    Multumim frumos pentru ca va faceti timp sa ne impartasiti din intelegerea dvs. duhovniceasca asupra istoriei lui Israel. Dumnezeu sa va rasplateasca!

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s