M11 – înapoi spre Viena

Sfatul unor prieteni ne-au dus pe drumul cel mai scurt spre Cluj, dar am ratat șansa de a merge pe fragmentul de autostrada inaugurat între Târgul Mureș și Cluj. Regretele au fost compensate de posibilitatea de a străbate o zonă a României pe care n-am mai văzut-o.

La Cluj, l-am întrebat pe Cornel cum de satele din acest mijloc de țară seamănă mai mult cu trecutul decât cu bunăstarea. Mi-a dat câteva motive dintre care am reținut că trenurile auto spre munca din vest se formează mai mult dinspre Botoșani, Focșani, Bacău și Piatra Neamț, nu din această zonă de mijloc. Oamenii au pierdut startul sau au fost prea nepăsători ca să îl ia.

În schimb, Clujul este “mândru și tare fain”, vorba celor din partea locului. Urbea este din ce în ce mai europeană, ridicată pe un pisc de bunăstarea de hărnicia oamenilor și, probabil, de o administrație pricepută. Ne-am despărțit cu greu, dar în grabă de Silvia, plănuind sa ne revedere in Australia. Păstorul uneia dintre biserici a venit să o ia ca să-și depună mărturia minunilor pe care le-a trăit la o tabără specială, destinată oamenilor mai în vârstă. El m-a invitat si pe mine să rămân la una din întunirile bisericii, dar am refuzat, vorbindu-i despre complexul meu de inferioritate și inutilitate față de biserici mari, păstorite bine.

Ne-am grăbit spre Oradea, sfătuiți de Cornel Mârza să amânăm pe a doua zi dorința noastră de a face un ocol pe la Spinuș, unde păstorește Morar Aron, unul dintre colegii mei din Seminar. Sfatul lui a fost foarte bun. Am ajuns la Cluj odihniți, nu înainte însă de a fi șocați de un accident groaznic în care un trac făcuse praf o Dacie verde, care-i tăiase imprudent calea. Lume multă, salvarea, miliția care devia circulația. Am rostit în gând o rugăciune pentru cei implicați, dar și pentru noi. Nu știam atunci că ne rugam pentru un frate scăpat ca prin urechile acului de la moarte. Aveam să o aflăm, împreună cu Marius Cruceru, la biserica din Aleșd.

La Oradea am mers direct la căminul Universității Emanuel, unde ne pregătiseră Marius și Paul un apartament de protocol. A fost o premieră. Nu mai fusesem la Oradea de pe vremea fratelui Olah, când îi vizitasem cu corul de copii de la Iași. Clădirile Universității se află chiar lângă centura cea nouă care înconjoară orașul, așa că le-am găsit foarte repede. Portarul primise instrucțiuni cu privire la noi și o cheie pe care trebuia să ne-o înmâneze. Când i-am spus cum mă cheamă, a zâmbetul și m-a recunoscut: “Va cunosc de la radio.. Vă ascult cu plăcere. Sunteți din Cluj”. A fost o foarte binevenită baie de smerenie, după atâta transpirație în fața altora care ne știau altfel și ne trataseră ca pe niște americani. Bineînțeles că nu l-am contrazis.

Mi-am adus aminte fulgerător de una din poveștile scurte din literatura română în care, Ionel, devenit între timp domnul Ion, se întorcea după anii de studii superioare de la oraș, îmbrăcat la costum, cu cravată și legănând pe lângă genunchi o foarte importantă și impozantă “servietă”. Era sigur că-l vor privi toți cu uimire, văzându-l cum se întoarce el după toți acești ani de absență. În centrul satului, nea Gheorghe l-a zărit, i-a zâmbit și l-a intrebat din fuga grăbită: “Da ce te gătiși așa, Ionele, pleci pe undeva?” Să fi fost oare doar pârâitura ironiei de bici sau chiar nimeni nu observare că lipsite din sat, adică nimeni nu-i simțise lipsa? Umerii lui Ionel s-au prăbușit jalnic din semeția lor și spinarea i s-a îndoit, asemenea acestui mare semn de întrebare care-i chinuia ființa. ….

Venisem la Oradea pentru a mă întâlni cu Marius. Dorisem mult să-l vizitez pe acest mare urs în bârlogul lui și să văd apartamentul decorat cu mulțimea instrumentelor muzicale și cu bicicletele pe care le redescoperise de o vreme. Mulțumesc Domnului pentru această dorință împlinită. A fost ca la Solomon, “nici pe jumătate nu mi se spusese”. Marius și Natalia sunt excepția de la regulă. Este imposibil să nu- ți dai seama de asta chiar din clipa din prima clipă în care te apropii de ei. Am văzut, mi-a cântat (puțin, oricum și oricât prea puțin), am discutat și am luat masa împreună.

Între prieteni. Cu familia Cruceru și fratele păstor Petrică Vidu

Pe Paul Negruț îl știam, de departe, încă din anii studenției lui bucureștene. Prietenia lui cu fratele Taloș îl ridicase încă de pe atunci pe un pedestal prea înalt pentru mine. L-am găsit acum așa cum mi l-am închipuit, evoluînd în continuare pe un palier foarte înalt de activitate și preocupări. Am luat masa împreună la Universitate și ne-a acordat toată atenția prieteniei lui, deși era, ca întotdeauna, pe fugă și trebuia să meargă repede acasă să-și facă bagajele pentru drumul de a doua zi spre București. Elevii de la Emanuel tocmai trecuseră de bacalaureat cu un procentaj foarte înalt, cu mult peste media celorlalte școli din țară. Toate celelalte școli creștine reușiseră performanțe asemănătoare, dovedind, dacă mai era nevoie, că cei care iau în serios credință în Dumnezeu, iau în serios și celelalte probleme ale vieții.

Cei doi îmi pregătiseră și două surprize. Venisem doar să-i văd, nu ca să fiu văzut. Venisem ca să-i ascult, nu ca să vorbesc. Aveam așa de multe lucruri de aflat și așa puține de spus …
Marius și Paul m-au dus însă și la bisericile lor, în Aleșd și în Oradea. M-am simțit ca cel pus să vândă castraveți grădinarului. Un pește de acvariu se pierde repede în imensitatea oceanului. Am bâiguit eu ceva, dar complexul meu de inutilitate în aceste biserici mari și bine păstorite s-a dovedit iar foarte întemeiat.

Am rămas în schimb cu amintiri plăcută din întâlnirea cu unii pe care nu-i mai văzusem de mult sau chiar de loc. Asta a compensat cumva regretul că n-am putut să stau mai mult în intimitatea lui Marius și Paul, doi oameni pe care-i admir și nu-i invidiez de loc pentru intensitatea imensă în care-și împlinesc slujirea.

Cei doi mi-au mai pregătit încă o surpriză și n-a mai trebuit să conduc până la Spinuș. L-au căutat și l-au adus pe Morar Aron la Emanuel. Când Marius mi l-a arătat în sală, am sărit de pe scaunul de la amvon și am alergat buluc la el. S-a facut puțină comoție și am călcat probabil puțin protocolul acelui servici divin. Mi s-a mai întâmplat și în alte dăți și în alte părți. Prietenia valorează pentru mine întotdeauna mult mai mult ca protocolul. M-am zmuls cu greu de lângă Aron, dar el m-a trimis înapoi, să întregesc echipa celor patru de pe paltformă. Aș fi preferat să rămân acolo lângă el, să-l simt iar aproape după atâția ani, să-i miros aroma de păstor de la țară și să mă uit pe furiș la mâinile lui crăpate de munca câmpului și la acel zâmbetul curat și senin de care-mi fusese dor atâția amar de ani. Parcă i-am simțit între noi și pe Moise Gherle, colegul meu de bancă, pe Nelu Rus și pe Morocoș care au murit sub dărâmături la cutremurul din 1977, pe Totos, pe Mate și pe Zoltan, colegii noștri maghiari, pe Ianculovici și pe Prejban, pe Mihai Mihuț, pe Belciu Busuioc, pe Nicola David și pe Elisei Pecheanu. Prezența lui Aron acolo mi-a dăruit un moment de călătorie în timp, un flashback, spre vremea tinereții noastre de seminariști și o reîntâlnire cu chipurile celor ce au rămas să trudească în România. Pe Bunian Cocar, pe Titus Miheț și pe Viorel Clintoc îi am cu mine în America. Sunt sigur că vor fi geloși când vor afla despre întâlnirea mea cu Aron Morar la Oradea.

Vineri, 20 Iulie, am plecat de la Oradea spre Viena, partea a doua. Drumul a fost parcă o ascensiune. Urcam din zonele trecutului spre zona prosperă cu care, alintat de providență, mă obișnuisem. Veneam într-un fel “acasă” sau cel puțin “spre casă”. Până și vremea s-a îmbunătățit subit, ca să se asorteze cu autostrada și cu peisajele din jur. Arșița zilelor petrecute în Moldova și România au rămas în urmă. Răcorea și irigațiile ne plimbau acum printr-o feerie verde: porumbul cât casa, floarea soarelui cam tot pe acolo, iarba zemoasă din poienile străjuite de cavaleria copacilor cu sulițe îndreptate spre cer.

Ne așteaptă încă o sesiune de studii cu cei din Austria, ne-a asigurat aseară, Cornel Prejban. Spre Viena deci

About these ads

About barzilaiendan

evreu crestin roman american
This entry was posted in Personale. Bookmark the permalink.

4 Responses to M11 – înapoi spre Viena

  1. Teo says:

    Asadar Daniel am fost la 120km distanta iar relatarea aceasta parca e continuare la “Amintiri cu sfinti”.
    Fiti binecuvantati la intoarcere.
    PS :nu am apucat sa citesc toate postarile ,dar ce reprezinta “M-NUMAR”?
    TEO

  2. Doru Radu says:

    Multumim. Ne-am simtit calatorind prin tara si noi care n-avem ocazia s-o facem. Oricum, n-am fi fi avut ocazia ca sa vedem atitea locuri, sa intilnim oameni atit de deosebiti si sa percepem realitatea atit de bine ca D. Branzei. Fiecare cu darul lui. Pt noi revenirea acasa e dureroasa pt ca “acasa” nu mai seamana cu ce-am lasat noi nici in bine si nici in rau. Iata de ce revenirea acasa nu e posbila decit partial. Ne-a facut placere, frate Daniel. Chiar daca noua nu si s-ar fi dat vreun apartament de protocol (nici nu-l meritam) dar nici nu ne-ar fi confundat nimeni cu cei de la radio CLuj. Adica, fiind pe scara mai jos (ca mine) ai sanse mai mici sa te trimita cineva si mai jos!
    Domnul sa-i binecuvinteze pe fratii de-acasa. El sa dea har deosebit celor care se ocupa cu lucruri inalte ca sa o faca spre slava Sa. Nu, n-o spun ca un cliseu. Exista insa ispita si pt ei ca si pt noi s-o faca in as fel incit “sa-si ia rasplata” aici, Doamne fereste! Altfel, ne bucuram de ei!

  3. Cristian Socaci says:

    Buna Daniel,

    Despre ce radio vorbea d-nul ( Când i-am spus cum mă cheamă, a zâmbetul și m-a recunoscut: “Va cunosc de la radio.. Vă ascult cu plăcere. Sunteți din Cluj”)?
    Se poate asculta si online?
    Daca stiam ca ajungi si stai la Oradea, veneam si poate o duceam si pe mami Mili.

    Drum bun si D-zeu cu tine!

  4. Cred ca vorbea despre Vocea Evangheliei.
    Am fost doar in trecere si nici eu n-am stiut ca ajung la adunare.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s