M13 – Mărturii personale printre minuni incontestabile

De ce m-am dus în Moldova și în diaspora europeană?
Mi s-a cerut să țin în Moldova seminarii despre viața de familie. M-am mirat la început, știind că Moldova este pepiniera Europei și nu numai …

Condițiile economice fac din Moldova mai degrabă o rampă de lansare, decât un loc în care să vrei să stai. Potrivit statisticilor, 30% din moldoveni lucrează peste hotare. Aproximativ jumătate din emigranţii moldoveni lucrează în domeniul construcţiilor, iar fiecare al cincilea – în domenilul prestrării serviciilor. Potrivit surselor neoficiale, ţările preferate de moldoveni sunt Italia, Rusia, Spania, Portugalia şi Israel, dar şi cele de peste ocean, precum Canada şi SUA.

În aceste condiții, presiunile exercitate asupra familiilor moldave sunt enorme. Numărul divorțurilor a  crescut amețitor, iar problema adolescenților lipsiți de părinți crează un coșmar social. De ce toate acestea? Cum să le răspunzi și ce fel de soluții să le pui la dispoziție în cadrul “seminariilor“? Poate un alintat de soartă, care trăiește în America, să aibă autoritate morală să le dea sfaturi celor dintr-o țară săracă? Iată probleme de bun simț și nu numai de bun simț, cu care a trebuit să mă confrunt în această misiune.

Le-am vorbit despre luxul americanilor și le-am mărturisit că toți suferim de mușcătura lui otrăvitoare: “Un articol de lux este un lucru nu neapărat necesar, dar de care nu te poți lipsi cu plăcere“.

Le-am vorbit despre cursa de șobolani în care ne-a plasat dorința după lux: “Cumpărăm lucruri care nu ne trebuie, cu bani pe care nu-i avem, ca să impresionăm vecini pe care nu-i putem suferi“.

Am ilustrat chinurile obsesiei de a avea întotdeauna “cea mai nouă mașină, cel mai nou tip de computer, cel mai performant telefon mobil și câte și mai câte altele“.

Le-am spus despre privilegiile americanului și despre răspunsul pe care i l-am dat celui ce mă compătimea acum treizeci de ani că trebuie să trăiesc departe de România:  “Trebuie să-ți fie tare greu să o iei iar de la capăt!“ – “Ba nu e greu de loc! În România nu o scoteam la capăt, așa că este o mare realizare ca în America să poți să o iei “de la capăt încolo“ …

1. Le-am vorbit despre necesitatea alegerilor înțelepte. Cele mai grele nu sunt acelea dintre lucruri rele și lucruri bune, ci acelea dintre două lucruri rele, dintre un lucru rău și unul mai puțin rău, dintre un lucru bun și altul și mai bum, iar cea mai grea este alegerea dintre lucrurile bune și lucrul “cel mai bun“.

2. Am căutat să-i avertizez că există alegeri de prioritate care dictează care lucru este făcut prima dată și care trebuie să mai aștepte; care lucru are precedent asupra tuturor celorlalte din viață.

3. I-am avertizat că avem libertatea să alegem, dar nu avem libertatea să alegem și rezultatele alegerilor noastre. Le-am spus că și noi, americani, și ei, moldoveni, suntem probabil mai bogați ca oricând altădată în istoria noastră, dar s-ar putea să ne prăbușim din punct de vedere spiritual alergând după “cai verzi pe pereți“.

4. Le-am spus că Dumnezeu a ales să ne formeze la aceste răscruci de drumuri în care sunt necesare alegerile ( ca și pe Adam și Eva) și că toate aceste alegeri trebuie să le facem în ascultare de Dumnezeu și prin încredere în El (reparând astfel pentru fiecare dintre noi greșeala lui Adam și Eva).

5. Le-am vorbit despre “chipul și slava lumii“ și despre “chipul lui Christos“ pe care trebuie să-l purtăm ca mărturie în lume despre mântuirea noastră.

6. Am încheiat întotdeauna evocând limitele creștine ale posesiunilor materiale: “Depărtează dela mine neadevărul şi cuvîntul mincinos; nu-mi da nici sărăcie, nici bogăţie, dă-mi pînea care-mi trebuie.  Ca nu cumva, în belşug, să mă lepăd de Tine, şi să zic: ,,Cine este Domnul?“ Sau ca nu cumva în sărăcie, să fur, şi să iau în deşert Numele Dumnezeului Meu“ – Prov. 30:8-9

Am fost auzit? Am fost înțeles? Am fost un exemplu demn de urmat? Acestea rămân întrebări deschise, la care trebuie să răspundem într-un fel fiecare.

M-am bucurat însă pe parcurs de interesul celor care s-au silit să vină să asculte seminariile acestea pe timp de vară, când canicula te îndeamnă să fi într-o cu totul altă parte. M-am bucurat să-i văd stând mai ales împreună: frați baptiști, frați pentecostali și frați creștini după evanghelie, umăr la umăr, ca frații. La Ungheni, am fost la un picnic interconfesional împreună. La Viena și la Krems i-am văzut suspendând serviciile separate de duminică pentru a putea avea o sărbătoare împreună.

La Viena am avut privilegiul de a fi primit în ambele biserici pentecostale, fiecare cu problemele ei, fiecare cu minunile ei trăite. La cea de sâmbătă seara, un fel de biserica a doua, am mers uimit la închinare într-o imens fostă clădire a unui dealer american de mașini Cadillac, Chevrolet, Hummer, etc. A dat faliment din cauza scumpirii prețului benzinei. Românii s-au dus pentru licitația care a început de la 6 milioane și l-au luat cu doar un milion și jumătate. Au fost singurii cumpărători interesați.

“De unde au avut banii?“, mă veți întreba. Dintr-o altă minune. Mai smeriți decât baptiștii și ortodocșii români care au refuzat-o, pentecostalii au cumpărat inițial o casă dincolo de capătul liniei de metrou/tren, la una din extremitățile orașului. “Nestrategic“, au spus unii. Orașul a crescut însă și autoritățile au decis să clădească acolo o altă gară, probabil cea mai mare din Europa, prin care să dirijeze tot traficul frânt acum între cele două gări existente. Dintr-o dată, mari companii comerciale și hoteliere au fost interesate să cumpere locuri în preajma noului proiect. Pentecostalii români au vândut proprietatea cumpărată cu un preț de două sute de ori mai mare!

Cel care ne-a povestit această întâmplare de poveste a fost chiar Stefan Peșel, păstorul local, la o cină cu o pizza de foarte mari dimensiuni, ca și credința lor, ca și minunea făcută de Dumnezeu cu ei …

Adunarea lor are deocamdată numai în jur de 280 de membrii, dar cu asemenea acte de providență, viitorul lor pare destinat să fie o casă mare pentru mulți alți copii ai lui Dumnezeu veniți din țară sau întorși de prin Europa. ca să nu mai spun de austrieci …

Cealaltă adunare pentecostală este una de peste o mie de membrii. Nu spun două mii ca să nu exagezez. Și ei au o sală impresionantă. Neîncăpătoare însă ( O puteți vedea aici). Cea care doare cel mai mult este lipsa locurilor de parcare. Păstorii locali se gândesc să mai deschidă încă o adunare, de data aceasta într-o sală mai mică, dar cu o parcare mai mare. Predica rostită obosit în cadrul programului de pe data de 30 Iulie 2012, seara, o puteți viziona aici. (cautati la arhiva data respectiva). A fost un fel de mărturie personală pe care am vrut să o las în urmă. Poate că mă ajută cineva să o punem pe YouTube.

Seara târziu, mult după terminarea serviciului de la adunare, Lică Tofan, un prieten cu soția din Negreni, satul tatălui meu, ne-a dus pe un deal înalt din partea de nord vest al Vienei ca să vedem frumoasa panoramă a orașului. Mi-a arătat acolo o biserica ridicată de vienezi în cinstea lui Ian Sobiețchi, generalul polonez chemat să conducă armatele aliate ale Ungariei, Austriei și Poloniei pentru a elibera Viana de turci. A făcut-o genial, ca un braț al divinității, împingându-i pe turci până la sudul Dunării, spre Bulgaria și eliberând în proces și principatele românești. La întoarcerea prin Moldova, poporul moldav l-a petrecut ca pe un erou înapoi spre Polonia (Citisem și eu o variantă romanțată în Liceu, numită “Sobiețchi și românii“).

De pe deal se vedea frumos luminat, Șonbrunul, castelul Mariei Tereza, această formidabilă femeie, o veritabilă Izabela pentru protestanți și anabaptiști, dar o regină de vis pentru catolici, patroana sistemului riveran care scapă și acum Viena de potențialele inundații venite pe Dunăre și, pentru timișoreni, inițiatoarea mult iubitului canal al râului Bega. Prietenul meu mi-a spus multe și fascinante astfel de amănunte istorice legate până și de prezența unor refugiați husiți la Jucul de Jos, în chiar inima Transilvaniei. Este un om deosebit. Nu mai țin minte tot ce mi-a spus pentru că eram tare obosit. Să fie oare un semn că trebuie să mă mai duc încă o dată ca să-l ascult ? …

About these ads

About barzilaiendan

evreu crestin roman american
This entry was posted in Personale. Bookmark the permalink.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s