M2 – Miracolul din pădurea vieneză

După escala de la Londra, am plecat spre Viena, dar era să ajungem la Linz. O teribilă furtună de vară, cu mari descărcări electrice, acoperise aeroportul. Turnul de control ne-a interzis apropierea. Avionul a făcut stânga împrejur. Sub noi unduia panglica lichidă a Dunării. Furtuna a trecut însă mai repede de cât se estima și avionul a făcut încă un ocol și ne-a lăsat ușor jos, pe pista cochetului aeroport vienez, care ne-a primit cu un mare zâmbet. Și mai zâmbitor ne aștepta însă altcineva … un om care era într-o mare strâmtoare.

Străin printre străini, pierdut, rătăcitor și, aparent, uitat de prieteni, Moise Filipescu căuta cu ochii de peste șase ore. Nimeni. Mulțimea din mușuroiul acela de oameni, era necunoscută, neprietenoasă, nepotrivită. După o noapte pierdută în zbor și după aterizarea de la miezul zilei, ar fi trebuit să se întâlnească în Viena cu Vladimir Pahomi, plecat și el spre Viena, dar pe o altă rută. Vladimir însă nu sosise, iar Moise nu avea cu el nici adresa pentru hotel, nici numele hotelului, nici un număr de telefon, nici o adresă de E_Mail. Toate rămăseseră la … Vladimir.

Mulțimea neprietenoasă și gălăgioasă l-a obosit repede și l-a dezorientat. Se simțea ca proverbialul “ac în carul cu fân“. Peste toate mai era și grija pentru soția lui, Eli, operată de inimă, pe care o lăsase să stea pe una din băncile de pe margine. Moise, purtătorul numelui unuia prin care Dumnezeu coborâse asupra Egiptului plăgile, avea el însuși acum nevoie de o … minune.

Deodată, deasupra hârtiei ridicate deasupra capului de un tânăr chipeș din mulțimea venită în întâmpinarea celor sosiți a văzut un nume cunoscut: Daniel Brânzei! Măi să fie …

Când am ieșit din avion cu soția și cu Nicu Ciucur, cu care zburasem împreună de la Londra, ochii lui Moise străluceau ca două faruri luminoase. Venise minunea! Ne-am strâns cerc în mijlocul mulțimii și i-am mulțumit Domnului pentru ea. Moise se cunoștea cu Nicu și cu Vladimir de foarte mulți ani, dinainte de mutarea mea în Los Angeles. I-am lăsat împreună în dulceața prieteniei lor. (Aveam să aflu mai târziu că Vladimir nu-l uitase pe Moise. Avusese însă parte și el de alte peripeții și nici nu sosise încă în Viena).

Pe noi ne-a luat Iosif, tânărul chipeș, rugat de George Puraci, coordonatorul lui M12 să ne aștepte. Noaptea aceea, prima din Viena, am petrecut-o în apartamentul părinților lor, din clădirea bisericii baptiste austriece din Viena, unde erau membrii (altă … minune).

Sâmbătă, 7 Iulie, spre prânz.
După un mic dejun, mai degrabă un “brunch“, fratele Nelu, tatăl lui Iosif, ne-a desenat pe o hârtie traseul către Shonbrun (castelul frumos), celebra reședință de vară a suveranilor austrieci (“numai cinci minute de la noi“). Castelul, devenit între timp muzeu, se află în mijlocul unui uriaș domeniu regal, divizat în numeroase grădini: cea engleză, sălbăticită intenționat în naturalețea ei de domeniu de vânătoare fusese rezervată zimbrilor și fazanilor; cea franceză, dichisită și elegantă în plasarea rondurilor și a liniilor de gard viu; cea zoologică, prima de acest fel din lume; cea a palmierilor …  Desenul i-a aparținut aceluiași om care a lucrat și la Versaille, în Franța. Cele “cinci minute“ de mers pe jos s-au transformat astfel în câțiva kilometrii pe care i-am străbătut ca niște neobișnuiți cu mersul, alintați de Los Angeles, pe o atmosferă înăbușitoare și sub un soare dogoritor. Am uitat să vă spun că Viena ne-a primit … cu foarte multă căldură.

This slideshow requires JavaScript.

În oraș veniseră din America nu un grup, ci trei. Sosise corul de tineret (RBYA) al tinerilor din bisericile Asociației baptiste române, sosise Moise Filipescu, Vladimir Pahomi și ceilalți din corul bărbătesc “Laudă Mielului“, care urma să plece spre România și sosiserăm noi, micul grup aflat în drum spre Republica Moldova.

Sâmbătă seara, corul de tineri avea să cânte în Viena. Noi amplecat însă la Krems, la 75 de kilometrii pe cursul Dunării, amonte de Viena. Ne-a luat acolo Cornel Prejban, păstorul bisericii baptiste.

Krems este un oraș mic, cu o biserică mică, dar cu un Dumnezeu mare. Cornel Prejban este un om harnic și credincios, care a declanșat minuni. Cu grupul de români de acolo, au construit o casă de rugăciune spațioasă și frumoasă, cu mult peste posibilitățile lor. “Domnul a purtat de grijă“. Îl știam pe fratele Cornel din vizita lui în America și din vizita mea de anul trecut de la Krems. Mă impresionase atunci “noaptea lungă“, o tradiție locală care urmărea re-creștinarea populației locale. Și acum, un serviciu divin pe lună este în limba austriecilor. Restul este în limba română, dar și acestea se traduc la căști pentru musafiri. Românii au început cu bucurie să boteze austrieci. Încă o minune …

Duminică dimineața. 8 Iulie 2012.
La biserica din Krems (aici) am avut surpriza să avem cu noi un “fragment“ din marele ansamblu al tinerilor veniți din America. Se împărțiseră în așa fel ca să poată vizita cât mai multe biserici baptiste și pentecostale din zonă. La biserica baptistă din Krems au venit cei din orchestra “Logos“ din Chicago, întărită cu tineri din Detroit și Canada. Au venit împreună cu un cor cameral superb, în care am recunoscut mulți tineri de la “Logos“, dar și câțiva din … Oradea.

A predicat foarte bine, ca deobicei, Florin Vancea, unul din păstorii care au însoțit tinerii în turneu. Subiectul lui a fost o adevărată lecție de teologie sistematică practică; Dumnezeu, sursa, suportul și scopul nostru sau “din El, prin El și pentru El“ trebuie să fie toate lucrurile.

Daniela, soția mea, și-a recunoscut foarte repede arădanii din … Chicago. Printre ei, familia Burcă, soț, soție împreună cu cei opt copii ai lor. Cât i-a costat această deplasare? Vă las să socotiți singuri, dacă știți să numărați peste cifra de 20.ooo de dolari. Fratele Burcă ne-a dezvăluit că, în ultimii ani, copiii s-au cam săturat de repetiții și i-au spus tatălui lor că se … lasă. Dânsul le-a spus că-i lasă să renunțe când va renunța și el. Și-a cumpărat un violoncel și o metodă, iar acum i-am văzut cântând bucuroși împreună laudele Domnului. Altă minune …

Duminică seara la Viena. 8 Iulie 2012.
Manifestarea muzicală din seara aceasta a însemnat momentul culminant al turneului celor din America. Alături de tinerii români americani au venit la această manifestare și tineri din România, mai ales de la Universitatea Emanuel, din Oradea. Organizatorii au închiriat sala mare dela Austrian Center, unde se țin adunările legate de manifestările Organizației Națiunilor Unite.

Au venit toți românii din Viena și împrejurimi, din toate bisericile din zonă, peste două mii de oameni. Într-o foarte frumoasă colaborare, toți păstorii pentecostali și baptiști, gazde și musafiri din America, au fost incluși în program.

Când mi-a venit rândul, nu m-am putut abține să spun:

“Seara aceasta a fost Miracolul din pădurea vieneză, un vis de al lui Sami Prelipceanu, început și împlinit … pe valurile Dunării. (Sami a venit din România mai întâi la Viena și numai după aceea a emigrat în Statele Unite, iar vizita corului este încununarea unui vis al lui). Primii romi veniți dinspre granițele României în Viena au speriat populația pașnică de aici, făcând să dispară lebedele de pe lacuri. Azi, românii se întorc în Viena cu aceste “lebede“ albe și neprihănite, spălate în sângele lui Christos. Este o minune a creștinismului. Uneori, Dumnezeu îndoaie legile naturii ca să facă o minune. Alteori, El folosește naturalul pentru minuni nu mai puțin importante. Nu există nici o mișcare socială, nici o grupare politică în stare să adune la Viena atâția români împreună ca această manifestare creștină! Mă alătur multor părinți și bunici care se roagă pentru ca acest turneu să slujească spre lauda Domnului, spre mântuirea oamenilor, dar și spre realizarea a cel puțin câteva … nunți. Deasupra tuturor acestor rugăciuni, Duhul Sfânt este aici ca să ne pregătească drept Mireasa lui Christos. Iar Duhul și Mireasa spun: Vino, Doamne Isuse!“

Cred că dintre toate grupurile și predicatorii care au venit să evanghelizeze românii din diaspora europeană română, acest cor de tineri a lăsat impresia și influența cea mai durabilă. Majoritatea membrilor din bisericile vizitate au fost cam de vârsta lor. Acesta a fost și motivul pentru care s-au împrietenit așa repede și s-au despărțit … așa de greu. După 100 de ani de existență română în America, corul de tineri le-a dovedit celor din Europa că “se poate“ să fii un bun creștin și în condițiile libertății și prosperității. Acesta ar trebui să fie normalul, nu doar o … minune.

About these ads

About barzilaiendan

evreu crestin roman american
This entry was posted in Personale. Bookmark the permalink.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s