Iosif Dragomir
Ar trebui întotdeauna să ne provoace o mare îngrijorare atunci când dragostea noastră pentru Domnul Isus Hristos se diminuează şi dispare. Cursa în care putem cădea în aceste vremuri este să încercăm să recuperăm dragostea noastră pentru El prin propria noastră energie şi voinţă. Se aud de multe ori creştini spunând, „Problema mea este că nu-L iubesc destul pe Domnul,” şi apoi continuă să vorbească despre pomparea din adâncul fiinţei lor a ceva entuziasm sau dragoste pentru Hristos. Dar nu asta este calea. Dragostea noastră pentru Hristos, întotdeauna trebuie să ne aducem aminte de asta, este un răspuns la dragostea Lui pentru noi. „Noi Îl iubim pentrucă El ne‑a iubit întîi,” spune apostolul Ioan în 1 Ioan 4:19. Sufletele noastre sunt proiectate să răspundă la dragostea divină, nu la fabricarea ei. Când ne concentrăm la cât de mult suntem iubiţi de El, şi ne lăsăm pe noi înşine să fim afectaţi de acest lucru, în mod inevitabil va crea un răspuns în noi.
Totuşi, trebuie să se accentueze faptul că acest principiu lucrează doar atunci când păcatul este îndepărtat din inimile noastre. În Apocalipsa 2:4 Domnul nostru spune bisericii din Efes: „…ce am împotriva ta, este că ţi‑ai părăsit dragostea dintîi.” Notează faptul că ei nu şi-au pierdut dragostea, ci şi-au părăsit-o. Există o mare diferenţă între a pierde ceva şi a părăsi. Când pierdem ceva de obicei nu avem idee unde este; când părăsim ceva în mod normal ştim exact unde este. Ne părăsim dragostea pentru Hristos când violăm una sau mai multe dintre poruncile Lui, şi dragostea nu poate fi recuperată până nu este mărturisit păcatul şi până când nu este căutată iertarea lui Dumnezeu.
Odată ce este rezolvată această problemă atunci ar trebui urmat principiul menţionat mai sus – concentrează-te nu atât de mult pe cum ai putea să-L iubeşti ci pe dragostea Lui pentru tine. Priveşte la cruce şi vezi dragostea sângerând pentru tine. Cu cât conştientizezi mai mult de cât de mult eşti iubit, cu atât mai profund va fi răspunsul tău.
Categories: Maxime si cugetari
Barzilaiendan 
Domnul Isus ne-a sfatuit sa ramanem in El, in dragostea Sa, caci despartiti de El nu putem face nimic! (Ioan 15). O cantare duhovniceasca a lui Nicolae Moldoveanu intitulata ” Ce-ar fi faptura – mi fara Tine ” exprima tocmai aceasta dependenta de harul de Hristos, de ramanerea in dragostea Sa.
Ce-ar fi făptura-mi fără Tine, Mântuitorul meu slăvit?
Ce-aş fi de n-ai fi tu în mine cu harul Tău nemărginit?
Aş fi un bulgăre de gheaţă un chip de humă fără viaţă,
O stâncă-nvăluită-n ceaţă şi-o noapte fără dimineaţă.
Aş fi un far fără lumină, pustie pe nisipuri plină,
Cu vânturi fără de odihnă, cu şerpi şi scorpii ce-nvenină;
Aş fi o albie uscată pe unde-a fost un râu odată,
O frunză smulsă şi purtată fără de scop, prin lumea toată.
Aşa aş fi, dar slavă Ţie! Tu-mi eşti a vieţii bogăţie,
COMOARA HARURILOR vie ce mă inundă pe vecie;
Eu n-aş şti azi ce-i strălucirea vieţii-n mii si mii de feţe
Şi N-AS FI CUNOSCUT IUBIREA CU-NFIORARI SI FRUMUSETE.
DE N-AI FI FOST TU BUNATATE, Începătorule-a-toate,
Cu taine adânci şi minunate, ce totul vrea şi totul poate;
Tu m-ai suit în slăvi divine din locu-ntunecatei tine,
ISUSE, SUNT CE SUNT PRIN TINE, şi-acum, şi-n veacul care vine!
Apostolul Pavel exclama ca daca in noi nu este ” pompata dragostea divina “, nu suntem nimic. Am fi un chimval zanganitor sau o alama sunatoare. Oricat de marete fapte am fabrica noi, nu ne-ar folosi la nimic. Am fi doar o sursa de zomot suparatoare pentru cei din jur. Ce este uimitor este ca in 1 Corinteni 13 ne sunt transmise exemple de fapte si daruri din ce in ce mai deosebite pentru care am fi cel putin tentati sa credem ca suntem indreptatiti inaintea lui Dumnezeu si chiar sa ne recomande pentru o rasplatire eterna : vorbirea in limbi omenesti si ingeresti, darul prorociei, cunostiiinta deplina asupra tainelor si cunoasterea intregii stiinte, toata credinta ce poate muta si muntii, generozitate iesita din comun – toata averea impartita saracilor, martirajul – trupul sa ne fi ars.
Ioan, apostolul iubirii, ” ne aminteste ca dragostea noastră pentru Hristos este un răspuns la dragostea Lui pentru noi. “. „Noi Îl iubim pentru că El ne‑a iubit întîi. ” (1 Ioan 4:19) Si in ce a constat iubirea Sa? Iubirea Tatalui a constat ca ni L-a daruit pe unicul Sau Fiu pentru a nu muri in pacatele noastre . Iubirea Fiului a constat ca ” S-a dat pe Sine Insusi ca pret de rascumparare pentru toti ” (2 Tim. 2:6). Si doar prin Duhul rodim iubirea. Deci dragostea noastra pentru El poate fi generata si alimentata doar de dragostea cristica manifestata pe dealul Golgotei. ” Cum M-a iubit pe Mine Tatal, asa v-am iubit si Eu pe voi! “. Privind spre crucea de la Golgota, vom putea sa fiti coplesiti de dragostea Domnului Isus pentru noi. Nu intamplator, apostolul iubirii Ioan, surprinde dovada mortii Sale, deci a iubirii infinite pentru noi, strapungerea coastei Sale. Deschide-ne Doamne ochii sa vedem coasta Ta strapunsa! Privind la coasta Sa, vom crede (Toma) si vom fi coplesiti de iubirea Sa! Deschide-ne Doamne ochii sa vedem coasta Ta strapunsa! Deschide-ne ochii asa cum i-ai deschis ochii slujitorului lui Elisei!
Si ce ar putea pricinui scaderea dragostei noastre pentru Isus sau parasirea dragostei dintai ca in cazul bisericii din Efes? Domnul Isus ne-a spus ca repetarea faradelegii este pricina racirii dragostei (Matei 24:12). Solutia pentru reaprinderea dragostei este marturisirea pacatelor inaintea Sa pentru a fi iertati de pacate si pentru ca sangele Sau sa ne curateasca de orice nelegiuire (1 Ioan 1:9) , pocainta si intoarcerea la faptele dintai (Apoc. 2:4). Sa ne apropiem cu deplina incredere de scaunul harului pentru a capata indurare pentru ceea ce ne condamna si a gasi har, putere pentru a fi ajutati la vreme de nevoie de Marele Preot (Evrei 4:16) , Cel ce ne-a iubit pana la capat ( Ioan 13:1 ) , Cel are mila de slabiciunile noastre (Evrei 4:14), Cel ce vine in ajutorul celor ispititi (Evrei 2:18), Cel ce ne curate de orice nelegiuire (1 Ioan 1:9). In cazul in care ne vom complace intr-o stare caldicica, deznodamantul conform Apocalipsa 3:15 este extrem de grav. Pana si mustrarea bisericii din Efes, celor intr-o stare caldicica, este consecinta “ iubirii vesnice “ (Ieremia 31:3) ce o are pentru fii Sai. (Apoc. 3:19, Evrei 12:7,8).
Concluzionam urmatoarele:
– Despartiti de Sursa iubirii si harului, suntem falimentari. Oricat de experimentati si instruiti pescari am fi, fara interventia cristica, nu vom prinde nimc toata noaptea. ( Ioan 21:4 ). Doar in El, rodim mult! Despartiti de El, nu vom face nimic! E totul sau nimic!
– Dragostea ce o manifestam pentru Dumnezeu este raspunsul nostru pentru iubirea Sa pentru noi! “ Şi dragostea stă nu în faptul că noi am iubit pe Dumnezeu, ci în faptul că El ne-a iubit pe noi şi a trimis pe Fiul Său ca jertfă de ispăşire pentru păcatele noastre.” (1 Ioan 4:10). Si atunci cand iubirea agape este pompata in noi, aceasta va radia pentru Dumnezeu si semenii nostri. ( 1 Ioan 4:20,21).
Inmulteste peste masura Doamne harul impreuna cu dragostea si credinta care este in Isus Cristos! (1Timotei 1:14).