O poza pentru familia Talos

Din sertarul cu amintiri, iata o poza “din vremurile bune” ale familiei Wurmbrand. Sunt in vizita doi rusi si cativa romani, printre care si familia Talos.

Ramasite

Astazi, la doua saptamani de la plecarea tatalui meu, m-am dus in camera lui “sa fac ordine”. Expresia aceasta mascheaza una din cele mai triste indatoriri ale unui fiu dupa moartea unui parinte.

Am intrat tremurator in dormitorul lorsi in biroul lui, ramas ca un altar stingher parasit de marele preot. A trebuit sa iau fiecare sertar, fiecare raft si sa decid ce ramane, ce se trimite la saracii din tara si ce se arunca la gunoi. Ochelari, pixuri, schite de predici (am gasit chiar si un carnet de predici ale prietenului sau, Pascu Geabou, din Alexandria), ciorapi, medicamente, … iar schite de predici, curele, costume, camasi, cravate, manusi, schite de predici (este uimitor ce mult au muncit predicatorii slabi din generatia dansului …), fotografii, … ace, clipsuri, Biblii, proteze auditive, carti, foarte multe carti, unele in dublu exemplar, casete cu predici, caiete cu cele 500 de poezii scrise de cand a murit mama, casete cu muzica, schite de predici (oare le va mai citi cineva vreodata?), bibelouri, pantofi, … si foarte mult praf, anuntandu-ma parca de probabilitatea ca si in urma mea sa se astearna tot praful …

Pana la urma am aruncat toata mobila la gunoi. Trebuia inoita de mult, dar tata a vrut s-o pastreze pentru ca fusese

Wurmbrand cu regele

S-au cunoscut, s-au indragit, s-au vizitat, s-au respectat …

Nu va spun o noutate daca va zic ceva: nenea Richard n-a fost un om obisnuit! Eu l-am poreclit odata “Richard, inima de leu!” Iata un exemplu care-mi da dreptate. Pavel Nicolescu, mi-a trimis niste copii ale unor documente de prin 1945. Au amprenta inconfundabila a “unicatului” …

(din revista “Prietenul, nr. 16, 31 Octombrie 1945)

Richard Wurmbrand la Congresul Cultelor din Romania, in anul 1945

Cuvantul nostru la Congresul Cultelor

La Bucuresti a avut loc in zilele de 16 si 17 Octombrie un congres al tuturor cultelor din tara. Evreii crestini, fideli invataturii Mantuitorului ca Imparatia Lui nu este in lumea aceasta, convinsi ca Isus este acelas ieri, azi si in vecii vecilor, asa ca indatoririle noastre, ale ucenicilor Lui este sa nu fim sub vremi, ci sa facem in toate imprejurarile unul si acelas lucru, singurul trebuitor, adica sa preamarim numele Lui si sa-I urmam pilda, au tinut sa ia parte la acest Congres, care a avut loc in incinta Parlamentului, pentru a aduce si acolo Cuvantul cel bun al lui Dumnezeu.

Delegatul nostru a primit cuvantul chiar in prima zi a Congresului, imediat dupa Eminenta Sa, Dr. Alexandru Safran, seful rabin. El a spus urmatoarele:

“Stiu ca este tarziu (era ora 1 cand i s-a dat cuvantul) si ca sunteti obositi. Nici nu as mai fi luat cuvantul daca si

Amintiri, retrairi …

Pentru cei care doriti, puteti vedea cateva poze de la inmormantarea tatalui nostru, Vasile Branzei . Dati un click pe link-ul urmator:

 poze facute de Adriana Spirescu

Poze facute de Marcel Mardan

Doamna a plecat, toamna a ramas …

Toamna a ramas. Frunzele cad. Pomi, chiar si cei mai tari, se culca pentru o vreme sub plapuma zapezii, asteptand marea inviere din primavara care vine.

Cum a fost la inmormantare?

Imi este greu sa raspund. Poate ca cel mai bine a asezat-o in cuvinte Vasi Tifrea, verisorul meu:

“Bai Dane, a fost ca pe vremuri la Otopeni, cand Ceausescu transformase tara intr-o temnita din care nu puteam iesi. Ti minte cum fluturam batistele si plangeam pentru cei care plecau? Era tristete, dar … si un pic de invidie, ca nu putem pleca si noi cu ei …”

Frisoanele tritetii noastre au fost alinate de cei care ne-ati invelit in dragostea voastra. Va multumim frumos. Iata trei poze, una cu familia si alta cu pastorii care au fost de fata.

   

Prietenii si colegii lui, Talos Vasile, Geabou Pascu si Iosif Ton au trimis salutul lor. Iosif Serac l-a adus in persoana. Iata-l pe cel trimis de fratele Iosif Ton :

“Vasile Branzai a fost pastor la Biserica Baptista nr.1 din Romania.
Da, Biserica Golgota din Bucuresti este Biserica Baptista Centrala a romanilor.
A fi pastor din tinerete pana la batranete in aceasta Biserica este in sine o realizare extraor

A sunat soneria! Doamna a venit!

Azi, 19 Noiembrie 2007, de ziua mamei mele, Dumnezeu i-a facut un cadou de mult asteptat: i l-a adus alaturi pe tata.

Pe la ora cinci si unsprezece minute dimineata, un inger binevoitor m-a atins cu aripa lui si m-a trezit. M-am repezit la patul de spital montat in dormitorul pe care l-am impartit in ultimele doua nopti cu tatal meu. Nu i-am auzit respiratia. Mi-am plecat urechea sa-i ascult inima, dar n-am putut. Bataile de baros care-mi loveau timpanele si pieptul erau prea zgomotoase. Mainile ii erau calde, picioarele nu erau inca reci. M-am repezit in camera de alaturi sa-l aduc pe Cristi Striblea, nepotul care-l ingrijise ultimele luni ca o revansa pentru anii cand

Vine doamna cu … toamna

Vasile Branzei se pregateste de marea plecare. Ieri l-am ras. Mi-a spus ca sunt “primul” om care-l rade. S-a barbierit intotdeauna singur. Si saracia, dar si o rutina devenita parte din el insusi, l-a oprit sa mearga vreodata la barbier. Se pare ca voi fi si “ultimul” …

 

Va invit sa observati suprapunerea cu tigrul de pe peretele din spatele nostru. Pe acela nu l-am barbirit eu …

Dupa baie, l-am intrebat cu ce vrea sa-l imbrac. Mi-a raspuns: “Cu cea mai frumoasa camasa, cu una de sarbatoare! “

Astazi, (vineri) doctorul ne-a spus ca daca tata mai este cu noi si dupa duminica (18 Noiembrie) va fi mare mirare. I-a dat morfina. De-acum il veghem clipa de clipa. Se apropie doamna aceea cu pardesiul pe mana …

Am sa va spun cand a sunat la usa.

Priveghi pregatitor

Sambata a fost cea mai grea zi din viata mea de fiu. Am fost singur cu tata. M-a luat in “camera lui”.
Si-a “pus casa in randuiala”, ca cei ce se pregatesc pentru ultima calatorie. Apoi, ne-am rugat impreuna.

De rugat, s-a rugat de fapt numai dansul. Cand mi-a venit randul, … eu n-am mai putut ajunge la capat. Sunt sigur insa ca Dumnezeu m-a inteles.

Este interesant ca in preajma tatalui meu nu am nicodata sentimentul mortii iminente. Totul in dansul este numai despre viata! O viata care nu se sfarseste, care n-are niciun gand sa se termine, ci doar se muta dintr-un palier intr-altul, superior.

Azi, luni, am stat iar impreuna cu “bunicii”, cum le spunem noi parintilor din cauza nepotilor (chestie total lipsita de logica, pe care n-o pot intelege decat cei aflati intr-o situatie familiara asemanatoare cu a noastra). L-am intrebat pe tata: “Ce bucurie putem sa-ti facem astazi?” A inchis ochii si

“Am iesit din cotidian”

31 Octombrie 2007. L-am gasit mai tras la fata si mai pamantiu.

“Cum e?”

Mi-a raspuns cu vocea-i slaba, care parea ca se taraste spre urechile mele:

“Greu … Daca oamenii ar stii ce este suferinta … fara nadejde! … ar inlemni. … N-am de ce ma plange … Niciun sfant n-a primit din partea lui Dumnezeu promisiuni ca nu va trece pe aici … sau pe acolo … Ne-a promis doar ca va fi cu noi pretutindeni. Nu-mi fac probleme … Ar adauga si mai mult la suferinta. Eu sunt al Lui. Ce mi se intampla nu este treaba mea, … ci este treaba Lui.”

Au mai venit cativa membrii ai familiei. Ne-am luat cu vorba. Am schimbat “noutatile”. Cum a fost la servici astazi? Ce mai este prin tara? Ce ziceti despre legea deportari votata de guvernul italian pentru a scapa de rromi care le strica societatea? … etc.

Dupa un timp, mi-am dat seama ca l-am lasat deoparte, invelit in tacere ca intr-un giulgiu prematur.

“Matale ce spui?”

“Nimic. Eu am iesit din cotidian.”

Cuvinte simple, realitate complicata, hotarari care o simplifica pana la esente: “Eu am iesit din cotidian”.
Dansului ii este mai usor sa o faca acum, pentru ca a “exersat-o” toata viata. Tata a stiut ca, din cand in cand, “sa iasa din cotidian”, pentru a patrunde in sferele adevarurilor vesnice si a partasiei cu Dumnezeu, prin Duhul.

Ultima predica

Vasile Branzai nu este un om obisnuit!
Cand l-am vazut, azi dimineata, avea pregatita utima lui predica pentru cei … de pretutindeni.

Tatal meu, mai ales in aceste ultime saptamani, este din ce in ce mai frumos.

Mami, soacra mea, m-a pus sa-l intreb: “De ce nu mai canti ca altadata? Toata casa rasuna de fluieratul si cantatul dumneatale!”

Click pe poza pentru marimea normala

Ne-a privit bland, apoi a miscat mana incet, incet, intinzand-o intai spre undeva, iar apoi indoind-o, pana ce varful degetelor i-a atins pieptul in dreptul inimii. Am inteles. Tata continua sa cante, dar … inauntru.

Si acum, iata ultima lui predica:

“Oh! As vrea ca vorbele mele sa fie scrise; sa fie scrise într-o carte;
as vrea sa fie sapate cu un priboi de fier si cu plumb în stnca pe vecie…
Dar stiu ca Rascumparatorul meu este viu si ca se va ridica la urma pe pamant.
Chiar daca mi se va nimici pielea, si chiar daca nu voi mai avea carne, voi vedea totusi pe Dumnezeu.
Îl voi vedea si-mi va fi binevoitor, ochii mei Il vor vedea, si nu ai altuia. Sufletul meu tanjeste de dorul acesta înlauntrul meu.” (Iov19:23-27)