Lumea blogurilor

Blogurile sunt deocamdata ca globurile pe pomul de craciun, putine si multicolore. Cineva a remarcat ca lumea blogurilor este inca departe de lumea cea … mare.

Intr-adevar, dintre toti oamenii activi, numai o minoritate au acces la computere. Dintre acestia, numai un numar restrans stiu cum sa le foloseasca corespunzator. Chiar si dintre acestia, majoritatea acestei minoritati prefera sa fie pasiva, doar niste “eye balls” curiosi din fire, dar mult mai putin dornici sa-si impartaseasca trairile si parerile cu ceilalti.

Multumim asadar, celor care ne tin interesul activ prin activitatea lor dezechilibrant de mare pe aceste pagini publice de comunicatii si confruntari scanteietoare.

Va veni vremea, poate chiar mult prea curand, cand majoritatea se va dezamorti si va intra “pe piata”, iar atunci sa te tii! Cine va mai putea citi toate cele scrise si cine va putea fi “la curent” cu toate cele spuse?

Vom ajunge atunci la o confuzie generala mai tragica decat cea pe care o traieste literatura scrisa contemporana. Unul dintre cei mai buni scriitori ai Europei spunea nu de mult ca “adevarata tragedie nu este ca prea putini oameni mai citesc azi carti, ci ca prea multi oameni scriu carti. Aceasta este adevarata problema.” Cum ne vor “orienta” noi intr-o cacofonie de sute sau sute de mii de bloguri ?

In cercul nostru crestin neorpotestant roman, vom continua sa ne invartim probabil unii in jurul celorlati, cautansd sa rascumparam si sa sfintim spatiul virtual, inhamandu-l abitir la carul de biruinta al Evangheliei. Spor la lucru, voi, cei animati de puterea invierii. Hristos a inviat!

Perseverenta

(de la Liviu Tiplea)

In lecturile mele am dat peste ceva care cred ca poate fi o incurajare pentru noi si in acelasi timp si o evaluare resurselor noastre de putere. Pavel vorbeste de puterea lui Dumnezeu care se face desavarsita in slabiciune si o ilustrare a acestui adevar o gasim in viata lui Charles H. Spurgeon.

În primii ani de slujire se bâlbâia des. Toată viața s-a luptat cu depresia. Mai târziu a avut atacuri dese de gută și de multe ori avea dureri atât de mari când predica încât trebuia să pună un genunchi pe un scaun și să se prindă cu mâinile de amvon. El mărturisește că era ceva obișnuit să-i fie foarte rău înainte de predică, ca și cum ar fi traversat English Channel. În plus față de aceste simptome fizice, el a suferit și atacurile vitriolice din presă. Când a venit în Londra a avut doar 19 ani.  Ziarul Saturday Review l-a numit ”un bigot prost, irațional” și mai târziu ”un fanatic ignorant și îngâmfat.” Foarte multe caricaturi ale lui circulau în ziarele din Londra. Dar el a perseverat și lucrarea lui a fost însoțită de o putere extraordinară.

 

Tempus Fugit

Ciudat lucru si timpul! Ii preseaza mai mult pe cei care-l au cel mai putin.

Va mai aduceti aminte cand eram tineri si traiam fara griji, cu sentimentul ca vom trai vesnic?

Si astazi ii scapa din stransoare numai cei familiarizati cu vesnicia.

Atitudine sau platitudine ?

(primita in E_mail)

In Evul Mediu un om se uita la niste oameni care construiau.

Un lucrãtor a trecut cu o roabã de mortar. „Ce faci?” l-a întrebat omul nostru. „Duc niste mortar, doar atât!” a rãspuns muncitorul.

Un altul a trecut cu niste pietre de temelie. „Ce faci?” l-a întrebat omul. „A, nimic. Doar car niste pietre”.

Apoi a trecut al treilea, cu niste materiale de constructie. „Ce faci?” a fost întrebat si el. Lucrãtorul a rãspuns: „Construiesc o catedralã!”
Ce credeti ca a detrminat atitudinea ultimului lucrator asupra vietii? Dar asupra calitatatii muncii lui?

Atunci cind te rogi pentru altii, consideri asta o corvoada sau te vezi impreuna lucrator cu Dumnezeu ?
Atunci când saluti pe cineva nou la biserica, faci ceva neimportant, sau vital pentru lucrarea lui Dumnezeu?

O demistificare necesara

Exista minciuni cotidiene si erori comune pe care le repetam din rutina, fara sa le mai analizam valabilitatea. Una dintre ele este ideea ca nimeni n-are voie sa judece si sa condamne, nimeni n-are voie sa spuna adevarul incomod despre altcineva, pentru ca numai cine este fara pacat are dreptul sa ridice piatra si sa dea.

Expresia vine dintr-o intamplare din Evanghelie. Niste pacatosi perversi si vicleni au adus la Domnul Isus o femeie prinsa in preacurvie (cum de il scapasera oare pe barbatul cu care fusese surprinsa, ca doar nu preacurvise singura!) si L-au intrebat ce credea El ca trebuie facut in acest caz. Fara nici o indoiala, parasii femeii Il osandeau de fapt pe Isus, cautand sa-L puna in conflict deschis cu Legea lui Moise si ca sa-L poata osandi ca eretic. In text avem de a face cu trei grupe de vinovati: femeia, cei care au adus-o si … Isus, care era tinta finala a inscenarii.
Cu maiestria cunoscuta, dar si cu patrunderea taioasa a Celui care va judeca in finalul istoriei toata lumea, Domnul Isus le-a raspus: “”Cine dintre voi este fara pacat, sa arunce cel dintai cu piatra in ea” (Ioan 8:7).

De mii de ani, raspunsul acesta al Marelui Judecator a fost rastalmacit si folosit in mod speculativ ca sa interzica “disciplina” si “judecata” bisericeasca. NU ESTE CORECT.

Cine citeste cu atentie, vede ca Domnul Isus a vorbit impotriva LINSARII FIZICE, nu impotriva corectarii disciplinare. El a CONDAMNAT-O pe prima, dar a PRACTICAT-O pe cea de a doua: “Du-te si sa nu mai pacatuiesti”. Femeia era pacatoasa si Domnul Isus nu a ascuns lucrul acesta. Mai mult, El i-a atras atentia public asupra pericolului in care se afla. La fel facuse si in alte cazuri: “Du-te si sa nu mai pacatuiesti ca sa nu ti se intample ceva si mai rau”.

Incidentul de mai sus nu interzice in nici un fel spunerea adevarului depsre starea cuiva! Altfel n-am mai putea face nici Evanghelizarea pacatosilor aflati in drum spre iad si nici disciplinarea sfintitoare a credinciosilor aflati in Biserica in drum spre rai! Domnul Isus nu se poate contrazice pe Sine si cu siguranta ca nu o face in acest pasaj. Cred doar ca noi l-am rastalmacit cautand mereu o portita de scapare pentru a “trece sub tacere” mai departe greselile noastre si ale prietenilor nostri (simbolizati alegoric de barbatul “nearestat” din intamplarea cu femeia).

In ce priveste zbaterea din discutiile “deconspirarilor de pe bloguri” sunt doua posibilitati dintre care trebuie sa alegem fiecare: “Baiata laptelui da smantana”, in timp ce “scarpinatul in nas da sange”. Cred ca cine nu poate rosti adevarul in dragoste ar face mult mai bine sa nu vorbeasca.

Resentimentele ucid

Tatal lui Hubert French a fost împuscat de o persoana necunoscuta pe cînd fiul sau avea numai 10 ani. Din acea zi inima lui Hubert a fost stapînita de gîndul razbunarii. El voia cu orice pret sa-l gaseasca pe asasin si sa-l razbune pe tatal sau.

Dupa cîtva ani cînd aceast copil a ajuns în floarea tineretii , a fost însa diagnosticat cu o severa dezordine neurologic A fost spitalizat si supus unui tratament sever. Doctorii i-au spus ca va depinde de medicamente tot restul vietii, iar singura-i speranta penru viata este legata de constiinciozitatea cu care îsi va lua medicamentele.

În ciuda acestor tratamente medicale, starea sanatatii lui Hubert a continuat sa se înrautateasca. Dupa numai cîtiva ani de tratament a ajuns sa fie inapt penru munca datorita problemelor psihice. . În acele momente a început însa sa se gîndeasca ca sfîrsitul vietii îi este aproape si a meditat mai mult la cea ce s-a întîmplat cu tatal sau, la experientele pe care le-a trait atunci si cum acest gînd al razbunarii i-a stapînit întreaga viata.

Stiindu-si sfîrsitul aproape, hubert a început sa mearga la biserica si sa citeasca Biblia. Citind Cuvîntul lui Dumnezeu, a înteles ca pe cel ce i-a ucis tatal, trebuie sa-l ierte din toata inima . Dorind sa puna în practica acest adevar, procesul a fost greoi si s-a petrecut într-un timp mai lung. Dar a avut o zi în care a marturisit ca Dumnezeu i-a dat putere sa ierte si sa uite pe acel ce i-a facut atîta rau.
Stiti ce s-a întîmplat începînd chiar din acea zi ? Hubert a început sa se simta mult mai bine, iar numai dupa cîteva luni , doctorii i-au întrerupt tratamentul. Toate problemele lui neuropsihice au disparut. Iar în cei 12 ani care au trecut de atunci , aceste probleme n-au mai aparut. El a reusit sa-si reia serviciul si sa-si întemeieze o familie, traind ca un o perfect sanatos.
Experienta acestui copil ne arata ca atunci cînd pastram în inima noastra resentimente, ura si dorinta de razbunare, atunci cînd nu suntem gata sa iertam pe cei ce ne-au gresit, noi suntem cei ce vom suferi cel mai mult. Aceste resentimente ne vor afecta emotional, spiritual si fizic.

Vindecarea va veni numai atunci cînd vom fi gata sa iertam din toata inima.

(primita de la Cristian Tripon) 

Adevarul despre … cineva

L-ati intalnit pretutindeni. Fiecare parc de distractii care se respecta are macar unul. Fiecare revista care-si merita pretul are si ea unul. Cel mai bun in meserie pe care-l stiu eu in Romania a fost Clenciu.

 

 Este vorba despre un “caricaturist”. El iti poate face, la repezeala, din doar cateva linii, o “figura” care

Rezolutii de Anul Nou (eng)

Anul Nou nu este o sarbatoare crestina (”Voi paziti zile, luni, vremi si ani. Ma tem sa nu ma fi ostenit degeaba pentru voi” - Gal 4:11). El poate fi insa sarbatoarea unor crestini care se aduna in jurul lui Christos, Singura noastra sarbatoare. Asa a fost si azi noapte la biserica noastra. De azi incepem un drum cu o traiectorie necunoscuta, careia am dori totusi sa-i stabilim niste jaloane foarte necesare. Aici apar deobicei “Rezolutiile”. Pentru cei obisuinti sau terorizati cu rezolutiile de Anul Nou, iata un material excelent publicat pe “Pulpit Magazine” (pe care il gasiti mereu aici).

Hotararile noastre fara Hotararea Lui sunt hoti care ne jefuiesc energiile. Hotararile noastre dupa Hotararea Lui sunt alinieri necesare ale vietii fiecaruia dintre noi.

Iata traducerea rezumatului celor 70 de rezolutii ale lui Edwards:

1.  Sa traiesc pentru slava lui

Cantarea Cantarilor

Finisez comentariul la cartea Eclesiastul si adun material pentru temuta carte Cantarea Cantarilor. Iata ce am gasit aseara:

1. “As asemana cartile istorice cu curtea din afara a Templului. Evangheliile, epistolele si psalmii ne duc in locul sfant sau “curtea preotilor”. Cantarea Cantarilor insa este echivalentul “sfintei sfintelor”, iar perdeaua din launtru ii desparte inca de ea pe nu putini din crediciosii neinitiati” - C. H. Spurgeon

2. “Solomon a scris Eclesiastul pentru mintea cautatoare, Proverbele pentru vointa gata sa asculte si Cantarea Cantarilor pentru inima indragostita. Avem nevoie de toate trei pentru o viata echilibrata.” - Warren Wiersbe

Asemenea unei averi daruita fiecaruia la nastere, viata poate fi risipita, cheltuita sau … investita. Numai cea de a treia varianta tine seama cu adevarat de viata de dupa inviere. Dupa ce le-a incercat din plin pe primele doua, spre batranete, Solomon ne sfatuieste in Eclesiastul 11 sa ne “investim” viata pentru un castig etern.

Cine-l contrazice pe Dumnezeu?

Singuratatea este primul lucru despre care Dumnezeu a spus: “Nu este bine” (Gen. 2:1 - John Milton