Nadejde

Gidesc ades in cumpana-nserarii
La ziua care moare inc-o dat^
Si ma intreb: “E oare-a innoptarii
Izbinda? Cerul n-are leac?”

“Atunci cind ura biruit-a firea
Si cind prapadul noaptea si-a intins,
Nu-i intrupare-n stare omenirea
Din necuprins s-o-opreasca inadins ?.

“S-o lege-n loc si-n friu sa-i puna fuga
ce spre abis o poarta nesfirsit.
Sa-i spuie noptii: “Nu!” S-asculte ruga
Si sa ne-ntoarca iar spre rasarit ?”

Din cer inalt, Luceafar din tarie
Imi spune tainic sfat din infinit:
“De-i moarte noaptea care va sa vie,
Christos sunt zorii care-au rasarit !”

1982, Pascani

Chin de frate

Nu simti departarea cum casca-ntre noi
Prapastia ne-mingiierii ?
Desi imi esti frate, fratia-ntre noi
Seca-va in ceasu-nhumarii.

Pe veci nu ma ai si pe veci nu te am,
In lumi diferite ne ducem.
Lumina, iubire e patria mea. A ta e pieire in suflet.

Vai, frate, nu simti departarea furind
caldura trairii-mpreuna ?
te-ntoarce din drum, caci altfel curind
te-anghite a noptii genuna.

Fratia trupeasca e-un chin ce mi-l dai
Cit timp lui Christos nu te dai.

1982, Pascani

Pentru fratele Ionid

Mi-e mersul umil si pasul usor
Si-ades eu m-ascund in tacere.
Marire nu vreau, nu caut onor,
Nu fac din orgoliu, avere.

Nu vreau sa ma-nalt, caci nu vreau sa cad,
Mai mic vreau sa fiu tuturora.
Golit de mandrie, pazit de artag,
Vointa-mi nu-i lege altora.

In lumea cea stramba, cu susul in jos,
Micimea nu-i semn de putere,
da-n lumea ce vine, in cea cu Christos,
Domnia-i va fi mangiiere.

Cum traznetul cade pe ce-i inaltat,
Manie va fi pentru cel ingamfat.

1981, dupa o impresionanta vizita la dinsul acasa.

Tainica fratie

Cu cel ce frate mi-i in stari,
N-am taine, taina-i sa sporeasca;
Cu-acel strain, n-am cunoscut,
N-am gind pe care sa-l citeasca.

De nu ni-i calea la-mindoi
Cararea strimta spre Golgota,
Nu cint-acelasi glas in noi,
Nu plinge-aceiasi struna nota.

Cu-acel ratacitor, “strain”,
Acasa sint, cu cel “de-acasa”
Si ne-mpartim ca pe-un tain
Si gindul spus si soapta-ntoarsa.

Eu vorbe n-am cu cel limbut,
De “mut” sint lesne priceput.

Mai plangeti !

Nu-i in zadar un plans durut,
Varsate lacrimi peste stanca,
In strans suvoi, in nevazut
prin crapaturi s-ajunga-n lunca.

L-asteapta brazda cea de rod,
L-asteapta firul ce-l va stringe
Si-l va rodi in alt norod,
Ce sus pe stanca iar va plange.

Durerea, cind e din prea plin,
Cand e din inimi de iubire,
Va naste iar in cei ce vin
Acelasi dor spre curatire.

Cand lacrimi se ivesc in ochi
Si cand in suflet cad suspine,
Nu dispera si nu te-opri
Atatia alti depind de tine !

Zbucium

Grija-mi fac de nevazutul
Ce s-ascunde-n viitor
Cand in flacari e trecutul
Si cand tace nevazutul,
Plin e duhul de fiori.

Dar, de simt in piept credinta
Ce trimeasa mi-i de sus,
Simt in vine biruinta,
Pun pe fuga neputinta
Si ma-ndrept inspre Isus.

El mi-e astazi viitorul,
El, prezent fara trecut,
El imi e Mantuitorul,
Prin pasuni imi e Pastorul
Ce ma poarta la pascut.

Miel in turma Lui sa fiu,
Grija n-am, de El ma tiu !

Dorinta

Sa ma-nvesmant in cant
Si sa ma-mbrac in slava.
Din gand sa fac cuvant
Si din cuvant, podoaba.

Sa spun ce-i de nespus
Sa simt ce-i peste simturi
Si sa ma urc mai sus
Spre-naltele intinsuri.

Sa strig in glas de mut,
Sa glasui prin tacere
Sa iau cu-mprumut
De la un orb, vedere.

Sa merg in nevazut,
Sa urc spre nefiinta,
Sa trec dincol’ de trup,
Sa urc prin umilinta.

In lumea cea de-acum
Vreau sa ma pierd pe mine
Si nevazut pe drum,
Sa fiu gasit cu Tine.

Fratie falsa

Noi amindoi: “frati”, dar ciudata-i fratia
Ce viata ne-o poarta in chip felurit;
Eu merg pe-o carare, tu-ti pierzi vrednicia,
Mergand pe alaturi, cu-un drum ratacit.

Ti-e patima Templu si-ti toarna venin,
Mi-e Templu locasul in care ma-nchin.
Ti-e viata o noapte, cu spaime si furi,
Mi-e inima plina de zori si Scripturi.
Tu taina n-o “fringi”, chinuindu-ti trairea,
Eu cerul intreb si-adevar mi-e iubirea.

Tu nu vrei raspunsuri, te-nveti cu putin,
“Acum si aici” ti-e menirea.
Eu spus-am de mult: “M-ai gasit, Sol divin,
Sunt gata sa-mi dai nemurirea”.

Fratia-i un nume, un dar de-mprumut,
Cand alta ne este trairea;
De n-avem in vine ceresc continut,
Trai-vom curind despartirea.

1980, Pascani, pentru fratele meu, Emanuel

Popas la Roma

Precum un fruct cazut spre radacini
S-antors din drum si-si afla-acuma rostul,
Tot astfel ne-ntelegem astazi sortul,
Caci noi la Roma nu suntem straini!”

Septembrie, 1982, Langa columna lui Traian

Nedumerire

Cand am sa trec, si asta mi-o doresc,
Pe lang-un drum uitat si parasit,
Am sa ma-ntreb: “Cand sunt mai fericit ?
Cand sunt iubit sau numai cand iubesc ?”

14 Ianuarie 1983, Dupa “alungarea” din Detroit.