Teoria ca teoria, dar …

14 02 2008

Am stiut-o pe propria mea piele …

Repetentii devin sefi, iar premiantii subalterni

‘Repetenţii’ se adaptează mai bine greutăţilor vieţii decât ‘elevii eminenţi’. Potrivit psihologilor, cauza succesului celor dintâi constă în coeficientul lor emoţional /EQ/ foarte mare. Pentru a reuşi în viaţă este nevoie de intuiţie, de capacitatea de a-i asculta şi înţelege pe oameni, de libertate interioară. Iar acest lucru nu depinde de cunoştinţele academice, notează cotidianul rus Komsomolskaia Pravda.

De asemenea, adesea studenţii care învaţă prost au în paralel un loc de muncă. De aceea, atunci când obţin diploma, ei au deja o oarecare calificare şi sunt îndreptăţiţi să ceară salarii mai mari de la angajator. Potrivit psihologilor, până când ‘eminentul’ se gândeşte cum să abordeze problema, analizând toate variantele, ‘prostul’ vede problema şi o rezolvă.

Nu în ultimul rând, părinţii ‘repetenţilor’ îşi iubesc copiii în mod necondiţionat, le cultivă ocupaţiile care nu sunt legate neapărat de şcoală şi apreciază ajutorul pe care aceştia îl acordă în gospodărie. Aceştia sunt nişte părinţi care s-au împăcat deja cu nereuşitele şcolare ale copiilor lor, care îşi iubesc odraslele indiferent de cum sunt aceştia, iar aceasta le oferă copiilor lor o mare libertate interioară.

Totodată, din cauza faptului că sunt nevoiţi să se pregătească în mod egal la toate materiile, elevii buni nu au timp pentru specializare. Drept rezultat, un elev eminent nu este decât un ‘diletant universal’, consideră cotidianul rus.

Komsomolskaia Pravda oferă şi câteva exemple de oameni renumiţi care, însă, nu au fost elevi buni. Astfel, celebrul regizor rus Andrei Tarkovski avea constant note bune doar la purtare. Autrorul lui ‘Andrei Rubliov’ avea rezultate destul de proaste la istorie, precum şi la ştiinţele exacte, în special la chimie. De asemenea, potrivit istoricilor, renumitul scriitor Gogol era prost la ‘compuneri’ şi nu stătea mai bine nici la ‘literatura rusă’. În ceea ce-l priveşte pe laureatul Premiului Nobel, Albert Einstein, pe el profesorii îl considerau aproape un idiot. Nici până la sfârşitul vieţii sale el nu reuşise să reţină tabla înmulţirii.




Datorii fata de democratie ?

12 02 2008

In presa engleza a aparut un foarte intersant articol si comentarii despre “datoria” unei tari de a impune democratia in alta cu forta  (daca e nevoie). Este vorba de o analiza a maturitatii cititorilor. Va invit sa va verificati pe voi insiva (aici)




Peniel 2008

5 02 2008

Conferinţa Peniel va avea loc la Bucureşti!

Cel mai mare eveniment al tinerilor evanghelici din România din acest an trebuia să aibă loc la Constanţa. Dumnezeu a închis o uşă acolo, ca să deschidă una la Bucureşti. La Sala Polivalentă, în 2-3 mai va avea loc Conferinţa Naţională de Tineret Peniel, cu cea mai mare participare, 6000 de tineri.

Printre predicatori se numără Cristian Bărbosu, pastorul Bisericii Metanoia din Arad şi autorul cărţii „Cele zece porunci” şi Tony Anthony, autorul cărţii „Îmblânzirea leului”, un om al lui Dumnezeu cunoscut publicului din România. Va cânta Peniel Band.




Racire globala?

30 01 2008

Dupa ce a nins in premiera in Bagdad, Irak, iarna face cadouri rare si celorlalte tari din Orientul Mijlociu.

Iata un slide show impresionant (aici)




Statele crestine ale Americii

28 01 2008

Pentru cei interesati in repartizarea geografica a membrilor denominatiilor crestine din America, blogul “Strange Maps” va pune la dispozitie o documentare interesanta (aici)

harta denominatiilor




Super memorie

15 01 2008

Se spune ca uitarea este o binecuvantare. Ce ne-am face daca am tine minte toate relele care ni s-au intamplat? Ei bine, in lume exista cativa oameni care tin minte absolut totul ce li s-a intamplat. Nu credeti? Vi-l pot arata pe unu. Mergeti aici si-l veti vedea la lucru.

De fapt, adevarul este ca toti avem o memorie perfecta, in sens ca toti tinem minte, inmagazinam, ceea ce ni s-a intamplat. Ceea ce ne lipseste este capacitatea de a scoate din aceasta banca de date informatiile necesare. Dumnezeu le-a stocat insa acolo si ni le va arata in ziua marii judecati de la urma. De relele noastre nu putem scapa decat prin lucrarea Domnului Isus care le arunca in “marea uitarii”.




Christians? Here in Greece?

14 01 2008

Sub acest titlu, a aparut in grecia un articol “coltos” indreptata asupra celor fara inima crestina fata de romanii care muncesc in Grecia.

Preotul ortodox si colegul meu din Los Angeles, ne-a semnalat acest articolde interes pentru toti romanii.
Am recunoscut in el atmosfera pe care am gustat-o si eu cand mi-am vizitat anul trecut conationalii din Atena.

Christians? Here in Greece?
By Nikos Xydakis

Grammenitsa, Eleousa, Kalamia, Kosta-kioi, Rokka, Haikiades. These are all parishes in the prefecture of Arta. Parishes located near the legendary Arta Bridge. Parishes surrounded by orchards. Parishes with thousands of wretched migrants who work in the orchards. In every parish, there’s a priest, a vigilant priest, but we do not know their names. We do know the emotional plea they made in an open letter to their parishioners on New Year’s Day, published in Kathimerini’s English Edition yesterday, to embrace their needy foreign brethren, the children of Christ.

The letter followed a nearly fatal fire at an abandoned chicken shed, where, on Christmas Eve, 120 Romanian laborers using it as shelter, were nearly burned alive.

The letter decried the way the locals took advantage of the misery of others for their own gain. The priests’ harsh observation arises from the harsh reality, the callousness and hypocrisy of a society that was once poor and is now affluent, of smug opportunists, arrogant over-consumers.

In making their plea, the priests have readdressed the role of the Church and of social solidarity, making a return to the roots of the social contract. They have also been bold enough to challenge their flock without pulling punches. They have reminded us that we are perpetrators, even by virtue of our passive neutral stance.

They tell us about a sense of shame that we have long forgotten, the shame that should come from ignoring the suffering of another.

The words of these anonymous priests - sharp, bold and modern - reconnect with the true spirit of the Bible: “Give to every man that asketh of thee; and of him that taketh away thy goods ask them not again. And as ye would that men should do to you, do ye also to them likewise.

For if ye love them which love you, what thank have ye? For sinners also love those that love them” (Luke 6:30-32).




Liviu Olah

1 01 2008

1 Ianuarie 2008, ora 9 p.m. Tocmai am vorbit cu sora Eugenia (Jeni) Olah. Era trista. La inceput de an, fratele Liviu Olah este iar in spital. Sunt vremuri grele in care rugaciunile celor care-l iubesc si iubesc aceasta scumpa familie sunt foarte necesare. Doamne, asculta-ne!




Bataie la Betleem !!!

27 12 2007

preoti betleem

Pentru un sfert de ora, preotii s-au luat la bataie cu maturile in biserica Betleemului! Vorba aceea: “Pace pe pament intre oamenii placuti Lui!”

Preotii greco-ortodocsi si cei armeni au reaprins lupta lor seculara pentru pastrarea dreptei credinte. Cearta a inceput de la curatenia de dupa sarbatori si motivul a fost “in aer”, scarile unora au trecut in spatiul aerian al celorlalti.

Cititi aici despre uimitoarea isprava. Puteti vedea un mic video la adresa aceasta.




Mai este America favorabila crestinismului?

26 12 2007

Desi pe acest continent se muta zilnic oameni din toate colturile lumii, aducand cu ei mostenirile lor religioase specifice, Americacontinua sa pastreze un caracter preponderent crestin. Iata datele statistice.

PRINCETON, NJ — This time of year provides an opportunity to answer frequently asked questions about exactly where America stands today in regard to religion, based on Gallup’s extensive archives.

Christmas is obviously a Christian holiday. But what percentage of Americans today identify with a Christian religion?

About 82% of Americans in 2007 told Gallup interviewers that they identified with a Christian religion. That includes 51% who said they were Protestant, 5% who were “other Christian,” 23% Roman Catholic, and 3% who named another Christian faith, including 2% Mormon.

Because 11% said they had no religious identity at all, and another 2% didn’t answer, these results suggest that well more than 9 out of 10 Americans who identify with a religion are Christian in one way or the other.

Has this changed over time?

Yes. The percentage of Americans who identify with a Christian religion is Read the rest of this entry »