It is a “myth” that regularly eating fried foods causes heart attacks, researchers have found, as long as you use olive oil or sunflower oil.

Despite the research the British Heart Foundation warned Britons not to “reach for the frying pan” Photo: Rex Features

By Stephen Adams, Medical Correspondent

They say there is mounting research that it is the type of oil used, and whether or not it has been used before, that really matters.

The latest study, published in the British Medical Journal, found no association between the frequency of fried food consumption in Spain – where olive and sunflower oils are mostly used – and the incidence of serious heart disease.

However, the British Heart Foundation warned (rest of the story)

Christendom is divided into skiers and snow bunnies. That’s right! The skiers obey and they ski and they receive the Holy Spirit and the Holy Spirit makes God gloriously real in their lives, makes the victory in Jesus’ death real in them and they are just bubbling over with God’s life, they are the skiers. The snow bunnies look beautiful, and they are at all the meetings and they are at all the churches and they study, oh boy, do they study! Because they don’t have the Holy Spirit, because they don’t obey, and so there’s an emptiness in their life, but they agree with all the skiing activity, they like it, they like to be around it, they like to be on the slopes, they like the whole atmosphere that’s on the slopes. And they read all the books and they study the kind of gear you should wear.

They never ski themselves.

They just study how to ski. And they wonder why they don’t have the exhilaration of skiing, because they’re always trying to think, “How do I do it, how do I do it? You know it’s funny; I don’t feel the excitement of going down the slopes. Now why, why, why?” And, it’s easy, it’s because they never ski!

They never obey, they never obey. They pretend to ski, they pretend to ski, they maybe slide down a tiny little baby slope, now and again. But they don’t ever commit themselves wholly and completely to the activity.

No, really that’s it.

Radios are so much a part of the driving experience, it seems like cars have always had them. But they didnt. Here’s the story.

SUNDOWN

One evening in 1929 two young men named William Lear and Elmer Wavering drove their girlfriends to a lookout point high above the Mississippi River town of Quincy, Illinois, to watch the sunset. It was a romantic night to be sure, but one of the women observed that it would be even nicer if they could listen to music in the car.

Lear and Wavering liked the idea. Both men had tinkered with radios Lear had served as a radio operator in the U. S. Navy during World War I , and it wasn’t long before they were taking apart a home radio and trying to get it to work in a car. But it wasn’t as easy as it sounds: automobiles have ignition switches, generators, spark plugs, and other electrical equipment that generate noisy static interference, making it nearly impossible to listen to the radio when the engine was running.

SIGNING ON

One by one, Lear and Wavering identified and eliminated each source of electrical interference. When they finally got their radio to work, they took it to a radio convention in Chicago . There they met Paul Galvin, owner of Galvin Manufacturing Corporation. He made a product called a battery eliminator a device that allowed battery-powered radios to run on household AC current. But as more homes were wired for electricity, more radio manufacturers made AC-powered radios. Galvin needed a new product to manufacture. When he met Lear and Wavering at the radio convention, he found it. He believed that mass-produced, affordable car radios had the potential to become a huge business.

Lear and Wavering set up shop in Galvin’s factory, and when they perfected their first radio, they installed it in his Studebaker. Then Galvin went to a local banker to apply for a loan. Thinking it might sweeten the deal, he had his men install a radio in the banker’s Packard. Good idea, but it didn’t work , half an hour after the installation, the banker’s Packard caught on fire. (They didn’t get the loan.) Galvin didn’t give up. He drove his Studebaker nearly 800 miles to Atlantic City to show off the radio at the 1930 Radio Manufacturers Association convention. Too broke to afford a booth, he parked the car outside the convention hall and cranked up the radio so that passingconventioneers could hear it. That idea worked, he got enough orders to put the radio into production.

WHAT’S IN A NAME

That first production model was called the 5T71. Galvin decided he needed to come up with something a little catchier. In those days many companies in the phonograph and radio businesses used the suffix -ola for their names ??? Radiola, Columbiola, and Victrola were three of the biggest. Galvin decided to do the same thing, and since his radio was intended for use in a motor vehicle, he decided to call it the Motorola.

But even with the name change, the radio still had problems: When Motorola went on sale in 1930, it cost about $110 uninstalled, at a time when you could buy a brand-new car for $650, and the country was sliding into the Great Depression. (By that measure, a radio for a new car would cost about $3,000 today.) In 1930 it took two men several days to put in a car radio, the dashboard had to be taken apart so that the receiver and a single speaker could be installed, and the ceiling had to be cut open to install the antenna.  These early radios ran on their own batteries, not on the car battery, so holes had to be cut into the floorboard to accommodate them. The installation manual had eight complete diagrams and 28 pages of instructions.

HIT THE ROAD

Selling complicated car radios that cost 20 percent of the price of a brand-new car wouldn’t have been easy in the best of times, let alone during the Great Depression , Galvin lost money in 1930 and struggled for a couple of years after that. But things picked up in 1933 when Ford began offering Motorola’s pre-installed at the factory. In 1934 they got another boost when Galvin struck a deal with B. F. Goodrich tire company to sell and install them in its chain of tire stores. By then the price of the radio, installation included, had dropped to $55. The Motorola car radio was off and running. (The name of the Company would be officially changed from Galvin Manufacturing to Motorola in 1947.) In  the meantime, Galvin continued to develop new uses for car radios. In 1936, the same year that it introduced push-button tuning, it also introduced the Motorola Police Cruiser, a standard car radio that was factory preset to a single frequency to pick up police roadcasts. In 1940 he developed with the first handheld two-way radio, the Handie-Talkie, for the U. S. Army.

A lot of the communications technologies that we take for granted today were born in Motorola labs in the years that followed World War II. In 1947 they came out with the first television to sell under $200.

In 1956 the company introduced the world’s first pager; in 1969 it supplied the radio and television equipment that was used to televise Neil Armstrong’s first steps on the Moon. In 1973 it invented the world’s first handheld cellular phone. Today Motorola is one of the second-largest cell phone manufacturer in the world. And it all started with the car radio.

WHATEVER HAPPENED TO???.

The two men who installed the first radio in Paul Galvin’s car, Elmer Wavering and William Lear, ended up taking very different paths in life. Wavering stayed with Motorola. In the 1950′s he helped change the automobile experience again when he developed the first automotive alternator, replacing inefficient and unreliable generators. The invention lead to such luxuries as power windows, power seats, and, eventually, air-conditioning.

Lear also continued inventing. He holds more than 150 patents. Remember eight-track tape players? Lear invented that. But what he’s really famous for are his contributions to the field of aviation. He invented radio direction finders for planes, aided in the invention of the autopilot, designed the first fully automatic aircraft landing system, and in 1963 introduced his most famous invention of all, the Lear Jet, the world’s first mass-produced, affordable business jet. (Not bad for a guy who dropped out of school after the eighth grade.)

Trăim într-o societate în care s-a banalizat binecuvântarea. Biblia ne-a învățat: „Binecuvântați și nu blestemați, căci ați fost rânduiți să moșteniți binecuvântarea. Oridecâteori spui cuiva: „Bună dimineața! Bună ziua! Bună seara! Noapte bună! An nou fericit| Casă de piatră!“ rostești fără să iei în seamă o binecuvântare. Obiceiul este străvechi și face parte din cultura țărilor civilizate. Există și celălalt folclor, obișnuit și el din păcate, mai ales la români. Obiceiul înjurăturilor/blesteme … Dar nu despre el vreau eu să vă vorbesc acum.

Binecuvântările din Biblie au fost și sunt mult mai mult decât niște „vorbiri de bine“, de urări pline de bunăvoință. În Sfânta Scriptură, binecuvântările au fost comunicarea unor revelații primite de la Dumnezeu, transmiterea unor destine prestabilite în planul divin.

Iacov cunoștea foarte bine valoarea binecuvântării. Tânjise după ea, trișase pentru ea, mințise pentru ea, se asociase cu mama lui ca să fure binecuvântarea părintească rânduită pentru fratele lui mai mare, Esau. Țineți minte scena? Vă aduceți aminte de plânsul zadarnic al fratelui mai mare, nevrednic pentru că-și vânduse pe o ciorbă dreptul de întâi născut … Acum i se luase și binecuvântarea.

„Esau a zis: ,,Da, nu degeaba i-au pus numele Iacov; căci m-a înşelat de două ori. Mi-a luat dreptul de întâi născut, şi iată-l acum că a venit de mi-a luat şi binecuvântarea!“ Şi a zis: ,,N-ai păstrat nici o binecuvântare pentru mine?“  Isaac a răspuns, şi a zis lui Esau: ,,Iată, l-am făcut stăpân peste tine, şi i-am dat ca slujitori pe toţi fraţii lui, l-am înzestrat cu grâu şi vin din belşug: ce mai pot face oare pentru tine, fiule?“ Esau a zis tatălui său: ,,N-ai decât această singură binecuvântare, tată? Binecuvintează-mă şi pe mine, tată!“ (Gen. 27:36-38).

Așa cum stătea înconjurat de familia lui, bătrânul patriarh știa că nu există decât o singură binecuvântare, o singură revelație din partea unui Unic Dumnezeu, un singur destin prestabilit. Citiți cuvintele/profeții rostite în dreptul fiecărui fiu, în capitolul 49.

Eu vreau să vă duc spre o revelație mai mare, mai cuprinzătoare și mai ascunsă, plasată în adâncimi neajunse de privirile oamenilor de suprafață: binecuvântarea dintr-un mormânt.

Reduse la un rezumat chintesențial, cuvintele patriarhului Iacov către fiii lui sunt acestea: „Nu sunt un om bogat. N-am ce să vă las. Am venit aici în Egipt mai cu mâinile goale și, dacă n-ar fi fost grija lui Dumnezeu purtată de noi prin Iosif, am fi murit toți de foame în Canaan. Egiptul nu este al nostru. Știu, aici îl aveți pe Iosif și împreună cu el puteți să vă bucurați de tot ce oferă Egiptul. Nu se compară cu ceea ce ați lăsat în Canaan. Aici casele sunt mai bune, hainele sunt mai bune, drumurile sunt mai bune, lumea este mai civilizată, viața este mai ușoară și mai bună. Uitați-vă însă bine la mine și pricepeți cuvintele binecuvântării mele. Locul vostru nu este în Egipt. Să nu cumva să rămâneți asimilați în această țară. Există un alt drum pentru familia noastră. Punctul lui de plecare, moștenirea de la care trebuie să începeți nu este aici, ci în altă parte. Ea este ascunsă într-un mormânt aflat într-o peșteră din Canaan.

La trei generații după Avraam, poporul promisiunii nu primise încă nici o palmă de pământ din țara promisă și erau în … Egipt. Singurul loc care le aparținea ca familie, era în Canaan. Nu fusese primit, ci cumpărat cu bani ca loc de îngropăciune. Ce multă dreptate are autorul epistolei către Evrei:

„Prin credinţă Avraam, când a fost chemat să plece într-un loc, pe care avea să-l ia ca moştenire, a ascultat, şi a plecat fără să ştie unde se duce.  Prin credinţă a venit şi s-a aşezat el în ţara făgăduinţei, ca într-o ţară care nu era a lui, şi a locuit în corturi, ca şi Isaac şi Iacov, cari erau împreună moştenitori cu el ai aceleiaş făgăduinţe.      … În credinţă au murit toţi aceştia, fără să fi căpătat lucrurile făgăduite: ci doar le-au văzut şi le-au urat de bine de departe, mărturisind că sunt străini şi călători pe pământ“ (Evrei 11:8-9; 13).

Din privilegiile „plăcerilor de o clipă“ ale Egiptului, Iacov vrea să-și îndrepte copiii spre vadul mesianic al promisiunilor legate de Avraam:

,,Eu am să fiu adăugat la poporul meu; deci să mă îngropaţi împreună cu părinţii mei, în peştera care este în ogorul Hetitului Efron, în peştera din ogorul Macpela, care este faţă în faţă cu Mamre, în ţara Canaan. Acesta este ogorul, pe care l-a cumpărat Avraam de la Hetitul Efron, ca moşie de înmormântare. Acolo au îngropat pe Avraam şi pe Sara, nevasta lui; acolo au îngropat pe Isaac şi pe Rebeca, nevasta lui; şi acolo am îngropat eu pe Lea. Ogorul şi peştera care se află acolo au fost cumpărate dela fiii lui Het“ (Gen. 49:29-32).

În Egipt pentru o vreme, dar fără să se considere vreodată egiptean, Iacov le atrage atenția urmașilor săi că viitorul lor este ascuns într-o binecuvântare aflată în mormântul dintr-o peșteră întunecată. Acum câțiva ani, luat de entuziasmul curajos al prietenului meu, Nelu Gug, și împotriva tuturor avertismentelor și a interdicției primite din partea ghidului, am coborât și eu în acea peșteră ca să privesc, prin gaura unui capac așezat deasupra, luminița încă licărind a binecuvântării destinului mesianic al urmașilor lui Avraam.

Iacov a murit în Egipt, dar nu a fost în evidența poporului egiptean. Textul ne spune foarte clar unde a plecat el să fie ținut în evidență:

„Când a insprăvit Iacov de dat porunci fiilor săi, şi-a tras picioarele în pat, şi-a dat duhul, şi a fost adăugat la poporul său“ (Gen. 49:33).

De ce v-am scris toate acestea? Pentru că și destinul nostru, al creștinilor, este circumscris acestei metafore. Binecuvântarea noastră este și ea tot dincolo de Egiptul acestei lumi, în altă parte, închisă în taina unui mormânt mesianic, lângă Calvar, din care va răsări dincolo de înviere adevărata noastră moștenire.

„Veniţi binecuvîntaţii Tatălui Meu de moşteniţi Împărăţia, care v-a fost pregătită dela întemeierea lumii“ (Mat. 25:34).

O lecție clară pe care ne-o dă Samuel din această perioadă tulbure este următoarea: „Cine se înalță pentru sine, piere și-i nenorocește și pe alții. Voia lui Dumnezeu este să-i slujim smeriți pe cei din jur după darul și după chemarea pe care ne-a făcut-o Domnul“.

Samuel adaugă un scurt apendice la istoria lui Ghedeon, pentru a repeta această lecție. La întrebarea: Ce-l face pe un om să devină „mare“?, ni se dă acum o ilustrație. Este istoria a doi fii ai lui Ghedeon, diferiți unul de celălalt ca ziua și noaptea: Iotam și Abimelec.

Diferențele dintre acești doi copii ai lui Ghedeon îi dau posibilitatea lui Samuel să contrasteze două căi prin care poți ajunge important: dorința de a fi sujit și dorința de a-i sluji pe alții. Samuel ne introduce în culisele unei intrigi de familie din care se va naște o tragedie. Ambiția umană se ridică împotriva Providenței divine. Ca întotdeauna, biruitoare nu poate fi decât cea de pe urmă, căci „Dumnezeu este mai tare decât omul“. Abimelec avea să afle aceasta pe propria lui piele.

„Abimelec, fiul lui Ierubaal, s-a dus la Sihem la fraţii mamei lui şi iată cum le-a vorbit, atât lor, cât şi la toată familia casei tatălui mamei sale:

«Spuneţi, vă rog, în auzul tuturor locuitorilor din Sihem: ««Este mai bine pentru voi ca şaptezeci de oameni, toţi fii ai lui Ierubaal, să stăpânească peste voi sau un singur om să stăpânească peste voi?»» Şi aduceţi-vă aminte că eu sunt os din oasele voastre şi carne din carnea voastră.»

Fraţii mamei lui au spus toate cuvintele acestea pentru el în auzul tuturor locuitorilor din Sihem, şi inima lor s-a plecat spre Abimelec; căci îşi ziceau: «El este frate cu noi.» I-au dat şaptezeci de sicli de argint, pe care i-au ridicat din casa lui Baal-Berit. Abimelec a cumpărat cu ei pe nişte oameni fără căpătâi şi neastâmpăraţi, care au mers după el. A venit în casa tatălui său la Ofra şi a ucis pe fraţii săi, fiii lui Ierubaal, şaptezeci de oameni, pe aceeaşi piatră. N-a scăpat decât Iotam, cel mai tânăr fiu al lui Ierubaal, căci se ascunsese. Toţi locuitorii din Sihem şi toată casa lui Milo s-au strâns laolaltă şi au venit de au făcut împărat pe Abimelec, lângă stejarul sădit în Sihem.“ (Jud. 9:1-6).

Ştefan Tohatan m-a impresionat plăcut cu câteva comentarii personale pe marginea acestei întâmplări. Le reproduc aici pentru cititorii mei:

„Apostazia în care cade Israel după moartea lui Ghedeon este pedepsită de Dumnezeu într-un fel foarte diferit. Dacă până aici dușmanul venea din afară, fie de la moabiți, madianiți, filisteni, canaaniți, cu scopul declarat în Judecători 3:2; 4 și anume: pentru ca fiecare generație să învețe războiul și să li se încerce ascultarea de poruncile date părinților lor prin Moise, de data aceasta asistăm la o nouă provocare: vrăjmașul din interior. Abimelec, un bărbat însetat de putere și aflat în criză de identitate – era fiu nelegitim, deci fără moștenire – se ridică și omoară pe cei 70 de fii ai tatălui său și își însușește astfel, printr-o lovitură de stat, calitatea de conducător.

Însă, faptul de care el nu-și dădea seama era acela că el nu uzurpa tronul tatălui său Ghedeon – fiindcă acesta nu-l acceptase atunci când i-a fost propus – nici măcar tronul lui Ieter, fratele lui mai mare și întâiul-născut; ci, prin acțiunea lui șocantă, el uzurpa tronul lui Iehova, Împăratul lui Israel, și se declara pe sine însuși împărat.
Mai mult, Abimelec își finanțează campania cu bani luați din vistieria lui Baal-Berit, dumnezeul pe care Israel îl adoptase ca dumnezeu național și a cărui închinare fusese declarată religie națională conform cu Judecători 8:33.“

„Războiul dus de Abimelec nu a fost între el și Iotam, ci războiul acesta s-a dat între Baal-Berit și Iehova. Abimelec, al cărui nume înseamnă “tatăl lui este Moloch, fiul celui întunecat”, era condus de un dumnezeu străin care voia să uzurpe autoritatea Dumnezeului lui Israel și să subjuge poporul Lui.

La fel și astăzi tot ceea ce se întâmplă pe plan politic, social, militar, chiar și economic, are implicații spirituale. De fapt, Abimelec, primul împărat, este un tip al lui Anticrist, împăratul care va veni şi care în vremurile din urmă se va ridica împotriva fiilor împărăției și-i va omorî, va cere închinare din partea tuturor popoarelor și se va război cu Dumnezeu Însuşi; dar Biblia ne spune că Domnul Isus îl va nimici cu suflarea gurii Lui (2 Tesaloniceni 2:4-8)!

(Înapoi la Cuprinsul cărții)

Give a person a fish and you feed them for a day. Teach a person to use the Internet and they won’t bother you for weeks, months, maybe years.

All of us could take a lesson from the weather. It pays no attention to criticism.

Why does a slight tax increase cost you $800.00, and a substantial tax cut saves you $30.00?

In the 60′s, people took acid to make the world weird. Now the world is weird and people take Prozac to make it normal.

“Don’t worry about old age – it doesn’t last that long.