Australia 3 – Plecarea

Când a fost să mă cheme în Australia, colegul meu Belciu Busuioc m-a întrebat:
‘Ce vrei să vezi în Australia?’
I-am răspuns: ‘Sfinţi şi biserici’
‘Şi altceva?’,  ainsistat el, că vreau să ai şi un concediu plăcut.
‘Un cangur’, i-am spus eu modest.
A râs şi mi-a răspuns: ‘Canguri o să vezi câţi vrei, că sunt peste tot.’
Veţi vedea că n-a fost de loc aşa. Cangurii s-au ascuns de noi de parcă am fi avut tămâie …

Marți, 20 Noiembrie 2012 – Plecarea

A-Viza-Re: Elementul esențial al oricărei piese de literatură este “conflictul”. În absența lui, orice relatare tinde să fie la fel de pasionantă ca și o carte de telefon sau catalog publicitar. Atenția noastră este atrasă în mod involuntar spre rezolvarea unor situații de conflict. Așa lucrează mintea noastră; să facă și să desfacă probleme. Când nu le are, se refugiază în literatură sau în cinematografie ca să participe virtual la conflictele altora. Deși oftăm mereu după pace și liniște, ne plictisim repede de ele și căutăm necazul cu lumânarea. Viața întreagă este un șir nesfârșit de … conflicte. Să o luam de la capăt însă, pentru că nimic din ziua precedentă nu anunțase necazurile care ne așteptau la aeroport.

Ca orice călători cu experiență, Luni, cu o zi înaintea plecării, am mai verificat încă odată cu compania United dacă totul este așa cum trebuie. Am primit toate asigurările de rigoare, cu toată politețea necesară. Ne-am înțeles de minune. Marți dimineață am primit chiar un telefon din partea companiei United și am răspuns la un sondaj care dorea sa stie dacă sunt mulțumit cu felul în care am fost tratat în ziua precedentă. Bineînțeles că le-am dat nota maximă la toți parametrii sondajului.

Seara, ca să evităm aglomerația și emoțiile, ne-am prezentat la aeroport la ora 8 jumătate, cu două ore înainte de ora decolării. O trimisesem pe Christina acasă. Lăsasem acasă și telefoanele. Rupsesem toate legăturile cu “baza”. Am pus codul rezervației în mașinăria care trebuia să ne dea talonul de zbor și … nimic. A apărut doar un text care ne înștiința că suntem un caz special și trebuie să vorbim cu unul din reprezentanții de acolo.

Mi s-a făcut un gol în stomac pentru că mai fusesem și alte dăți un caz “special” și asta nu vestea nimic bun.

“Nu puteți zbura pentru că nu aveți viză de Australia”. Nu știam că un american are nevoie de așa ceva. Nu-mi spusele nimeni. Dintr-o dată, am început să regret calificativele excelente date la sondajul de dimineață. “Este responsabilitatea dumneavoastră să vă intresați dacă vă trebuie viză pentru țara în care mergeți”.

Hotărât să rămân în liniștea pe care mi-o dăduse cllipele de rugăciune de la despărțirea de acasă, am adunat toată politețea mea și am povestit tot ce făcusem cu o zi înainte. Doamna m-a privita rece și mi-a repetat sentința. “Nu puteți zbura azi fără viză”.

Învățat si în alte impasuri de traseu european, mi-am adunat roată mierea din inimă și am aplicat proverbul “vorba dulce mult aduce”. Rezultatul? Viza s-a putut obține și în acel ceas al 12-lea, direct prin computerul de la terminalul aeroportului. Am încercat să las o suprataxă pentru o cafea Starbucks, dar am fost refuzat politicos. “Noi ne facem doar meseria …”. “Vorba dulce” își făcuse și de data aceasta lucrarea.

Corabia noastră zburătoare este un Boeing 747 cu etaj și cu 374 de locuri. Avem de parcurs 12.060 km până la Sydnei, prima noastră escală spre Melbourne, Australia. Cred că este cel mai lung drum pe care l-am parcurs vreodată. Până acum fusese cel nonstop de la Los Angeles la Tel Aviv.

Surpriză! Stuardezele noastre sunt toate … bărbați. Dacă stau să mă gândesc, acesta este semn de clasă. La toate restaurantele de lux din lume nu servesc femeile. Ele sunt prezente doar la cele ieftine. Oare de ce ne-au obișnuit avioanele să ne servească niște doamne? Singurul răspuns pe care-l găsesc este că au vrut să ne simțim “ca acasă”.

Undeva, pe la mijlocul călătoriei noastre nocturne, vom trece linia nevăzută a ecuatorului. Tradiția marinarilor cere ca neofiții să facă o baie în apele oceanului. Sper să nu fie cazul nostru și să trecem evenimentul cu bine, ca prin (sau tocmai prin) .. somn.

.. Am ajuns la Sydney. Orașul ne-a primit ca o doamnă sfioasă ascunsă după perdeaua unui vocal de nori. Aeroportul este frumos ca o bijuterie, curat ca o farmacie și plin de magazine ca un bazar oriental. Oamenii sunt foarte drăguți, dar vorbesc o limbă ciudată, asemănătoare foarte puțin cu engleza. Și încă ceva. Vă rog să mă iertați pentru această nedumerire, dar și aici ca și în Europa, nu știu de ce, hârtia higienică este mai … îngustă.

Ca să afli cât este ceasul la Melbourne, în Australia, la ora americană scazi șase ceasuri și adaugi …o zi. Am plecat pe 20 Noiembrie și vom ajunge pe 22 Noiembrie. Căpitanul a făcut el ce a făcut și a găsit un pasager care s-a născut pe 21 Noiembrie. I-a spus numele pe stație și și-a cerut public scuze de la el, apoi i-a urat “Happy Birthday”. Ca în romanul “Călătorie în jurul pământului în 80 de zile” de Jules Vernes, ne-am dat seama că pilotul ne păgubise de fapt pe toți.

(Pentru cei a-vizați, acestea sunt doar primele impresii de călătorie. Voi reveni asupra lor mai târziu pentru a le da şlefuirea unor pagini de jurnal).

M-am obișnuit să nu pot să merg în călătorii lungi fără Daniela, soția mea. Dacă o simt lângă mine, sunt ca melcul care poate merge oriunde “cu casa în spinare”. Fără ea alături, sunt ca o moluscă fără adăpost și fără liniște. Ce bine este “acasă”.

20121121-140157.jpg

20121121-140340.jpg

About these ads

About barzilaiendan

evreu crestin roman american
This entry was posted in Personale. Bookmark the permalink.

4 Responses to Australia 3 – Plecarea

  1. MihailCiprianMuresan says:

    foarte frumos ati scris. Un maestru a condeiului sunteti. Cine nu va citeste scrierile are numai de pierdut zic eu.

  2. Eduard says:

    Evident ca hartia higi e in functie de gabarit…. In America se mananca prea mult…, dar in Europa, mai ales noi romanii, suntem deosebit de finuti, supli, “atletici”, pt ca tinem mereu cura de slabire… Statul nostru e f grijuliu fata de cetatenii lui . :)

  3. Eşti mult prea ambil cu aprecierile tale. Ce scriu eu sunt stropi de suflet, nu literatură.

  4. MihailCiprianMuresan says:

    Multumesc, dar eu nu ma pricep unde sa incadrez scrierea, nici nu m-am gandit la a fi literatura, doar ma surprinde felul de a scrie cursiv al dv.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s